Stiri

Program luna martie – Teatrul Arte dell’Anima

Copii răi

Împlinind aproape un an de la premieră, Copii răi, de Mihaela Michailov, producție a Teatrului Arte dell’Anima, vă așteaptă din nou la sediul Teatrului Arte dell’Anima în datele de 7 și 13 martie, orele 19:00.

Actorii Ana-Maria Irimia, Raluca Jugănaru și Alin Potop, sub îndrumarea atentă a talentatei regizoare Geanina Hergheligiu, dau naștere unui spectacol în care lumea pe care o cunoaștem cu toții este afișată crud, dar totodată în concordanță cu realitatea. Inspirată dintr-un caz real, lumea pe care aceștia o creionează atât de sincer și curajos la fiecare spectacol, prezintă generația actuală, tineri învățați doar să reproducă comportamentul adulților din jurul lor. Introduce teme de actualitate: relația abuzivă profesor-elev, sistemul educațional deficitar, problema părinților neatenți la nevoile copiilor lor, perpetuarea inconștientă a „pedepsei” ca metodă de educare, dar și timiditatea ce te înlătură din sistem, un sistem în care cei puternici înving și sunt recunoscuți pentru „succesul” lor.

Un spectacol ce redă o lume crudă, dar adevarată, o producție ce trezește în orice spectator conștiința, dar și sentimente de înțelegere, responsabilizare și compasiune.

Teatrul Arte dell’Anima vă așteaptă cu brațele deschise în spațiul intim, dar cochet, pe strada Făinari, nr. 17D, pentru a urmări împreună un spectacol de excepție, cu actori tineri, dar extrem de talentați, spontani și plini de energie. Pentru mai multe detalii și informații vizitați site-ul nostru www.artedellanima.ro, pagina noastră de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima. Rezervări la 0733 060 033/0733 060 034 sau pe office@artedellanima.ro

Distribuție: Ana-Maria Irimia, Raluca Jugănaru, Alin Potop

Regie: Geanina Hergheligiu

Scenografie: Ruxandra Manolovici

Light & Sound design: Alexandru Bibere
Mișcare scenică: Alina Iacov Lazăr

*Biletele se pot ridica de la sediul Teatrului Arte dell’Anima, între orele 10.00 și 18.00

Spectacolul este recomandat persoanelor peste 12 ani.


Treapta a noua

De ziua femeii si a mamei, 8 martie, dar și în data de 18 martie, orele 19:00, Teatrul Arte dell’Anima vă oferă șansa de a reîncerca alături de patru tinere actrițe să reînnodați legătura dintre o mamă și fiica pe care aceasta a părăsit-o în urmă cu șase ani. Piesa lui Tom Ziegler, „Treapta a noua“, este povestea unei femei – Joanna McNeil – care s-a tratat în tot acest timp de alcoolism și care încearcă acum, cu ajutorul prietenei sale, Eleanor Houser, să repare răul pe care l-a făcut familiei sale din cauza dependeței de alcool. Acțiunea se desfășoară în ziua în care Melissa Wright, fiica sa de 16 ani, vine în vizită la mama sa, prima oară după abandon. De-a lungul celor câteva încercări de a-și recupera simpatia fetei, Joanna mai are parte și de câteva surprize, fie ele plăcute sau neplăcute, culminând cu apariția lui Tracy – o toxicomană adolescentă, ce vede în Joanna mama pe care ea nu a avut-o niciodată. Suspans, emoții, trăire și curaj, toate acestea într-un spectacol de o oră și jumătate.

„Spectacolul este captivant, are schimbări bruște de ritm care țin spectatorul conectat la acțiune, la replicile personajelor, iar actrițele săvârşesc cu talent și dedicare un adevărat act teatral plin de viată și emoție, în care umorul și dramatismul se succed cu repeziciune…la fel ca pe treptele vieții” spun criticii. Vă invităm, cu mic, cu mare, să ne contraziceți, dacă puteți.

Teatrul Arte dell’Anima vă așteaptă cu brațele deschise la fiecare spectacol. Fiecare distribuție este unică, deci, prin urmare, aveți șansa de a redescoperi spectacolul de fiecare dată, dar și de a-l trăi alături de fiecare dintre actrițe. Pentru mai multe detalii și informații vizitați site-ul nostru www.artedellanima.ro, pagina noastră de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima. Rezervări la 0733 060 033/0733 060 034 sau pe office@artedellanima.ro

Distribuție 8 martie:
Melissa: Gloria Melu
Joanna: Bianca Oprea
Tracy:Andreea Mera
Eleanor: Ioana Vasile

Distribuție 18 martie:
Melissa: Roxana Văduva
Joanna: Carla Mihai
Tracy:Andreea Mera
Eleanor: Corina Bunghez

