Centrul Ceh continuă proiecţiile Fiction Tuesdays, un nou program de proiecţii de film. Marţea aceasta, 27 martie, de la ora 20:00, va fi proiectată comedia științifico-fantastică I Killed Einstein, Gentlemen, în regia lui Oldrich Lipský.
Fiction Tuesdays, ediţia de primăvară, aduce 6 filme de ficţiune cehoslovace, aparţinând Noului Val, însă mai puţin cunoscute publicului de aici. Cu toate acestea, filmele sunt emblematice pentru cinematografia cehoslovacă, fiind selectate pentru a se încadra în tema fantasticului şi science fiction-ului, unele având şi un substrat comic. Primele patru filme, Ferat Vampire, Ikarie XB 1, When the Cat Comes și Dinner for Adele, au fost primite cu căldură de publicul fidel al Centrului Ceh, dar şi de cei pasionaţi de astfel de filme.
„I Killed Einstein, Gentlemen” este o comedie științifico-fantastică futuristă despre explozia unei bombe atomice care cauzează infertilitatea și creșterea bărbii tuturor femeilor. În cadrul unui summit al Națiunilor Unite, se propune construcția unei mașini a timpului drept soluție pentru situația creată. Decizia luată de către cercetători este călătoria în timp, înapoi în anul 1911, pentru a putea fi asasinat nimeni altul decât Albert Einstein, rezultatul scontat fiind dat de gândirea conform căreia în lipsa teoriilor acestuia, nu s-ar mai ajunge la invenția bombei atomice.
Oldrich Lipský este întemeietorul tradiției comediilor științifico-fantastice cehe, abordând de-a lungul filmografiei sale o comedie plasată în „al 5-lea secol după Sputnik” – „Muz z prvního století” (Man from the First Century, 1961), parodia polițistă proiectată săptămâna trecută în cadrul programului nostru – „Adéla ještě nevečeřelá” (Dinner for Adele, 1977), adaptarea după Jules Verne – „Tajemství hradu v Karpatech” (Mystery of the Carpathian Castle, 1981) și nu în ultimul rând, această comedie despre călătoria în timp – „Zabil jsem Einsteina, pánové!” (I Killed Einstein, Gentlemen!, 1969).
Un film în care apare pentru prima oară ideea unui selfie stick, comedia care amintește pe alocuri de „Barbarella” lui Roger Vadim, abordează teme precum războiul, dragostea și sexul, toate presărate cu un strop de aversiune pentru știința modernă și cu glume subtile despre contextul politic al anilor ’60, ridicând semne de întrebare referitoare la felul în care moartea prematură a fondatorului fizicii moderne, Albert Einstein, a influențat evoluția vieții pe planeta noastră. Spre deosebire de tipicele SF-uri legate de călătoria în timp, care în general se duc în viitorul îndepărtat, această comedie face un salt înapoi, mai exact, din 1999 în 1911.
Proiecția are loc la Centrul Ceh (str. Ion Ghica, nr. 11, Bucureşti), pe 27 martie, de la ora 20:00. Uşile se deschid la ora 19:30. Intrarea este liberă, iar subtitrarea este în limba română.
Eveniment Facebook aici.
Parteneri media: Radio Guerrilla, art7.fm, Arte şi Meserii, Dilema Veche, Filme Cărţi, Liternet.ro, MovieNews, Observator Cultural, Radio România Cultural, Romania Journal, Sub25, Zeppelin, Ziarul Metropolis.