Top 5 volume de poezie contemporană românească

Săptămâna aceasta vă propun câteva volume din poezia contemporană românescă. Am avut în vedere voci care fac apel la real, mizează pe cotidian, fără însă pica în plasa banalului. Propunerile sunt dintre cele mai ingenioase, abordările inedite, mizele complexe, iar scriitura fiecăruia cartografiază lumea reală diferit sau propun reconfigurarea în cheie personală. Mundanul, defectiv de sens până nu demult, capătă consistență.

1. ”Alwarda”, de Ruxandra Novac

Editura Pandora M, Colecția: Anansi Blues, București, 2020

Ruxandra Novac revine cu volumul de poezii Alwarda după o pauză de 17 ani. Propune o viață nouă, într-un limbaj și ritm diferite. Mi-a plăcut ideea de continuum pe care o susține, între sine și scris, pe care a reiterat-o recent. Volumul de desfășoară între granițe fluide, iar în interiorul acestora sunt cartografiate emoțiile. Criză, fragilitate, interioritate, un eșafodaj complex pe care se clădește mai degrabă nesiguranța, într-un timp interior aproape imposibil de reperat. Poeziile nu au nume, ci număr, și cu fiecare dintre ele avansam într-o lume nouă, care deși are elemente comune cu cea pe care o știm cu toții, are coordonate distopice, bazate pe antiteze.

”În aerul ușor umed, transportat, corp adus la nivelul minții, fisurat în plexul solar, injectat cu ceva asemănător clorofilei, palmele lipite una de cealaltă, ochii semiînchiși, spălați de endorfine, ajunse la etaje la care nu te-ai fi gândit, lăsat apoi pe pietrele din mijlocul pământului, țesuturi legate între liniile fixe. Te trezești în camera ta, sub un fel de zăpadă colorată, o simți peste tot, arde pielea, lasă urme în forme geometrice foarte exacte, dar pe care nu le cunoști.”  (22, pg. 33)

2. ”soft guerilla”, de Teodora Coman

Casa de editură Max Blecher, Bistrița, 2019

Teodora Coman trăiește la Sibiu și a debutat în 2012, cu volumul Cârtița de mansardă. Revenirea din 2019 înseamnă o consemnare a unui  ”fel de jurnal al stărilor mai puțin nobile”, cum spunea poeta într-un interviu din același an. ”Am descoperit că a scrie îmi dă libertate și mă obligă la o sinceritate pe care nu mi le permitea nici o interacțiune cu oamenii, oricum foarte modestă. De fapt, scrisul a fost o metodă de a scăpa de inhibiție.” O radiografie cu grafie inedită a societății în care trăim în România azi, texte neîmblânzite, pertinente, cu putere de atracție mare pentru cei care gândesc că societatea necesită implicare. Tonul ironic și detașarea acestui lirism ingenios, vocea multora pe care o cumulează, evidențierea fracturilor societății, a analfabetismului funcțional și respingerea spiritului de turmă sunt alte câteva elemente care m-au atras în poezia Teodorei. Un îndemn care își atinge ținta fără recurs la artificii, fără a izola poeticul și care împinge civicul într-un prim plan necesar.

”autoimunizarea e cheia unei vieți cu adevărat decente
ne asigurăm din timp că avem rezerve
care să ne înlocuiască în fiecare joc
și o mică legiune de prieteni pe care i-am cucerit pe facebook
cu post-stările noastre.” (post-stări, pg 34)

3. ”Pulsul nu poate fi minimalist”, de Mariana Codruț

Editura Paralela 45, București, 2019

Mariana Codruț propune o poezie tranșantă, care nu lasă loc surplusurilor. Cu tendința vădită și asumată de a șoca, de a scoate din zona de confort, sondează în adâncime, eliminând din start superficialul. Siguranța obișnuitului este demontată brutal, cu o luciditate aproape medicală. Având ca primă condiție existențialul, poeziile sale sunt prin excelență tributare sinelui, unui adevăr peculiar, extras din suprapunerea personală la socialul contemporan. Conformitatea la sine este firul roșu al volumului, fără de care textele își pierd valabilitatea. Rezistența prin scris, relația subtilă cu natura și naturalul, lejeritatea cu care așază neobișnuitul, chinuitorul, în pagină sunt puncte forte ale poeziei din acest volum.

