Stiri

Scriitorul Dorin Tudoran, din nou in Romania

Scriitorul Dorin Tudoran revine in Romania, in perioada 11-18 ianuarie, pentru o serie de evenimente si intilniri cu publicul, organizate atit in capitala, cit si la Botosani si Cernauti.

Distins, anul trecut, cu Premiul National pentru Poezie „Mihai Eminescu”, sectiunea Opera Omnia, Dorin Tudoran este unul dintre invitatii de onoare ai editiei de anul acesta ai evenimentului, el urmind sa participe la toate manifestarile organizate la Botosani si Cernauti cu ocazia Jubileului Premiului National pentru Poezie si a Zilei Culturii Nationale.

La Bucuresti, Dorin Tudoran se va intilni cu cititorii si media autohtone in cadrul a doua evenimente deschise publicului larg, prilejuite de aparitia, la Editura Polirom, in urma cu citeva luni, a volumului Eu, fiul lor. Dosar de securitate.

Marti, 11 ianuarie, ora 17.00, la sediul Institutului Roman de Istorie Recenta (B-dul Nicolae Bălcescu 21, sc. B, et. 4), Dorin Tudoran va sustine o conferinta cu tema „Eu, fiul lor si necesitatea recuperarii memoriei”.
Alaturi de scriitor, la eveniment vor mai participa: Radu Calin Cristea, Liviu Antonesei si Daniel Cristea-Enache.

Cel de-al doilea eveniment va avea loc marti, 18 ianuarie, incepind cu ora 18.00, la Libraria Dalles (B-dul Nicolae Balcescu nr. 18).
La intilnirea scriitorului Dorin Tudoran cu cititorii, precum si la dialogul despre cel mai recent volum al sau, Eu, fiul lor. Dosar de securitate, vor mai lua parte: Cristian Tudor Popescu, Mircea Martin, Ovidiu Simonca si Daniel Cristea-Enache.

Volumul Eu, fiul lor. Dosar de securitate reprezinta o selectie din documentele de urmarire informativa a lui Dorin Tudoran din perioada 1976-1986. Desi, oficial, lui Dorin Tudoran i s-a deschis dosar de urmarire informativa in 1982, cele 9.852 de file recuperate din dosarul sau de Securitate indica faptul ca era urmarit informativ inca din anul 1976, cind apare si prima transcriere a unei convorbiri telefonice.
Declaratia autorului: „Aparitia unei carti nu poate fi decit un prilej de bucurie pentru autorul ei. Cum nu eu am scris aceasta carte, ci ea m-a scris pe mine, ma intreb cit de mult se vor bucura de aparitia acestui volum multiplii lui autori, fosti de toate felurile: inalti ofiteri de Securitate si Militie, inalti demnitari de Stat si de Partid, turnatori frenetici, surse surescitate, rez
identi ai Securitatii in presa si cultura si, sa nu uit, armata cu mult mai mare decit vom dori sa recunoastem vreodata a celor numiti „persoane de sprijin”
.

„Dosarul de Securitate nu este un titlu de noblete postcomunist, ci oglinda deformata a persecutiei intreprinse de un regim comunist prin politia sa politica. Dorin Tudoran a fost unul dintre primii scriitori care au adoptat o atitudine critica fata de politica culturala a PCR. Cu timpul, pozitia lui s-a radicalizat, critica vizind sistemul in ansamblul sau. O marturie cutremuratoare a infernului pe care Dorin Tudoran l-a trait incepind cu jumatatea anilor ’70, cind este pus sub urmarire de Securitate.” (Radu Ioanid)

Eu, fiul lor. Dosar de securitate

„Trebuie sa recunosc ca mi-a facut pur si simplu rau lectura celor 500 de pagini de rapoarte (si de filaj), note, inregistrari, fotografii, sinteze, adresate de ofiteri de Securitate superiorilor lor ierarhici, precum si planuri de masuri scornite de mintile celor din urma si, nu in ultimul rind, «turnatorii» si alte inestimabile contributii ale, vai, colegilor nostri de breasla. Nu mi-am tradat principiile, nici prietenul. Daca asta l-a ajutat si in ce masura in batalia lui (caci batalie pe viata si pe moarte a fost) cu Securitatea, asta v-o poate spune el, Dorin Tudoran.” (Nicolae Manolescu)

„Aceasta carte masiva aduna numai o mica parte din cele peste 10.000 de file din dosarele de Securitate ale lui Dorin Tudoran, unul din putinii nostri disidenti autentici si «pina la capat». Nu e totul, dar e destul pentru a documenta nu doar curajul si caracterul «obiectivului», ci si «teoria si metodologia» de lucru a sinistrei institutii. Din pacate, cartea mai pune in lumina si slabiciunile, lasitatile si tradarile celor de linga noi, uneori, aparent, foarte aproape de noi!” (Liviu Antonesei)

„Securitatea a strins cu sirg, ca un google demonic, birfe, intrigi, mizerie umana, minciuni, deturnari. O carte despre Tudoran care nu e scrisa de Tudoran, ci de o voce colectiva alcatuita din «surse», ofiteri, interceptari, filari. Toti cei care s-au zbatut pentru o viata normala apar in acest dosar ca niste spectre, ca niste aberatii ale sistemului. Culmea e ca tot Securitatea era singura care ne putea lasa un portret atit de autentic si de puternic al unui cetatean roman (unul dintre foarte putinii) care nu s-a lasat calcat in picioare.” (Costi Rogozanu)

Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timisoara). Absolvent al Facultatii de Limba si Literatura Romana a Universitatii din Bucuresti. Este director al programului Democracy Fellows la World Learning, Washington, DC, Statele Unite. Carti de poezie: Mic tratat de glorie (1973), Cintec de trecut Akheronul (1975), O zi in natura (1977), Uneori, plutirea (1977), Respiratie artificiala (1978), Pasaj de pietoni (1978), Semne particulare (antologie, 1979), De buna voie, autobiografia mea (1986), Ultimul turnir (antologie, 1992), Optional Future (1988), Viitorul Facultativ/Optional Future (1999), Tinarul Ulise (antologie, Polirom, 2000).
Carti de publicistica: Martori oculari (in colaborare cu Eugen Seceleanu, 1976), Biografia debuturilor (1978), Nostalgii intacte (1982), Adaptarea la realitate (1982), Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual (traducere si prefata de Vladimir Tismaneanu, 1988), Onoarea de a intelege (antologie, 1998), Kakistokratia (1998), Absurdistan. O tragedie cu iesire la mare (Polirom, 2006).

Articole similare

Trailer și teasere ”La limita de jos a cerului”

Jovi Ene

Întâlnire cu Maestrul Yvon Myoken Bec, Fondatorul Mokusho Zen House

Jovi Ene

MediaPro: Filmele anului 2011 (V)

Delia Marc

1 comment

Florin Focseneanu 11 ianuarie 2011 at 01:07

Programul de evenimente si intilniri cu publicul al scriitorului are si vreun detaliu, cum ar fi, sa zicem, „timp retinut pentru revederi cu vechi prieteni” ? Vreau sa spun prieteni din vremuri de demult, cind nu se pomeneau ciocniri de opinii sau de interese, ci, eventual, infruntari la futbol cu nasturi sau inversunate batai cu perne.
Bunaoara eu nu l-am mai vazut pe Dorin din anul 1983, altii mai de citiva ani incoace, insa noi toti, vorba domnului profesor Ratiu la intilnirea de dupa 20 de ani de la terminarea liceului, „l-am admirat, dar am tremurat pentru el”.
Ne-om mai putea vedea vreodata?

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult