Comedia „În pielea mea” a fost aplaudată la prima sa proiecție, găzduită de Cinema City ParkLake VIP, de primii spectatori – vedete și influenceri, colegi și prieteni ai actorilor George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu. Emoționați, actorii și regizorul Paul Decu au primit cu bucurie aprecierea colegilor care s-au declarat încântați de prestațiilor lor și recomandă filmul tuturor celor care își doresc să petreacă o seară distractivă la cinema, vizionând o comedie reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu.
Echipa filmului „În pielea mea” pornește în caravană prin țară!
Actorii din comedia „În pielea mea” vor prezenta, în curând, publicului din 16 orașe din țară, detalii amuzante despre filmul regizat de Paul Decu, la proiecțiile speciale ce vor fi organizate în mai multe cinematografe, în Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, București, Constanța, Galați, Iași, Suceava, Craiova, Pitești, Ploiești!
Un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend se dovedește un mod haios de a-și cunoaște mai bine limitele, partenerii, și de a renunța la orgolii și preconcepții pentru a comunica mai bine între ei.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Caravana „În pielea mea” debutează la Arad, pe 3 februarie, unde va avea loc prima proiecție specială, în Cinema City Atrium Mall, de la 17:30, unde vor fi prezenți regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, George Tănase, Azaleea Necula și Alexandra Răduță.
Publicul din Timișoara este invitat la proiecția specială din Cinema City Iulius Town care va avea loc pe 3 februarie, de la 19:30, tot în prezența acestora.
Pe 4 februarie, actorii George Tănase, Sergiu Costache și Azaleea Necula vor fi prezenți la Inspire Cinema Alba Mall, în Alba Iulia, de la ora 17:30, precum și la proiecția specială de la CineGold Promenada Mall din Sibiu, ce va începe la ora 19:30.
Cinema City AFI Brașov găzduiește pe 5 februarie proiecția specială „În pielea mea” de la 18:30, în prezența actorilor George Tănase, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Gabriel Vatavu și Alexandra Răduță, iar CinemaOne Coresi Shopping Resort Brașov invită spectatorii alături de actori de la 20:30 la o discuție după proiecția ce va începe la ora 19:00.
Regizorul Paul Decu va fi prezent la Cluj-Napoca, alături de actorii George Tănase, Azaleea Necula, Vlad și Oana Gherman și Alexandra Răduță, pe 6 februarie, de la 18:30, la Cinema City Iulius Mall.
Pe 7 februarie, de la 18:30, la Baia Mare, vor participa la întâlnirea cu publicul din Cinema City VIVO! Baia Mare actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Alexandra Răduță.
Cinema Palace Lotus Center Oradea invită spectatorii la proiecția „În pielea mea” de pe 8 februarie, ora 18:00, la care vor participa actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Alexandra Răduță.
Premiera de gală a filmului „În pielea mea” va avea loc în București, pe 9 februarie, de la ora 18:30, în Cinema City AFI Cotroceni, în prezența întregii echipe.
Caravana continuă din 11 februarie, când va avea loc proiecția de Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța, vor prezenta filmul alături de colega lor Ioana State.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de actorii Sergiu Costache, Vlad Gherman, Oana Gherman și Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” va intra în programul cinematografelor din 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu („Unde merg elefanții”, „Warboy”, „Crai nou”, „Străjerii”) semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Casting: ELEPHANT MEDIA; Producător executiv: Adela Mara; Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

