Stiri

Lansarea volumului Scene din viaţa unui duşman de clasă de Ştefan Racovitză

Ştefan Racovitză

Curtea Veche are deosebita plăcere de a vă invita la lansarea volumului Scene din viaţa unui duşman de clasă de Ştefan Racovitză. Evenimentul va avea loc joi, 9 septembrie 2010, la ora 18:00, la ceainăria Cărtureşti (Arthur Verona 13-15). Alături de autor, la lansare vor vorbi: Ana Blandiana, Doina Jela, Toader Paleologu şi Radu Miclescu.

„La 75 de ani, Ştefan Racoviţă scrie despre viaţa sa, a prietenilor şi a familiei sale de boieri şi domni pămînteni, familie veche de cinci veacuri. Scrie despre un destin aş spune „tipic”: persecuţiile luptei de clasă încă din copilărie, apoi cele din tinereţe, emigrarea la maturitate – o nouă „încercare”, sub un alt orizont.

Între Câmpulung şi Geneva, anii din Bucureşti – tot atîtea „praguri”. Ştefan Racoviţă le evocă – scrie clar, cugetat, fără tonuri prea contrastante, asumat, decis. Cu o sinceritate necomplezentă, în primul rînd faţă de sine. „Corectitudinea politică” nu-i stă în fire, nici cînd scrie despre Occidentul de azi, nici cînd scrie despre România de azi sau despre cea lăsată în urmă cu peste 30 de ani; şi nici cînd scrie despre emigraţia ce îl înconjoară.

„Scenele din viaţa unui duşman de clasă” privesc cititorul în ochi, aduc aminte de ceea ce nu trebuie uitat. O miză demnă, necesară, deschisă.”

Articole similare

Lolele vor alunga din nou iarna grea si spiritele rele

Jovi Ene

Lectura de Joi #6 – 3 septembrie 2015, de la ora 19:00

Jovi Ene

Lectură publică la București: Anca Vieru, Spulberatic

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult