Stiri

Lansările de vară ale Editurii Meteor Press la Bookfest 2018

Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2018 îşi va deschide porţile miercuri, 30 mai. Editura Meteor Press vă aşteaptă la standul propriu din pavilionul  C2 de la Romexpo cu cele mai noi şi mai incitante titluri din domeniile istorie, psihologie, religie, dezvoltare personală şi profesională, beletristică, cărţi pentru copii şi de educaţie, ghiduri turistice, gastronomie etc. Reducerile se vor situa între 30% şi 70%.

Vă invităm să luaţi parte la patru lansări de carte ale unor importante lucrări de istorie şi filosofie, care vă vor face cu siguranţă curioşi şi dornici să le citiţi:

Joi, 31 mai 2018 –  Ora 17.00 – la standul Meteor Press – lansarea volumului „Grădina speranţei” de Diane Ackerman, în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu, este o poveste adevărată despre curaj, pasiune, dăruire şi jertfă, într-un total contrast cu barbaria războiului.

Invitaţi

            – Aurel Vainer, Preşedinte la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România; deputat în Parlamentul României;

            – Liviu Beris, Preşedintele Asociaţiei Evreilor din România, Victime ale Holocaustului;

            – Adrian Cioroianu, Ambasador UNESCO;

            – Bedros Horasangian – analist politic.

Când Germania a invadat Polonia în cel de-al Doilea Război Mondial, bombardierele Stuka au devastat Varşovia, iar grădina zoologică a oraşului, printre cele mai frumoase şi mai bine amenajate din Europa, nu a scăpat de distrugere. Directorul acesteia, Jan Żabíński, şi soţia lui Antonina, opunându-se barbariei naziştilor faţă de oameni şi animale, au reuşit să salveze vieţile a 300 de evrei, scoţându-i clandestin din ghetou şi ascunzându-i în fostele cuşti ale animalelor, rămase goale. Este o poveste adevărată despre curaj, pasiune, dăruire şi jertfă, într-un total contrast cu barbaria războiului şi a genocidului hitlerist.

Cartea Dianei Ackerman a fost premiată, în 2008, cu Orion Book Award şi a fost ecranizată, filmul bucurându-se de asemenea de un mare succes de public.


Joi, 31 mai 2018 – Ora 18,00 – la standul Meteor Press – lansarea volumului în prezenţa autorului „Un Hohenzollern în România: Carol I” de Ion Bulei aduce la lumină noi documente care-l au în centrul lor pe cel mai important dintre regii noştri, pe Carol I, creatorul unei dinastii în România şi întemeietorul unei civilizaţii moderne într-un spirit occidental, al unei culturi româneşti capabile să producă valori autentice.

Invitaţi

            – Ion Bulei, Prof. univ. catedra de Istorie a Universităţii din Bucureşti;

            – Ioan Scurtu, Prof. univ. catedra de Istorie a Universităţii din Bucureşti;

            – Adrian Cioroianu, Ambasador UNESCO;

            – Ion M. Ioniţă, Redactor-şef la revista Historia;

            Bedros Horasangian, analist politic.

Cartea de faţă are în centrul ei pe Carol I, cel mai important dintre regii noştri, creatorul unei dinastii în România, singura pe care am avut-o. Şi care nu este o dinastie germană. „Dinastia mea e română, declara regele Ferdinand la Consiliul de Coroană de la Palatul Cotroceni din Bucureşti, din august 1916. Românii n-au adus aici pe unchiul meu, pe regele Carol, ca să întemeieze o dinastie germană la gurile Dunării, ci o dinastie naţională. Şi revendic pentru Casa mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor i-a încredinţat-o.” Spunea aceasta conştient fiind că unchiul său nu crease doar o dinastie la întâlnirea Dunării cu marea. Crease şi o monarhie constituţională şi stabilise reguli de funcţionare a statului român modern.                                                                            

ION BULEI – Cercetător (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (din 1993), diplomat (ataşat cultural la Roma, 1990-1993), director al Institutului Cultural Român de la Veneţia (1993-2003), director ISPRI al Academiei Române (2003-2011), autor a 22 de cărţi şi a peste 200 de studii şi articole.
 A fost distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993, 2006), Premiul revistei „Magazin istoric” (1996, 2017), Premiul „Constantin Brâncoveanu” al Fundaţiei Alexandrion (2016). A fost decorat cu „Steaua României, în grad de cavaler (2000), este Doctor honoris causa al Universităţii Ovidius din Constanţa (2009) şi al Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu (2018).


Vineri, 1 iunie 2018 – Ora 17,00 – la standul Meteor Press – lansarea volumului în prezenţa autorului „După globalizare”, de Andrei Marga, prezintă o analiză a efectelor globalizării care nu s-au oprit doar la economie, ci au cuprins tot mai multe sfere din viaţa socială şi individuală. Domeniile ştiinţelor pe care acest fenomen le atinge sunt vaste, lucrarea dorindu-se a integra înţelegerii noastre mecanismele lui de manifestare şi influenţare a existenţei de zi cu

Invitaţi:

            – Andrei Marga, Profesor univ., politolog;

            – Dan Mihai Bârliba, Profesor doctor, Ambasador;

            – Ilie Şerbănescu, economist, Ministrul Reformei, Preşedintele Consiliului pentru Reformă în guvernul Victor Ciorbea 1997-1998, analist politic;

            – Sorin Roşca Stănescu, jurnalist;

            – Bedros Horasangian, analist politic.

„Venită din economie, globalizarea nu s-a redus la economie. Ea a antrenat, în virtutea unor legături lăuntrice, tot mai multe domenii. Comunicaţiile, cercetarea ştiinţifică, educaţia au fost printre primele. Nici astăzi nu s-a atins globalizarea tuturor domeniilor, dar tendinţa este prezentă pretutindeni. Asupra tuturor se exercită presiunea la intrarea pe piaţa globală şi, cu aceasta, la a face din competitivitate cheia înţelegerii de sine şi a vieţii sociale şi individuale.

Aşa stând lucrurile, nu poţi da seama de globalizare fără a lua contact cu analizele ce i se consacră în economie, sociologie şi fără a detecta consecinţele ei. Trăim, ca ulterior născuţi, epoca globalizării, cu enormele ei schimbări şi marile probleme pe care le pune”. Andrei Marga


Vineri, 1 iunie 2018 – Ora 18,00 – la standul Editurii Meteor Press – lansarea volumului „Hoţul de artă al lui Hitler” de Susan Ronald, în traducerea Ioanei Bârzeanu, ne relevă viclenia, lăcomia şi ipocrizia cu care complicii lui Hitler s-au îmbogăţit după pofta inimii de pe urma suferinţei umane, jefuind colecţii de artă ale muzeelor Europei şi ale evreilor şi alimentând prin vânzările de „artă degenerată” maşinăria de război nazistă.

Invitaţi:

            – Felicia Waldman, Prof. coord. Centrul de Studii Ebraice, Universitatea Bucureşti;

            – Adrian Cioroianu, Ambasador UNESCO;

            – Ion M. Ioniţă, Redactor-şef la revista Historia;

            – Bedros Horasangian, analist politic.

Parteneri media: Historia, Observator cultural, Magazin istoric, Filme-carti.ro, Ziare.com, Liternet, Cititorul.com, 4 arte.ro, PrWave, Semne Bune şi Agentia de Carte.

Articole similare

Peste 100 de poeți de pe 4 continente, la cea de a X-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie de la București

Jovi Ene

Semnal TV filme: weekend 7 – 9 septembrie 2012

Delia Marc

Premiile ARCCA 2024

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult