Stiri

Tu cum îți imaginezi #OlumeSuper9? Hai să o construim împreună la Super, festivalul de artă făcută de adolescenți, a 9-a ediție!

Începând cu 30 august, până pe 5 septembrie, festivalul Super pregătește o serie de proiecții de film, concerte, spectacol de teatru, o expoziție, o lansare de revistă și o lectură de poezie! Ca în fiecare an, susținem cu mândrie arta, de orice fel, realizată de adolescenți. Astfel, te așteptăm alături de comunitatea Super la evenimentele noastre, ce vor avea loc respectând normele de protecție, la Roaba de Cultură (Parcul Herăstrău, Intrarea Pescăruș), dar și la Krănuț (Calea Moșilor 91).

Ediția din acest an a Super își propune să își imagineze, împreună cu adolescenții care vin la festival, #olumeSuper9- o lume în care promovăm educația artistică și cinematografică în licee, în care vorbim despre drepturile elevului și drepturile omului, o lume în care toate identitățile tinerilor sunt respectate. Găsiți campania #olumeSuper9, pe care o desfășurăm împreună cu organizații și grupuri prietene cu Super, precum Speakup Romania, Consiliului Elevilor București sau Asociația Accept. Vă invităm atât pe canalele de social media Super, cât și la festival, ca să construim împreună #olumeSuper9.

Programul complet al evenimentelor aici:

Super9 | Deschiderea festivalului: Proiecție de film

📅 Luni, 30 august, începând cu ora 19:30, la Roaba de Cultură. Te invităm la deschiderea festivalului, unde vom viziona împreună prima proiecție de filme din selecția oficială (calupurile bot în bot, Între pereții minții) și Retrospectiva: Ioan Plesh.

Super9 | Lansarea revistei Cotloane & Proiecție de film

            📅 Marți, 31 august, începând cu ora 19:00, la Roaba de Cultură. În cea de-a doua zi de festival, avem organizată lansarea revistei „Cotloane”, o discuție cu autorii și o nouă proiecție de filme din selecția oficială (calupurile Al cui ești tu, mă?, ritm și culori și Cinci nopți fără vise).

Super9 | Film + Poezie = ?

            📅 Miercuri, 1 septembrie, începând cu ora 19:00, la Roaba de Cultură. Festivalul continuă cu lansarea antologiei de poezie „Dimineți în care plec pe ascuns”, o lectură de poezie și o proiecție de videopoeme.

Super9 | Expoziție & Concerte

            📅 Joi, 2 septembrie, începând cu ora 18:00, la Krănuț. În ziua a 4-a te așteptăm la o expoziție cu artă vizuală creată de adolescenți, urmată de concertele a doi artiști muzicali tineri, inana și IIOANA.

Super9 | Teatru & Proiecție de film

            📅 Vineri, 3 septembrie, începând cu ora 19:00, la Roaba de Cultură. O nouă zi de festival începe cu un spectacol de teatru, „Hei, tu, vecine!”, jucat de Centrul Educațional de Arte Performative CEVA din Târgul Neamț, urmat de o proiecție de filme din selecția oficială (calupurile În valuri ne scufundăm, Descântec și Midnight screening).

Super9 | Concerte & Proiecție filme

📅 Sâmbătă, 4 septembrie, începând cu ora 17:00, la Roaba de Cultură. Festivalul continuă cu noi concerte ale unor artiști muzical adolescenți: Mara Trefas, Flashback, Flying Otters, Ruxandra Istrate, Costa, Pyroblast și Bad Trip, urmate de proiecția a câteva filme din selecția oficială (calupurile o ciorbă de ficțiune și ținuturi îndepărtate).

Super9 | Gală premiere & Proiecție filme câștigătoare

📅 Duminică, 5 septembrie, începând cu ora 19:30, la Roaba de Cultură. Ultima zi vine în închidere cu decernarea premiilor și proiecția celor câștigătoare.

Intrarea la toate evenimentele festivalului se face gratuit și nu necesită achiziționarea niciunui bilet/rezervare în avans.

Programul complet și mai multe detalii despre Super puteți găsi aici: https://cutt.ly/XQ3Xfsv.

Grafica afișului realizată de: Andrei Pacea & Alex Petrican.

Super înseamnă mai mult decât o săptămână de festival, înseamnă pasiune, emoție și cultură. An de an, ducem dragostea față de artă mai departe, prin a încuraja adolescenții din întreaga țară la exprimare și trăire. Festivalul Super pune la dispoziție spațiul perfect pentru creație și dezvoltare prin intermediul evenimentelor și al atelierelor organizate pe parcursul anului.

Super este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Sponsori Principali: Kaufland România, Raiffeisen Bank

Cu sprijinul: Institutul Francez, Student Consulting

Locațiile festivalului: Roaba de Cultură, Krănuț.

ONG-uri partenere: Accept, MozaiQ. ADFR, Asociația Vira, Mai Mult Verde, Funky Citizens, Fundația Calea Victoriei

Parteneri: Gura Mare, B23, Cinehub Tonitza, Film Mai Aproape, ID Fest, Vira Films, Cărturești, One World Romania, Bucharest International Dance Film Festival, F-Sides Cineclub, The Institute, Poster x Poem, Glitch Shop, Ideo Ideis, Bloc Zero, Dispozitiv Books, Black Button Books, Isopatrusute, Rags and Riches, OMG Publishing, British Council, Centrul Ceh

Parteneri media: Liternet, All About Romanian Cinema, Radio România Cultural, DOR, Dissolved, Movienews, Scoala9, Modernism.ro, Perspektiva, Versus, FILM MENIU, Films in Frame (ADFR), CUTRA, filme-carti.ro, Echinox, Samizdat, AIVI Media Hub, Cinefilia.ro, Support Your Local Artists, Consiliul Elevilor București, Bucharest Cultural Events, BEST Bucharest

Parteneri media regionali: Bitpress, Jurnal Maramureș, Ziarul Actualitatea, Cotidianul Giurgiuveanul, News Buzău, Presa Galați, Suceava News

Articole similare

Câteva știri din lumea culturală românească (6 – 12 mai 2019)

Jovi Ene

Noutăţile editurii Nemira la Bookfest 2015 vin de la George R.R. Martin, Bear Grylls, George Banu şi mulţi alţii!!

Jovi Ene

Semnal TV filme: weekend 30 decembrie 2011 – 1 ianuarie 2012

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult