Polirom şi Cartea Românească vor participa la cea de-a XXII-a ediţie a Tîrgului Internaţional de Carte Gaudeamus (18-22 noiembrie 2015) cu peste 1000 de titluri – dintre care 400 de noutăţi – , toate aflate la reducere (20%), precum şi cu peste 100 de titluri la preţul promoţional de 9,99 lei.
Autorii pe care îi puteți întîlni la standul Editurilor Polirom şi Cartea Românească (Romexpo, nivel 0): Radu ALDULESCU, Șerban ALEXANDRU, Mircea ANGHELESCU, Vartan ARACHELIAN, Emil BRUMARU, Iulian CIOCAN, Liliana COROBCA, Daniel DAVID, Andrei DOBOȘ, Doina JELA, Aurora LIICEANU, Bogumił LUFT, Marin MĂLAICU-HONDRARI, George NEAGOE, Eugen NEGRICI, Cosmin PERȚA, Daniel PUIA-DUMITRESCU, Dan STANCA, Robert ȘERBAN, Daniel VIGHI, Matei VIŞNIEC, Varujan VOSGANIAN. Programul complet de evenimente, aici.
Cîteva dintre noutăţile Polirom ce vor fi lansate la Gaudeamus 2015
Emil Brumaru se va afla la standul nostru pentru lansarea volumului Opere V. Crepusculul civil de dimineaţă, cea mai recentă apariţie din colecţia „Opere”, cu desene ale autorului şi o prefaţă de Luminiţa Corneanu. Pe parcursul celor trei părţi, „Rezervaţia naturală de îngeri”, „Crepusculul civil de dimineaţă” şi „Istoria parfumului”, Emil Brumaru ne încîntă cu poezii mai vechi si mai noi. Îngerii, ciupercile, libelulele, fluturii, cafeaua şi, mai presus de toate, femeia aduc la viaţă poeme uneori încărcate de umor, alteori de tristeţe şi melancolie, de cele mai multe ori de erotism, în celebrul şi fermecătorul stil brumarian.
Aurora Liiceanu îşi va întîlni cititorii cu prilejul lansării volumului Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri, apărut de curînd în seria de autor, o carte în care veţi găsi istorii despre iubiri împărtăşite, iubiri neîmpărtăşite, iubiri cu final tragic sau fericit, dar şi studii care enumeră simptomele fizice caracteristice îndrăgostirii.
Patru cărţi-eveniment apărute în „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu) vor fi lansate la standul celor două edituri: romanul recent descoperit al scriitoarei americane Harper Lee, autoarea bestsellerului …Să ucizi o pasăre cîntătoare: Du-te şi pune un străjer, traducere de Ariadna Ponta, un adevărat fenomen editorial, cea mai discutată carte a acestui an; cel mai recent roman semnat de Salman Rushdie, o fantezie, un basm strălucitor: Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi, traducere din limba engleză şi note de Dana Crăciun; noul roman semnat de Elif Shafak, autoarea bestsellerului internaţional Bastarda Istanbulului: Ucenicul arhitectului, traducere din limba engleză de Ada Tanasă, o poveste plină de culori şi de lumină, care se desfăşoară în neuitata vreme a sultanului Soliman Magnificul, un poem de dragoste închinat frumuseţii cosmopolite a Istanbulului; fulminantul debut literar al celebrului regizor David Cronenberg: Mistuiţi, traducere din limba engleză şi note de Iulia Gorzo, „un roman tulburător, înfricoşător, palpitant” (Stephen King).
Noi titluri apărute în colecţiile noastre de literatură română vor fi de asemenea lansate la Gaudeamus 2015: în colecţia „Fiction Ltd.” – Villa Margareta, de Doina Jela, un roman în care ficţiunea şi realitatea se contopesc într-o poveste emoţionantă şi tulburătoare; La capătul nopţii, de Vartan Arachelian, un roman reuşit despre încercarea nereuşită de a scrie un roman, o poveste încărcată de umor şi ironie fină; în colecţia „Ego. Proză” (coordonată de Lucian Dan Teodorovici) – un nou roman de Marin Mălaicu-Hondrari, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi mai apreciaţi scriitori români din tînăra generație: Războiul Mondial al Fumătorilor, o poveste pentru fiecare dintre noi; Un înger, un cîine, o imagine, de Şerban Alexandru, un roman care, într-o montură stilistică de mare expresivitate şi reunind formule literare diverse, este şi o critică, pe alocuri cu accente de pamflet, a istoriei, a mitologiei şi religiei, a politicii şi culturii.
