”1927. O vară care a schimbat lumea”, de Bill Bryson
Editura Polirom, Colecția Historia, Iași, 2016
Traducere de Ioana Aneci
L-am terminat pe Bryson, m-a ținut doua săptămâni în vara lui din 1927, acum când toată lumea privește spre Crăciun. Nici nu m-am grăbit, nici n-am citit altceva.
Am vrut sa-l citesc pe Bill Bryson de când am aflat ca există, adică nu de foarte multa vreme. Acum s-a ivit prilejul pentru felia aceasta îngustă de istorie americana, asa ca am mâncat-o încet, pe îndelete, pentru ca a fost atat de densă! Dar nimic de speriat la Bill Bryson, hai sa ne lămurim încă din capul locului: nu e nimic dificil, greoi si complicat in cartea asta. Poate că are o problema la ritm, care este unul monoton si poate că te păcălesc un pic capitolele, devii confuz atunci când în ”Anarhiștii” citești despre Babe Ruth și în ”Președintele” citești despre Charles Lindbergh, deși ei doi au capitolele lor. Dar înțelegi repede că sunt câteva portrete dominante care apar pe tot parcursul cărții, iar în jurul lor se țese fina și densă, o țesătură de fapte mărunte, stridente, absurde, amuzante sau înspăimântătoare, fapte scoase la lumina de Bryson cu acribie si răbdare de furnică. Si fiecare portret minuscul, întâmplare ori știre, fiecare statistica, fiecare articol de presa, este ca un pixel insignifiant, dar când faci pasul înapoi față de text, ți se arata imaginea de ansamblu. E chiar societatea americana interbelică surprinsă într-un moment de vârf, între un război si Marea Depresiune care avea sa lovească cumplit deceniul al treilea. În aceasta vară se comprimă toată esenta deceniului. Aici se întrevede si Furtunosul Deceniu, si Epoca Minunatului Nonsens, poate mai puțin Epoca Jazzului, dar, după cum spune Bryson, se întrezărește si Epoca Urii. Toate titulaturi ale anilor 20.
Sunt de acord cu faptul că nu voi ține minte multe dintre nume, date, locuri si cifre. Dar nu cred că asta este de urmărit, nu ăsta este scopul, important este contextul care face totul posibil si dialogul incredibil între masele enorme de oameni si acțiunile câtorva individualități. In acest schimb, in relația impuls-răspuns, se modelează o societate întreagă. Mulțimea poate acoperi complet un act prin nepăsare, ca și cum n-ar fi fost sau îl poate amplifica pana la paroxism. Invers, un individ poate scurtcircuita o societate sau nu o poate clinti nici un milimetru mai la stânga sau mai la dreapta ori, dimpotrivă, un individ poate imprima o mișcare profundă intr-o masa de obicei greu penetrabilă, uneori fără sa vrea sau fără să-și dea seama. Cartea arata că in istorie exista de toate, și hazard si intenție, și noroc și planificare. Exista și adorație, exista și ură, iar acestea doua din urma se găsesc cu prisosință in aceasta carte.
Am găsit cartea extrem de…masculină. Nici nu putea fi altfel, dacă stam sa analizăm reperele la care se oprește Bill Bryson. Să le facem un sumar rapid și nu întrutotul complet: aviație, baseball, politică, prohibiție, anarhie, radio, televiziune, film, scaun electric, box, afaceri, bursa, finanțe, afaceri imobiliare, speculații, căi ferate, Ford, Modelul T, eugenie, cinematografie, spectacol, procese, corupție, Al Capone, recorduri, palmares, scoruri, clasamente, lovituri de geniu, invenții si peste toate acestea Charles Lindbergh, Charles Lindbergh, Charles Lindbergh. Si Babe Ruth, Babe Ruth, Babe Ruth. Si o alta constantă a cărții este mulțimea care idolatrizează, care așteaptă nerăbdătoare, in valuri imense, revărsate pe străzi, fremătătoare, ca un supra organism flămând, care vrea să privească, să atingă, să adore, să posede.
Între evenimentele majore care apar in carte este unul care o strabate ca o coloana vertebrală, de la un capăt la celălalt, cumva toată osatura cărții e alcătuită de incredibila traversare făcută de Charles Lindbergh. Zborul peste ocean era un vis, era un fel de graniță insurmontabilă pe calea aerului. Desi se zbura, puțin si rudimentar, sa treci peste toată acea imensa întindere de apă intr-un avion fragil, minuscul si nesigur părea ceva de neînfaptuit. Când imposibilul a fost făcut de acest tânăr anonim, care a zburat singur si a ajuns teafăr la Paris, America si-a pierdut mințile de la atâta fericire. Efectiv, oamenii au avut reacții nemaiîntâlnite pana atunci. Ce s-a întâmplat cu Charles Lindbergh, pe care oamenii l-au consumat ca pe un produs care era în meniul lor, pe masa națiunii americane, formele de hărțuire de mai târziu, când termenul de paparazzi cred ca nici nu exista, a fost ceva dificil de explicat si atunci si acum. Din păcate omul Charles Lindbergh nu era făcut sa se poată bucura de aceasta notorietate, de celebritatea care se străduia sa-l devoreze la nesfârșit. Turneul pe care l-a facut prin toată America la intoarcere este folosit de Bill Bryson pentru a expune o stare a națiunii, tabloul ei politic, economic și cultural. Pare sec, defapt nu e deloc asa, este o expunere plina de surprize, pe alocuri savuroasă, spre deloc plictisitoare. Aspectele pe care nu le cunoșteam au fost foarte multe, o parte m-au șocat de-a dreotul. Pe altele le cunoșteam, dar superficial, doar in câteva detalii. De exemplu, prohibiția, care a ținut atat de mult și a făcut atâta rău, felul in care s-a coabitat cu aceasta lege care era încălcată de toți, decizia guvernului de a otravi alcoolul produs pentru scopuri industriale sau farmaceutice desi toată lumea era conștientă ca va fi consumat de către populație.
