Festivalul Internaţional de Film de la Berlin dă startul pe 9 februarie celei mai importante competiţii de producţii de film din întreaga lume. Ca în fiecare an, ICR Berlin sprijină participarea românescă la festival.
Cea de-a 61-a ediţie a Berlinalei include cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Radu Jude, „Toată lumea din familia noastră”, care va fi proiectat în premieră mondială în secţiunea Forum.”Toată lumea din familia noastră” tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sînt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sârbu şi Gabriel Spahiu, cu apariţia extraordinară a cunoscuţilor actori Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Scenariul este semnat de Radu Jude şi Corina Sabău, autoarea romanului „Bloc 29, apartamentul 1”.
Filmul “Diaz – Don’t Clean Up This Blood” , în regia Daniele Vicari, produs printre alţii şi de Bobby Păunescu a fost selectat la secţiunea Panorama Dokumente, ocazie cu care va avea loc si premiera internatională în sala principală de proiectie a festivalului, Friedrichstadt-Palast, duminică 12 februarie 2012, la ora 18.00. În lungmetrajul coprodus de Mandragora Movies, Fandango şi Le Pacte au jucat peste 100 de actori din care 51 români şi un număr impresionant de figuranţi – peste 6.500, şi au fost aduse din Italia 20 de maşini de poliţie.
Filmul produs de Bobby Păunescu, Domenico Procacci si Jean Labadie a avut la bază un scenariu scris de Daniele Vicari si Laura Paolucci, iar din distributia lui fac parte Jennifer Ulrich, Monica Bîrlădeanu, Claudio Santamaria, Elio Germano, Alessandro Roja şi Cosmin Selesi.
Ana Ularu este unul dintre cei zece actori europeni selecţionaţi în programul Shooting Stars, ce are loc în perioada 11 – 13 februarie 2012, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Ajuns la a 15-a editie, programul Shooting Stars este organizat de European Film Promotion (EFP) în colaborare cu organizaţiile membre ale EFP printre care se numără şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc. Shooting Stars are ca scop promovarea pe plan internaţional a celor mai talentaţi tineri actori europeni, cărora le facilitează întâlnirea cu membri importanţi ai industriei cinematografice (actori consacraţi, regizori, producători de renume, directori de casting).
Născută pe 26 iunie 1985 la Bucureşti, Ana Ularu este absolventă a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică. Cariera ei include până în prezent numeroase roluri în filme de lung şi scurtmetraj, seriale TV, dar şi piese de teatru. S-a făcut remarcată în producţii precum Turkey girl, un scurtmetraj realizat de Cristian Mungiu şi inclus în proiectul internaţional Lost and Found, Italiencele (r. Napoleon Helmis), Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean) sau Youth without youth (r. Francis Ford Coppola). Recent, Ana Ularu a jucat în producţia Periferic (r. Bogdan Apetri), în rolul unei tinere eliberată din închisoare pentru o zi care încearcă să-şi pună viaţa în ordine, Rolul i-a adus Anei trofeul Boccalino – Premiul Criticii Elveţiene pentru Cea mai Bună actriţă, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno precum şi Premiul pentru Cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Salonic.
La secţiunea Talent Campus a Berlinalei participă două tinere regizoare: Ozana Nicolau şi Raluca David şi o importantă actriţă româncă, Ioana Flora. Berlinale Talent Campus reuneşte artişti emergenţi şi tineri profesionişti din industria filmului, oferindu-le o platformă pentru împrospătarea perspectivelor, descoperirea unor noi orizonturi şi pentru relaţionarea cu tineri profesionişti din întreaga lume.
Lungmetrajul „Cristian” în regia lui Tudor Giurgiu, a fost selectat la Berlinale Co-Production Market. Filmul spune povestea unui tânăr procuror, care anchetează un complicat caz de corupţie. „Cristian” beneficiază de finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei, precum şi de sprijin din partea Programului MEDIA al Uniunii Europene. Bugetul aproximativ al filmului este de un milion de euro, iar filmările sunt programate pentru toamna anului 2012.
Totodată ICR Berlin susţine editarea catalogului Romanian Films, conceput cu scopul de a promova cele mai recente producţii româneşti, ce au avut premiera în ultimii 3 ani precum şi filmele ce vor avea premiera în prima jumătate a anului 2011.
În colaborare cu ICR Berlin, Asociaţia de Promovare a Filmului Românesc organizează Standul românesc la Berlinale Film Market, cu scopul de a introduce producţiile româneşti pe piaţa internaţională, de a crea legături pentru coproducţii internaţionale, precum şi de a prezenta România ca platou de filmare pentru investiţii ale marilor case de producţie internaţionale.