Noi titluri apărute în colecţiile consacrate de nonficţiune ale Editurii Polirom se vor găsi la standul nostru: Apologia pîrleazului (colecţia „Plural. M”), o imagine a societăţii româneşti actuale, creionată de antropologul Vintilă Mihăilescu; Marsilio Ficino (1433-1499) şi problemele platonismului în Renaştere, lucrarea de licenţă a lui Ioan Petru Culianu, ce inaugurează cercetarea sa asupra Renaşterii şi a imaginarului ei; Amintirile colonelului Lăcusteanu („Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”) – publicate pentru prima dată integral, în forma în care apar în manuscrisul original, cu note şi indici de Rodica Pandele Peligrad, prefaţă de Mircea Anghelescu –, o mărturie preţioasă cu privire la oamenii, obiceiurile şi evenimentele din Ţara Românească, din primele decenii ale secolului al XIX-lea pînă în 1874; Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord, de Yeonmi Park, traducere de Ioana Aneci, o mărturie despre forţa spiritului uman şi despre riscurile pe care sîntem dispuşi să ni le asumăm ca să fim liberi, o carte care a devenit imediat după apariţie (în septembrie 2015) bestseller internaţional.
Cîteva dintre noutăţile Cartea Românească
Seria de autor Gheorghe Crăciun, cel mai recent proiect al Editurii Cartea Românească, continuă cu două noi titluri ce vor fi lansate la această ediţie Gaudeamus: Compunere cu paralele inegale, roman urmat de o addenda la pastişa „Epură pentru Longos”, prefață de Mircea Martin; Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului, prefaţă de Caius Dobrescu. Copertele celor două volume sînt ilustrate cu desenele originale ale autorului. Seria de autor Gheorghe Crăciun apare sub îngrijirea criticului literar Carmen Muşat şi a fiicei autorului, Oana Crăciun.
Profesorul Eugen Negrici a decis să-şi publice jurnalul din perioada 1975-2015. Cei 40 de ani de însemnări ale criticului, devenit celebru odată cu publicarea istoriei îndelung dezbătute Iluziile literaturii române, se constituie într-o cronologie îmbogăţită cu glosările din prezent pe marginea anilor în care jurnalul, chiar închis într-un sertar, era secret şi faţă de el însuşi. Sesiunea de toamnă (colecţia „Jurnale şi Memorii”) va restabili adevărul. Eugen Negrici vă aşteaptă la standul nostru.
Mircea Anghelescu va lansa la tîrg Lîna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română (colecţia „Critică şi Istorie literară”), volum ce prezintă literatura românească de călătorie din secolele al XIX-lea – al XX-lea. Din cuprins: Cum călătoresc oamenii vechi şi cum călătoresc oamenii noi: Jurnalul deputaţiei la Ţarigrad şi Gheorghe Asachi • Dinicu Golescu: călătoria ca roman utopic • Ion Heliade Rădulescu: „Voiam să văd Parisul” • Alexandru Odobescu: „Ploaia e ca un tain dumnezeiesc al Engliterii”.
Un nou roman semnat de Liliana Corobca, autoarea bestsellerului Kinderland, va fi prezentat la standul nostru din cadrul tîrgului: Imperiul fetelor bătrîne (colecţia „Proză”), un roman realist crud, care se constituie într-un rechizitoriu la adresa lumii de azi, o lume tot mai agresivă şi mai lipsită de empatie.
Trilogia Corso (proiect editorial co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional), de Daniel Vighi, le va fi prezentat, de asemenea, vizitatorilor tîrgului. Trilogia Corso (colecţia „Proză”) este o incursiune fabuloasă în peste o jumătate de secol de istorie a Timişoarei, de la anii de început ai dictaturii comuniste pînă la dezlănţuirea tarantelei întemeierii capitalismului din deceniul nouă, prin invazia micilor întreprinzători italieni.
Robert Şerban îşi va lansa cel mai recent volum de poezie, Puţin sub linie (colecţia „Poezie”), în care veţi găsi „poveşti” despre cum e să pierzi şi să ajungi „sub linie”, ce se întîmplă pe acolo, cum şi dacă poţi să mai ieşi la suprafaţă.