Ford cu Modelul T despre care știm toți, dar cine știe despre obsesia lui cu soia, si că „purta costume făcute din fibra de soia și construia mașini experimentale aproape exclusiv din plastic și alte materiale făcute din soia”, ca mânca „inele de ananas cu tofu, pâine de soia cu unt de soia, placinta de mere și crusta de soia…” și, la fel, proiectul acela nebunesc din America de Sud cu intenția de a dezvolta nu doar o cultură de arbori de cauciuc, ci un oras intreg imaginat de el exact in jungla braziliană!
Apoi radioul, felul în care s-a nascut televiziunea, faptul ca cel care a inventat totul a fost dat la o parte și uitat de toți. Felul în care filmul mut a murit exact când era capabil sa producă artă, faptul ca filmul sonor a luat totul teatrului pentru ani buni și a schimbat cu totul fața divertismentului.
Mie mi-a plăcut sa aflu despre toate, a!! si anarhiștii, ce similitudine intre teroriștii de astăzi și anarhiștii de ieri! Si câtă cruzime, si cât abuz m-am gândit imediat la Hemon și la Proiectul Lazarus. Lucrul despre care nu aveam habar a fost mișcarea aceea legata de eugenie, n-as fi crezut niciodată ca in America s-au sterilizat cel puțin 60.000 de persoane împotriva voinței lor, dar legal, cu legea in mână, doar pentru a impiedica exemplarele considerate „inferioare” să se reproducă. La fel de necunoscută pentru mine a fost ura față de est europeni, care erau considerati oameni de calitate inferioara față de saxoni, teutoni si populațiile nord europene în general. Defectele lor nu erau doar fizice, culoarea pielii, statura, trăsăturile, unul era chiar profilul lor moral. Erau considerati înzestrați cu trăsături periculoase de caracter, iar acestea nu țineau de educație, țineau de profilul lor genetic. Oamenii acestia erau răi, hoți, leneși, incapabili si plini de promiscuitate din naștere. Nazismul pe care l-am considerat mereu ca fiind al Germaniei hitleriste, avea o rudă precoce, timpurie, peste ocean. Si a avut adepți in rândul clasei educate si cu pretenții de emancipare.
Sunt foarte multe personaje, nu poți sumariza, sunt povesti mici și mari, unele amuzante, altele triste, altele absurde, o puzderie de oameni si faptele lor. Fratii Ortis si Mantis, ce subiect, dar cât s-a putut specula pe piața americană, ceva infernal, ei erau practic saraci cand s-au lansat în afaceri. Union Terminal din Cleveland, e ceva uriaș, si era atunci un concept modern al unui conglomerat arhitectonic care unea intr-un singur complex o gară, un hotel, un complex comercial, restaurante și o clădire de 52 de etaje care a fost cea mai înaltă până s-a construit Chrysler Building. Ei au construit tot imperiul lor doar cu bani împrumutați, practic nu era nimic al lor. Prăbușirea lor a fost spectaculoasa si dramatică, probabil ca s-ar putea scrie o carte doar despre ei. Si cât a contribuit genul asta de investiție la statutul căilor ferate, ce trenuri circulau in America anilor 20!! Aveau înăuntru coafor si dactilografe așteptând sa le dicteze oamenii importanți ai vremii ceea ce nu se putea amana pentru mai târziu.
Apoi povestea scaunul electric, si a tipului care a făcut execuțiile mai umane, adica reușea sa-i omoare fără sa-i tortureze si faptul că, deși nenumit, era călăul modern al secolului XX. Si povestea IQ ului care a fost inventat pentru a masura prostia, nu inteligența. Si prezenta lui Johnny Weismuller!! Tarzanul care încă nu era Tarzan, înotătorul plecat din România care salva de la înec oameni pe lacul Michigan atunci cand s-a răsturnat o ambarcațiune. Multe, foarte multe detalii și mici istorii puse intr-un context atat de larg.
As fi vrut sa aflu mai mult despre omul Lindbergh, dar se pare ca omul a fost un mister și ca doar după moartea lui s-a descoperit ca nu era deloc ceea ce părea ca este. In prolog se fac niște destăinuiri incredibile legate de el.
Da, deci mie mi-a plăcut, mai vreau sa citesc Bill Bryson, poate chiar „Însemnari dintr-o țară mare”, ca este tot despre America. Mai sunt cărți care mi se par acum apetisante, în relație cu America interbelică mai ales, sunt tentata sa încep „America fără etaje” de Ilf si Petrov, să ma apuc de Steinbeck, Hemingway si Fitzgerald, bineînțeles.
Poate prea mult și de data asta, dar așa a ieșit. A, și nu va faceți griji, ce am spus eu aici este doar o mica parte din ceea ce se poate găsi in carte.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, Chroniclelive.co.uk)