”pe fața zilei numai interdicții,
interdicții și în ochii voștri.

Dar eu am în piept
o zonă iubind vagabondajul:
soare și vânt și ploaie
intră liber în plămânii mei.

când valul de spumă roșie
îmi ajunge la gură,
gata să-și înceapă lucrarea
pot întoarce ușor capul –
nu mă înșel.” (în perpetuu vagabodaj, pg.29) 

4. ”sisteme de fixare și prindere”, de Ștefania Mihalache

Editura Nemira, București, 2016

Volumul a apărut în colecția de poezie VORPAL, coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e armă absurdă, dar eficientă și impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din Alice in Tara oglinzilor. Arma e uneori jucăușă, dar și periculos de inteligentă. Ludicul apare însă doar într-o manieră contorsionată în poezia Ștefaniei Mihalache, un experiment complex care are ca miză transpunerea experienței senzoriale maternității în firescul cotidianului. Supuse unui ecograf virtual, senzațiile capătă corporalitate, iar cititorul este purtat printr-o aventură nefirească, subtilă și radicală deopotrivă, instrumentată de ligamente, membre, oase, piele și dragoste. Zeci de cordoane leagă două ființe care locuiesc același corp o vreme prin intermediul unei legături genuine. Sofisticată mai ales prin abordare, poezia are totuși un firesc și o fluiditate uimitoare, fâșii de tăcere care sunt mereu explicate, acestea fiind elementele pe care le-am apreciat în mod deosebit.

”Nu știi cât timp a trecut de când ți-am vorbit ultima dată.

Eu te am, dragostea mea, pentru că îți am timpul
și însă ți-l țin
bine strâns în pumn
și în vorbele rare.
[…]
ar fi trebuit să îți spun multe până acum
ca să fim pregătiți
ar fi trebuit să îți îmbrățișez auzul cu vocea
ca să te poți agăța de ea
ca de o frânghie luminoasă
de care să nu îți fie teamă să te prinzi
atunci când o să aluneci.” (Timpul tău e al meu, pg. 19)

5. ”Insectarul Coman”, de Dan Coman

Editura Charmides, Bistrița, 2017

Prozator și poet, Dan Coman scrie despre singurătate, pulsul zilei și al lumii în care trăim, trecute printr-un ritual personal dependent de disciplină, dar care refuză în permanență rutina. Fără a ajunge să scrie poezie socială, vădește preocupare pentru prezentul social, miza civică nu lipsește, însă nu este agresivă. Cafeaua de dimineață, pofta de fumat, sexul, o incursiune în bucătărie, Bistrița sau un apartament din Romană sunt moduri în care sau locuri unde realitatea foșnește activată deopotrivă de wi-fi și de oamenii cu care trăim. Volumul mustește de neliniște și nostalgie, asezonate cu un lirism perfect dozat. Un insectar în care vetustul are prioritate, iar sentimentele nu mai au puterea să strige.

”[…] dar nu am putut rezista propriei minți,
animalului fără blană educat în zadar,
neîncrederii crescute de ani de zile cu cea mai mare grijă
și în cel mai mare secret,

singurătății deasupra căreia ne-am aplecat pe rând
și-n cele mai nepotrivite momente
ca deasupra unei grădini de ciment.
 
Și acum ce rămâne?”

(Ultima vară la Bistritz, 4, pg. 49)

(Sursă fotografii: pandoram.ro, maxblecher.ro, nemira.ro, edituraparalela45.ro, edituracharmides.ro)