3 aprilie 2017, orele 19.30, la Journey Pub (str. George Enescu nr.25, în Piața Romană)
FB: https://www.facebook.com/events/1220904661361054/
* Participarea la eveniment se face cu intrare liberă, în limita a 100 de locuri disponibile în sală și în baza unei rezervări telefonice la numărul 0752 285 286. Echipa Journey Pub, alături de invitat, vă invită să sosiți la eveniment, pe cât posibil, cu 15 min înainte de ora anunțată oficial pentru începere. Mulțumim pentru colaborare!
Profil de călător: Andra Ardeleanu
Andra este în primul rând un #triptalker 🙂 . Este alături de noi ca spectator TRIP TALKS de foarte multe ediții și iată că a venit timpul ca poveștile ei să fie împărtășite în comunitatea creată în jurul pasiunii pentru călătorit și descoperire de sine! Andra nu mai e adolescenta care a ieșit prima dată din țară la 16 ani în Turcia, cea care nici nu visa să ajungă în Insula Paștelui sau în Australia. E un călător cu aproape 20 de ani de povești în jurul lumii și experiențe care au transformat-o în omul vesel și centrat care este azi. Iar cea mai recentă povește, de peste mări și țări, este despre America de Sud.
“Am început să călătoresc în Europa, profitând de orice ocazie s-a ivit, prin intermediul studiilor sau prin natura profesiei mele… și am înaintat, încet-încet, spre Africa și Asia. Se pare că acum mai am de bifat doar Antarctica, de care am ajuns totuși foarte aproape în cea mai recentă călătorie – adică la vreo 3500 km depărtare… doar! 🙂 ” – Andra Ardeleanu
America de Sud pentru că…
Andra:
– voiam să văd cu ochii mei cum se dansează tango pe străzile din Buenos Aires
– ma tenta mixul de periculos și pasional de care se tot vorbește când e pomenit sudul continentului
– am vrut să ating un moai în Insula Paștelui
– îmi doream să văd pinguini de aproape
– am vrut sa vad cum e sa am primul concediu de 1 luna din viata mea de adult
– eram curioasă cum e la capătul lumii, în cel mai sudic oraș – Ushuaia
– și nu în ultimul rând, trebuia să gust o vită argentiniană de la mama ei 🙂
… pentru că Andra a aflat între timp că viața e bizară și paradoxală 🙂 și să descoperi lumea nu înseamnă să călătorești doar în Europa, dar în același timp, înseamnă să stai într-un singur loc și să descoperi aceleași lecții de viața că atunci când călătorești… asta dacă înțelegi că orice întâlnire este o oglindire transformatoare.
Despre Iguacu, Buenos Aires, Insula Paștelui, Patagonia, Ushuaia, Santiago… pe larg, cu umor și un “touch” de discurs “discovery”, la Trip Talks #28, cu Andra Ardeleanu!
Seria TRIP TALKS
Trip Talks este o serie culturală concepută și moderată de Andreea Tincea, sub forma unui eveniment lunar care pune în discuție CĂLĂTORIA în toate formele sale: ne propunem să observăm călătoria eroului pe drum, în arta culinară, în muzică, în scrisul de romane etc. Pe parcursul a 26 de ediții am avut întâlniri care au expus cu autenticitate călătoria prin care unii dintre noi, cel mai adesea oameni necunoscuți pentru mass media, au devenit părinți, au trăit experiența îmbătrânirii, alții au îmbrățisat ca meserie pasiunile din copilărie, povesti din călătorii prin care unii oameni și-au schimbat viața de la temelii. De-a lungul serilor Trip Talks am vorbit despre educație alternativă, idealiștii industriilor creative, lumea ONG și călătorii spirituale îmbrăcate în ascensiuni pe vârfuri din Hymalaia sau în experiențe trăite pe El Camino.
* Evenimentul de desfășoară cu intrare liberă, în limita a 100 de locuri disponibile în sală. Rezervări: 0752 285 286.
Parteneri media: Oarsul Vorbeste, Guerrilla, RomaniaPozitiva, Gratuitor.ro, Pierdut prin lume, Filme-carti.ro, Bookblog.ro, ChestiiUrbane.ro, Urban.ro, Literaturapetocuri.ro, Munteanu