Clasă coordonată de prof. univ. dr.: Adrian Titieni
Proiect coordonat de lect. univ. dr.: Mihaela Bețiu
Scenografie si costume: drd. Mihaela Popescu
Coord. prof. univ. dr. Ștefania Cenean

Pret bilet: 30 lei

Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București
Rezervările se fac pe Facebook prin mesaj, la nr. de telefon: 0733060033 / 0733060034 sau prin e-mail la office@artedellanima.ro .
*Biletele se pot ridica de la sediul Teatrului Arte dell’Anima, între orele 10.00 și 18.00


O noapte furtunoasă

Teatrul Arte dellAnima vă invită în datele de 23 martie și 25 martie, orele 19:00, la o altă reprezentație a producției sale: O noapte furtunoasă în regia lui Florin Liță. Distribuția este formată din: Alexandru Banciu (Jupân Dumitrache sau Titircă Inimă-Rea), Adrian Piciorea (Nae Ipingescu), Mircea Alexandru Băluță (Chiriac Sotirescu), Vlad Lință (Spiridon Ionescu), Voicu Aaniței (Rică Venturiano), Vlad Brumaru (Ghiță Țircădău), Bianca Cuculici (Veta Dumitrache), Ana Crețu (Zița Venturiano). Scenografia este semnată de Ioana Colceag.

Un spectacol expoziv, cu multe întorsături de situație, ce te va ține cu sufletul la gură până la final. O lume a mahalalei unde politica se amestecă cu pasiunea, iubirea cu moralitatea și modul de viață este unul impulsiv. Personajele însuflețite atât de bine de acești tineri actori trăiesc intens și nu se gândesc prea mult la consecințe.

O comedie ce nu moare niciodată și rămâne de actualitate indiferent de epocă,  „O noapte furtunoasă” îi introduce pe spectatori direct în lumea lui Caragiale chiar de la intrarea în teatru, făcându-te în fiecare secundă să te întrebi ce mai urmează.

Un carusel de emoții și de încurcături, o punte între trecut și viitor, un spectacol pe care nu trebuie să îl ratezi! Așadar, te invităm pe 23 martie și 25 martie, orele 19:00, să te destinzi cu un spectacol de zile mari, să râzi și să uiți de problemele de acasă măcar pentru o oră și jumătate!

Distribuție: Alexandru Banciu, Adrian Piciorea, Mircea-Alexandru Băluță, Vlad Lință, Voicu Aaniței, Vlad Brumaru, Bianca Cuculici, Ana Crețu
Producție: Teatrul Arte dell’Anima
Regie: Florin Liță
Scenografie: Ioana Colceag

Preț: 35 lei
Durată: 1h 20
Adresă: Str. Fainari Nr. 17D, Sector 2, Bucuresti, Bucharest
Rezervările se fac pe fb prin mesaj sau pe nr. de tel.:
0733060033 / 0733060034
sau pe mail: office@artedellanima.ro

*Biletele se pot ridica de la sediul Teatrului Arte dell’Anima, între orele 10.00 și 18.00


Sylvia

Teatrul Arte dell’ Anima vă invită Duminică, 26 martie 2017, la orele 19:00 la spectacolul ,,Sylvia”, text scris de A.R. Gurney.

Spectacolul este o comedie romantică, jucată pentru prima dată în 1995 pe Broadway, având-o protagonistă pe Sarah Jessica Parker, care s-a bucurat de un imens succes la New York!

Sylvia nu se mai poate întoarce la viața pe care a avut-o înainte de a-l întâlni pe Greg. Cariera lui Greg e în cădere liberă pentru că își petrece tot timpul cu Sylvia, în timp ce Kate, soția lui, e într-o drama tot mai mare. Greg se va confesa chiar și unui străin în parc! Cei doi soți ajung, ca mai toate cuplurile americane și la psiholog!
O fantezie impresionantă, dar și introducerea atentă în mintea unui om ajuns la vârsta de mijloc. Aparția iubirii necondiționate, dar și dispariția afecțiunii într-o relație. O comedie ce te va face să ajungi într-o lume nouă și să-ți deschizi imaginația.

Vino alături de noi în data de 26 martie, orele 19:00 să vedem cine și cum se va descurca acest triunghi conjugal aparte!

Distribuție:

Oana Carmaciu / Irina Ștefan
Flavius Călin
Theodora Sandu
Ana Maria Ivan
Vlad Bălan

Regia:  prof. asc. dr.Alexandru Jitea

Preț bilet: 30 lei
Bilete și rezervări la Casa de bilete a Teatrului Arte dell’ Anima – 0733.060.033 sau pe pagina de facebook a Teatrului Arte dell’ Anima.

Articole similare

Câteva știri din lumea culturală românească (1 – 7 iunie 2015)

Jovi Ene

Noutăți săptămânale Netflix: The Haunting of Hill House, House of Cards, The Crown, The Other Side of the Wind

Jovi Ene

ȘOU BINI DI TĂT pentru FEMEI

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult