Stiri

„La limita de jos a cerului” merge la Varșovia și Kiev

Afis_La limita de jos a ceruluiDupă ce a avut premiera mondială în această vară, la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, noul film al lui Igor Cobileanski, „La limita de jos a cerului”/ „The Unsaved”, își continuă traseul prin festivaluri, în paralel cu lansarea lui în cinematografele din România. Primele opriri: Varșovia și Kiev, la două dintre cele mai importante festivaluri din această parte a Europei.

Vineri, 27 septembrie, filmul se lansează în cinematografe și poate fi văzut în prima săptămână la București (Hollywood Multiplex, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Glendale), Cluj (Cinema Florin Piersic), Târgu Mureș (Arta), Târgu Jiu (Sergiu Nicolaescu), Craiova (Patria), Ploiești (Cinema Premiera). În luna octombrie, „La limita de jos a cerului” va fi lansat și la Chișinău.

Filmul a fost selecționat la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia, în secțiunea The World Today, dedicată filmelor ce explorează dileme ale societății actuale. Cea de-a 29-a ediție va avea loc între 11 și 20 octombrie și va reuni câteva dintre cele mai bune producții recente. Festivalul, recunoscut ca unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din centrul și estul Europei, organizează anual și o piață de filme, CentEast Market, unde a fost prezentat și „La limita de jos a cerului”, în 2012.

Igor Babiac_conf de presa_foto Catalin Matei

De la Varșovia, filmul pleacă spre Kiev, la Festivalul Internațional de Film „Molodist”, într-o secțiune care adună cele mai bune filme produse în regiune – Film Across the Borders. Al doilea ca importanță din spațiul răsăritean, după cel de la Moscova, festivalul a ajuns la a 43-a ediție și va avea loc între 19 și 27 octombrie. În 2006, trofeul i-a revenit lui „A fost sau n-a fost?”, regizat de Corneliu Porumboiu, co-scenaristului filmului „La limita de jos a cerului”, alături de Igor Cobileanski.

Pe 27 septembrie, povestea celor doi tineri din Republica Moldova se vede și la Bruxelles, la Festivalul EuropaNova (23 – 29 septembrie), axat pe cultura și spiritualitatea românească.  În aceeași seară, spectatorii vor savura și unul dintre cele trei scurtmetraje binecunoscute ale lui Igor Cobileanski: „Saşa, Grişa şi Ion”.

Viorel (Igor Babiac) este un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său (Sergiu Voloc) îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte (Ela Ionescu) urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă…

Turnajul a avut loc în Republica Moldova, timp de 35 de zile, iar post-producția a fost realizată la București. Scenariul este semnat de Igor Cobileanski și Corneliu Porumboiu.

Igor Cobileanski_conf presa_foto Catalin Matei

În distribuție apar Igor Babiac, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău,  Sergiu Voloc – actorul distribuit de Igor Cobileanski în toate scurtmetrajele sale, Ela Ionescu, actriță de teatru din București, îndrăgitul actor Igor Caras-Romanov și Angela Ciobanu.  Imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu, iar montajul a fost realizat de Eugen Kelemen și Cristina Ionescu. Producător este Alexandru Teodorescu, de la Saga Film, iar producător executiv și story editor, Mihaela Popescu.

La limita de jos a cerului” a primit o finanțare de 1.282.395 de lei din partea Centrului Național al Cinematografiei (CNC). Scenariul a fost dezvoltat cu sprijinul rezidenței la Atelierul Cinefondation, un proiect al Festivalului de la Cannes.

Teaser 1: http://www.youtube.com/watch?v=p8TkIDmSqqo

Teaser 2 : http://www.youtube.com/watch?v=6QljubAErF8

Trailer oficial: http://www.youtube.com/watch?v=UTiqbPKmEXs

***

Facebook: https://www.facebook.com/limitacerului

Produs de: Saga Film

Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, Programului MEDIA al Uniunii Europene și Netherlands Production Platform, 8Cent East Market Warsaw, Les Arcs

Co-finanţatori: Starcom Mediavest Group, Zenith Media, Initiative Media, Mindshare, Mediaedge, Media Direction, Raiffeisen Bank, Romaqua Group, Spoon Media, Optimedia, Violet Advertising

Parteneri media: Realitatea TV, Radio Guerrilla, Zile și nopți, Cinematique, Cinemagia.ro, Ziare.com, Realitatea.net,  CinemaRx.ro,  Money.ro,  Orasulm.eu, Liternet.ro, Ziarul Metropolis, Filmreporter, Filme-carti.ro, CooperativaUrbana.ro, Cinefan.ro,  Blogdecinema.ro, Librăria Cărturești, FAB România

Articole similare

Regele lupilor – Povara coroanei” – Călătoria fantastică ajunge la final

Jovi Ene

Concurs: Câștigă una dintre cele două cărți semnate de Carl Sagan, oferite de Editura Herald! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Festivalul „Dracula TiMes” – periplu în timpul şi spaţiul filmului fantastic

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult