Stiri

Filosofia Altfel : Cum ne iubim pe noi insine?, cu Laurentiu Staicu, consilier filosofic

7 noiembrie 2017, de la orele 19.30, la Journey Pub (str. George Enescu nr.25, in Piata Romana)

FB: https://www.facebook.com/events/144000259660356

Conferintele „Filosofia Altfel”

Tuturor ne place să dezbatem, să apărăm ideile în care credem în fața altora, să ne argumentăm convingerile și opiniile. Cu alte cuvinte, sa filosofăm! Argumentele au fost, dintotdeauna, unealta principală a filosofiei, iar dezbaterea este cea mai importantă arenă pentru deprinderea și șlefuirea artei de a argumenta. Iată de ce, incepand cu luna noiembrie, Asociația Română de Filosofie Practică împreună cu echipa Journey Pub vă invită la seria de conferințe lunare “Filosofia Altfel”, conferinte menite să ne deschidă apetitul pentru “gândirea grea” și, poate, să ne ajute să trecem mai ușor peste zilele mohorate și reci care ne așteaptă. În fiecare lună, un filosof profesionist va susține o conferință (20-30 min.) pe o temă sau un subiect ales astfel încât să ne privească pe noi toți, ca ființe umane, urmând ca apoi să dezbatem împreună subiectul respectiv într-o ambianță plăcută și relaxată, care să ne îmbie la filosofare și la adâncirea cunoșterii de sine prin dialogul cu ceilalți.

Iubire și ură, frică și bucurie, curaj și lașitate, bine și rău, adevăr și eroare, dreptate și nedreptate, încredere și trădare, toate aceste cuvinte simple, în aparență, ascund lucruri foarte complicate despre care, de cele mai multe ori, ne ferim să vorbim deschis, desi ele joacă un rol covârșitor în viața fiecăruia dintre noi. “Filosofia Altfel” va fi locul în care vom putea filosofa împreună despre astfel de teme și altele asemănătoare, un prilej de a ne lărgi orizontul și de a ne elibera de prejudecăți, de a deveni oameni mai buni, cu noi înșine și cu cei din jurul nostru.

Prima conferinta va avea loc pe 7 noiembrie, orele 19.30, la Journey’s Pub, str. George Enescu, nr. 1, București

* Participarea se face in baza unei rezervari telefonice la numarul 0752 2985 286, in limita a 100 de locuri disponibile. Bilet: 20 ron

Parteneri media: Radio Romania Cultural prin emisiunea Orasul Vorbeste, Radio Guerrilla, UrbanThings.ro, Filme-carti.ro, Bookblog.ro, LiteraturaPeTocuri.ro, Mamapetoc.ro, Munteanu

Articole similare

Noutăți săptămânale Netflix: Stranger Things, The Umbrella Academy, Tripla Frontieră, Bird Box, Narcos: Mexico

Jovi Ene

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Gorbaciov. Viata si epoca lui”, de William Taubman! – ÎNCHEIAT

Jovi Ene

Noutăți săptămânale Netflix: Chilling Adventures of Sabrina, Roma

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult