Astăzi debutează, la Clubul Țăranului din cadrul Muzeului Țăranului Român, cele patru seri de lecturi publice și dezbateri din cadrul ediției cu numărul 7 a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), cel mai important proiect independent dedicat literaturii din România.
PROGRAMUL SERII:
Miercuri, 3 decembrie, ora 18.00 – Clubul Țăranului
• Deschiderea celei de a VII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la București „Re-Writing the Map of Europe”– Bogdan-Alexandru Stănescu, președintele FILB
• Lectură Andrea BAJANI (Italia) – din romanul Ogni Promessa (Einaudi, 2010), fragment tradus din limba italiană de Cerasela Barbone
• Lectură Immanuel MIFSUD (Malta) – din romanul În numele Tatălui (și al Fiului), carte distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2011; ediția în limba română, apărută în 2014 la Editura Polirom, în traducerea Denisei Duran
• Lectură Mihai RADU (România) – din romanul Sebastian, ceilalți și-un cîine, apărut la Editura Polirom, în 2014
• Lectură M. DUȚESCU (România) – din romanul Uranus Park, apărut la Editura Polirom, în 2014
• Open Talk – moderatoare: Luminița Corneanu
• Dialog cu publicul
INVITAȚII SERII:
IMMANUEL MIFSUD s-a născut în 1967, în oraşul Paola din Malta. Este autorul a 17 cărţi, fiind considerat liderul de generaţie al scriitorilor maltezi contemporani. A început să scrie poezie şi proză la 16 ani, colaborînd totodată cu diverse trupe de teatru experimental. A pus în scenă piese de Cehov, Dario Fo, Max Frisch, Federico García Lorca, David Mamet sau Harold Pinter. Volumul său de proză scurtă Chimie (2005) a stîrnit controverse încă de la apariţie. Retras după publicare şi apărut ulterior la o altă editură, volumul i-a adus autorului acuzații de „pornografie” din partea presei conservatoare de limbă engleză şi a celei de orientare stîngistă. Mifsud a publicat de asemenea literatură pentru copii – două cărți de povestiri și un volum de cîntece de leagăn. Selecții din poemele sale au fost incluse în antologii importante, precum: New European Poets, The Echoing Years, In Our Own Words: A Generation Defining Itself și The World Record. Este laureat al National Book Award (2002) pentru volumul Sara Sue Sammut’s Strange Stories.
ANDREA BAJANI s-a născut la Roma, în 1975. Pentru o vreme, familia lui se mută în Cuneo, regiunea Piemont, în nordul Italiei, ca apoi să se stabilească la Torino. În 2002 debutează cu romanul Morto un papa, iar în anul următor îl publică pe cel de-al doilea, Qui non ci sono perdenti. Notorietatea şi-a cîştigat-o însă în 2005, cu cel de-al treilea roman, Cordiali saluti, care descrie condiţiile precare în care lucrează muncitorii italieni. În 2006 foloseşte acelaşi subiect în reportajul Mi spezzo ma non m’impiego, apărut la editura Einaudi. Urmează romanul Se consideri le colpe (De vei lua aminte la greşeli, Einaudi, 2007; ediția în limba română: Humanitas, 2011), volumul de reportaje Domani niente scuola (2009) şi romanul Ogni promessa (2010). Pentru romanul De vei lua aminte la greşeli a primit Premiul Mondello, Premiul Brancati şi Premiul Recanati în 2008. Pentru Ogni promessa (2010), scriitorul a primit în 2011 Premiul Bagutta. În prezent, Andrea Bajani semnează articole în cotidianele La Stampa, l’Unità, Il Sole 24 Ore, precum şi în revista Lo straniero. De asemenea, colaborează cu Rai Radio 2.
M. DUŢESCU (n. 1979, Alexandria) este arhitect şi lector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. În urma cîştigării concursului organizat de Editura Cartea Românească, publică în 2010 volumul de poezie şi toată bucuria acelor ani trişti – distins ulterior cu premiile naţionale „Iustin Panţa” şi „Mihai Eminescu” pentru debut. În 2014 a publicat volumul de poezii franceza un avantaj (Editura Pandora M) și romanul Uranus Park (Editura Polirom).
MIHAI RADU are 36 de ani şi a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este jurnalist la săptămînalul Caţavencii. În anul 2013 a publicat, împreună cu Simona Tache, cartea Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut. Debutează în proză cu romanul Sebastian, ceilalţi şi-un cîine (Editura Polirom, 2014).
Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), un proiect iniţiat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, este un eveniment internaţional independent dedicat literaturii, ce poartă amprenta oraşului Bucureşti. FILB a debutat în toamna anului 2008 la Muzeul Ţăranului Român / Clubul Ţăranului şi de atunci are loc anual.
Timp de trei zile, încercăm să rescriem harta culturală a Europei, prin întîlniri, ce includ lecturi publice, dezbateri şi dialog cu cititorii, între scriitorii români şi invitaţii din străinătate. Diversitatea este conceptul ce stă la baza teoretică a întîlnirilor, intenţia noastră fiind aceea de a deconstrui ideea preconcepută că un trecut aşezat sub circumstanţe istorice asemănătoare va da naştere unor produse culturale identice.
FILB este, astăzi, cel mai important festival internaţional de literatură care are loc în România.
Echipa organizatorică îi reuneşte pe: Bogdan-Alexandru Stănescu, Oana Boca, Vasile Ernu şi Ioana Gruenwald.
Editia a VII-a
PARTENERI PRINCIPALI:
Ministerul Culturii, ARCUB, British Council, Ambasada Elveției în România, Pro Helvetia, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureti, Centrul Național al Cărții, ICR, Clubul Țăranului, Muzeul Național al Literaturii Române, Cărturești, Dacia, Universitatea din București
CU SPRIJINUL:
Societatea de avocați Țuca Zbârcea și Asociații, Swiss Sponsors’ Fund
PARTENERI:
Bookaholic, Traduki, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, Editura Paladin, Editura Nemira, Millennium Books, Editura Cartier, Editura Polirom, Editura Humanitas, Editura Cartea Românească, Asociația Studenților la Limbi Străine, Casa de Editură Max Blecher, Editura Charmides
PARTENERI MEDIA:
Știrile TVR, Radio France România, Radio România Cultural, Bookblog, BookMag, Observator cultural, Bună dimineața, București!, Semne bune, Suplimentul de cultură, Agenția de carte, societatesicultura.ro, LiterNet, Artsunited.ro, La Punkt, Filme și Cărți, Metropolis, b365.ro, Ceașca de cultură, 9am.ro
PR & COMUNICARE:
Headsome Communication