Editura Herg Benet și clubul Control vă invită miercuri, 9 mai, de la ora 19.30, în Control (Str. Academiei nr. 19), la lansarea romanului “Pervertirea”, de Cristina Nemerovschi, în cadrul unui eveniment cross-art, urmat de after-party.
Vor vorbi despre romanul “Pervertirea” criticul literar Radu Voinescu și scriitorii Ciprian Măceșaru și Leonard Ancuța. Moderatorul discuției: Dan Belfast Anghel. Invitată: actrița Tamara Roman, care va citi fragmente din romanul “Pervertirea”.
Concert rock live: SEMNE.
Trupa de rock alternativ SEMNE a apărut în anul 2007, la inițiativa vocalului Adrian Tănase de la Țapinarii, alături de Ionuț Ivana (ex-Dracula) și de Victor Adrian Rus, chitaristul trupei 9,7 Richter. Au fost cooptați Cornel Stanchi, la tobe, și Alexandru Marian Ganea (aka Andu) la chitară. Primul concert a avut loc la festivalul Zapping Through Culture, în recital, în septembrie 2007, în Club A. „Fum” a devenit primul single SEMNE și a stat 3 săptămâni la Romtop City FM.
Componenta actuală a trupei Semne:
Adrian Tanase (Țapinarii), voce
Mihai Razna Caluseriu, chitara
Ionut Ramon Ivana- bass
Mihai Dumitrascu – tobe
Promoție Control: la 2 beri cumpărate, primești una gratis.
Lansarea romanului “Pervertirea” se va încheia cu un after-party în Club Legere (P-ța Rosetti nr. 5, subsol), de la ora 22, în cadrul unei seri New Model Party, cu tema “Sado-masochismul în literatura actuală”.
După ce a debutat în 2010 cu “Sânge satanic”, un roman dur și nonconformist care a stârnit dispute în rândul consumatorilor de literatură convențională, dar care a fost îndrăgit rapid de publicul tânăr, amator de originalitate literară, Cristina Nemerovschi revine în 2012 cu un “thriller filosofic despre artă, oameni și o nouă (i)moralitate” – “Pervertirea”.
Dacă “Sânge satanic” a devenit memorabil în rândul cititorilor prin fraza cu care se autocaracterizează personajul principal – “Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi şi mă droghez în fiecare săptămână”, deja un leimotiv în rândul adolescenților, dar și prin capitolul intitulat „De ce nu iubim femeile?”, o replică la binecunoscutul “De ce iubim femeile” cărtărescian – replică apreciată și de către Mircea Cărtărescu – , noul roman al Cristinei Nemerovschi aduce de asemenea în prim-plan subiecte incitante, cum ar fi arta, crima, sado-masochismul, filosofia nihilistă.
“Pervertirea” este un roman pe 3 voci, un adevărat tur de forță din care nu lipsesc critica la adresa societății decadente și umorul negru.
Amalia, o adolescentă deloc banală, dispare într-o dimineață de decembrie. În căutarea ei pornesc trei prieteni care sunt, în același timp, și suspecți în cazul dispariției tinerei: un scriitor mizantrop și de succes, un pictor fascinat de lolite, dar și de septuagenare, o prostituată atrasă de tot ce înseamnă sex extrem. Revoltele sociale din februarie 2012 constituie, în premieră în literatura română, o parte din fundalul acțiunii. Căutarea Amaliei reprezintă pentru fiecare dintre cei trei o introspecție dură, o permanentă și caustică analiză a umanității degradate. Pe urmele Amaliei, pășim într-un București underground, cu cluburi dedicate sado-masochismului, dar și cu memorabila și fascinanta Cală, un loc desprins parcă din “Călăuza” lui Tarkovski.
Imaginația celor trei protagoniști abundă de fabulos, distopic, umor negru, cinism. Singurul subiect pe care nihilismul nu îl atinge este arta. În numele artei, se poate ajunge și la crimă?
Dacă despre “Sânge satanic” (www.sangesatanic.ro), debutul Cristinei Nemerovschi, se poate spune că a depășit sfera literară, cartea fiind considerată un manifest social și un curent de atitudine în rândul publicului tânăr (romanul are deja un fanclub, o serie de tatuaje inspirate de replicile personajelor și a generat alte manifestări artistice – piese muzicale și poezii dedicate cărții), despre “Pervertirea” se poate afirma că este una dintre cărțile imposibil de ignorat ale anului 2012 care va naște, la rândul ei, controverse.
“Pervertirea, al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, calcă iarăşi peste clişeele burghez-proletar-ciocoiste din divertismentul de un entuziasm greţos al televiziunilor, zgârie Glantz-ul revistelor pentru femei, plonjând dezinhibat într-o lume ascunsă ochilor ipocriţilor pudibonzi ce se prefac a nu şti că trăiesc într-o Românie intens stratificată. Concentrându-se, nu fără o doză zdravănă de sadism, asupra existenţelor subterane duse de câţiva dintre tinerii zilele noastre, cartea radiografiază nemilos trivialitatea mizeră a unei societăţi ce seamănă mai mult cu inversul celei mai bune dintre lumile posibile. Un portret îngroşat la maximum, în liniile caricatural-suprarealiste care îi sunt deja o marcă tinerei romanciere. Cristina Nemerovschi scrie în acvaforte despre plictiseală, depresie, lene şi dezgust, despre alcool, droguri, viaţă la limită. Nenumărate partide de sex – cu minore, cu majore, cu tinere, cu pensionare, cu urâte şi cu frumoase – traversează povestea spusă la mai multe voci. Personajele ei trăiesc, la modul aproape zoologic, o viaţă pe dos, aşa încât pare într-adevăr că „trăsătura esenţială a umanităţii este eşecul”. Cu scriitura ei dură şi sensibilă, sarcastică şi tandră totodată, servind o anti-estetică personală, Cristina Nemerovschi se dovedeşte rebela literaturii române de azi.” (Radu Voinescu)
„Mărturisesc că am început să citesc cu emoţii manuscrisul celui de-al doilea roman al Cristinei Nemerovschi. Îmi plăcuse foarte mult Sînge satanic, despre care am vorbit cu entuziasm nereţinut la lansarea de la Iaşi, aşa că îmi era teamă ca al doilea roman să nu mă dezamăgească. Mă gîndeam că poate autoarea, sedusă de succesul primului roman, va fi fost tentată să-i reia reţeta. Mă mai gîndeam că, după un roman atît de reuşit, e foarte greu oricărui autor să menţină ştacheta. Din fericire, după primele treizeci de pagini temerile mele s-au făcut praf şi pulbere. Deşi explorează tot mediul tinerilor „furioşi” de astăzi, povestea e cu totul altfel – avem şi o tramă cumva poliţistă, ba chiar şi o călătorie prin tunelul timpului în urmă cu vreo jumătate de secol, pentru a reveni pînă la mişcările de protest din ianuarie curent! – şi cu totul altfel construită. Deşi arta compoziţiei rămîne una barocă, arborele marii poveşti şi micilor poveşti ce-i cresc pe ramuri, este cumva mai stilizat, ramurile sînt mai puţine şi fructele mai rare. Ansamblul devine însă mai limpede fără a pierde din complexitatea întîmplărilor. Pînă la urmă, deşi comparaţia e aproape imposibil de făcut, s-ar putea ca Pervertirea să bată Sînge satanic. Dar la limită!” (Liviu Antonesei)
