Stiri

Proiectul „Carte peste Carte” revine cu ediția a 6-a

Afis Carte peste Carte, editia a 6-a-page-001Săptămâna 20-26 octombrie este una pe care trebuie să o marcați în agende ca fiind cu totul și cu totul specială. De ce? Pentru că proiectul „Carte peste Carte”, eveniment de strângere de cărți pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte, revine cu cea de-a șasea ediție. În plus, weekend-ul 25-26 octombrie poartă în el o rază de vară și vă aduce o Retrospectivă a Festivalului de Film Victoria.

De data aceasta, colectarea de cărți de toamna acesta este realizată pentru Liceul Teoretic „I.C. Drăgușanu”, clasele I – XII, din orașul Victoria, judeţul Brașov.

Gazda proiectului de anul acesta este Lokal (strada Mihai Eminescu, nr. 57A, București), iar Asociația Curtea Veche va susține colectarea de carte printr-o donație – colecțiile „Cărțile copilăriei”, „Basmele românilor” și „Basme pentru toți” apărute la Curtea Veche Publishing – și prin implementarea unui club de lectură „Cărțile copilăriei” în cadrul Liceului „I.C. Drăgușanu”.

Așadar, vă invităm în perioada 20-26 octombrie să treceți pragul acestui lokal și să donați cărți, devenind astfel mici eroi pentru copiii și adolescenții din Victoria, cei care vor avea șansa să răsfoiască poveștile trimise de voi. Ce primiți? Dincolo de satisfacția personală de a fi participat la un proiect cultural și social, veți fi răsplătiți cu două seri de film (și alte alte câteva surprize, pe care vi le vom dezvălui la momentul potrivit).

Astfel, sâmbătă 25 octombrie, de la ora 17:00, la Lokal, avem program de scurtmetraje premiate la Victoria, după cum urmează:

  • Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune: „Colecția de arome”, regizat de Igor Cobileanski (14′)
  • Mențiune pentru scurtmetrajul de ficțiune: „Brigada neagră”, regizat de Andrei Teodorescu (20′)
  • Mențiune pentru scurtmetrajul de ficțiune: „Kazimir”, regizat de Dorian Boguță (20′)
  • Premiul publicului: „Mâine, Bach”, regizat de Mihnea Ciorică (30′)
  • Mențiune pentru documentar: „Dacă 6 ar fi 9”, regizat de Ivana Mladenovic (36′)

Duminică, 26 octombrie, tot de la ora 17:00, tot la Lokal, vă așteptăm pentru a viziona două documentare foarte apreciate (și premiate) la Festival:

  • Premiul pentru cel mai bun documentar: „Un ultim an în 114 minute”, regizat de Daniel Djamo (114′)
  • Mențiune pentru documentar: „Rio 2016”, regizat de Bianca Rotaru (29′)

Intrarea la proiecțiile de film se face pe bază de cărți și bună dispoziție!

Pagina de Facebook a evenimentului poate fi accesată aici.

* Până acum, proiectul „Carte peste Carte”, inițiat de Asociația Paspartu, a strâns peste 6500 de volume în cei trei ani de existență. Beneficiari au fost biblioteca din Băicoi, afterschool-ul din Clinceni, Centrul de Plasament din Alexandria, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, Asociația „Sfânta Ana” și comunitatea din Ponorâta, Maramureș.

Afis Carte peste Carte, editia a 6-a-page-001

Articole similare

Câteva știri din lumea culturală românească (22 – 28 aprilie 2019)

Jovi Ene

Programul spectacolelor de licenta UNATC 14 februarie – 1 martie 2015

Jovi Ene

Ce se pregătește la Corint Junior în 2020

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult