Stiri

Filme noi pe Netflix în mai 2025

Ultima lună de primăvară îți aduce vreme însorită și o serie de producții Netflix pe care le vei îndrăgi instantaneu, de la comedii și povești de dragoste, la animații pline de acțiune și suspans. Așadar, începând cu minivacanța de 1 Mai, te vei putea delecta cu seria The Four Seasons: o poveste emoționantă și plină de umor care urmărește dinamica dintre șase prieteni vechi, atunci când unul dintre cupluri este pe cale să se despartă, cu Tina Fey și Steve Carell în roluri principale. Tot luna aceasta poți urmări și al patrulea volum din seria animată Love, Death & Robots, cu zece scurtmetraje create de Tim Miller care îmbină elemente SF cu un strop de groază și fantezie. În plus, se lansează și seria Sirens, cu Julianne Moore, Milly Alcock și Meghann Fahy în rolurile protagonistelor, pe care le vei vedea într-o poveste senzuală, exotică și amuzantă.
De asemenea, te vei putea bucura și de: Dept. Q, o adaptare a romanului cu același nume al autorului danez Jussi Adler-Olsen, de la realizatorii celebrei serii The Queen’s Gambit; filmul Nonnas, o comedie care îi urmărește pe proaspătul proprietar al unui restaurant italian și grupul de bunicuțe care devin bucătăresele iscusite din spatele afaceri sale; documentarul Vini Jr., care prezintă ascensiunea celebrului fotbalist brazilian și provocările pe care le-a întâmpinat de-a lungul carierei sale.

Nu în ultimul rând, luna aceasta ajung pe platformă și filmele Dune: Partea II, Lucy și Just Go With It, alături de Downsizing și Love and Other Drugs – așa că vizionare plăcută!

Titlurile lunii:

The Four Seasons – SERIAL NETFLIX

Prietenia de decenii între trei cupluri căsătorite este pusă la încercare când unul dintre ele divorțează, ceea ce le complică tradiția ieșirilor de weekend trimestriale.

Cocreat de Tina Fey, Lang Fisher și Tracey Wigfield, The Four Seasons este o poveste de dragoste amuzantă și sinceră despre căsniciile lungi și prieteniile vechi. Bazat pe lungmetrajul din 1981 cu același nume.

| Regizori: Shari Springer Berman și Robert Pulcini

| Scenariști: Tina Fey, Lang Fisher, Tracey Wigfield, Lisa Muse Bryant, Valli Chandrasekaran, Dylan Morgan, John Riggi, Josh Siegal și Matt Whitaker

| Producători Executivi: Tina Fey, David Miner, Lang Fisher, Eric Gurian, Jeff Richmond și Tracey Wigfield

| Producători: Alan Alda și Marissa Bregman

| Distribuție: Steve Carell, Will Forte, Colman Domingo, Tina Fey, Kerri Kenney, Marco Calvani, Will Fitz, Erin Fritch, Ariana Maria McCue, Lindsey Schlosser, Max Garfin, Erika Henningsen și Julia Lester

DIN 1 MAI 2025

Love, Death & Robots: Volumul 4 – SERIAL NETFLIX

Dinozauri gladiatori, pisici mesianice și marionete staruri rock, toate doar în Love, Death and Robots. Cel de-al patrulea volum este produs de Tim Miller (Deadpool, Terminator: Destin întunecat) și David Fincher (Mindhunter, The Killer). Jennifer Yuh Nelson (Kung Fu Panda 2, Kill Team Kill) revine în calitate de regizor coordonator pentru zece scurtmetraje surprinzătoare, în stilul special al serialului care a primit multiple premii: animație ultramodernă, horror, SF și umor. Pregătește-te!

| Creator: Tim Miller

| Regizoare: Jennifer Yuh Nelson

| Producători Executivi: Tim Miller & David Fincher

DIN 15 MAI 2025

Sirens – SERIAL NETFLIX

Devon crede că sora ei Simone are o relație bizară cu noua ei șefă, enigmatica Michaela Kell. Viața mondenă luxoasă a lui Michaela o fascinează pe Simone, iar Devon a decis că a sosit momentul să intervină, dar nu are nici cea mai vagă idee ce adversar redutabil va găsi în Michaela.

Cu o acțiune ce se desfășoară pe parcursul unui weekend petrecut la complexul luxos de pe malul mării deținut de familia Kell, serialul Sirens oferă o perspectivă incisivă, sexy, presărată cu umor negru, despre femei, putere și clasă.

| Regizoare: Nicole Kassell

| Scenaristă: Molly Smith Metzler

| Producători Executivi: Nicole Kassell, Kristy Macready, Tom Ackerley, Dani Gorin, Molly Smith Metzler, Margot Robbie

| Producătoare: Kristy Macready

| Distribuție: Julianne Moore, Meghann Fahy, Milly Alcock, Kevin Bacon, Glenn Howerton, Josh Segarra, Patrick Voss Davis, Meghan O’Leary-Clark, Juan Carlos Infante, Taylor Shurte, Shivani Shah, Remy Auberjonois, Tate Kenney, J. Richey Nash, Jenn Lyon, Bill Camp, Lauren Weedman, Felix Solis, Brinte Oldford, Erin Neufer, Trevor Salter, Emily Borromeo

DIN 22 MAI 2025


Titluri originale Netflix:

DISPONIBIL ACUM

Black Mirror: Thronglets  – JOC NETFLIX

Single’s Inferno: Choices – JOC NETFLIX

Street Fighter IV CE  – JOC NETFLIX

1 MAI 2025

Angi: Fake Life, True Crime – DOCUMENTAR NETFLIX – Angi: Viață falsă, crimă adevărată

Documentarul vine cu noi date despre Angi și moartea soțului său cu ani în urmă, ea fiind și condamnată pentru uciderea și uzurparea identității prietenei sale.

The Biggest Fan – FILM NETFLIX – Cea mai mare fană      

O actriță afectată de cultura anulării călătorește în Mexic pentru a-și relansa cariera. Dar când își întâlnește cel mai mare fan, viața ei este dată peste cap.

2 MAI 2025

Unseen: Season 2 – SERIAL NETFLIX – Nevăzută: Sezonul 2   

În urma tragediei, Zenzi trebuie să aibă încredere în cei care au băgat-o în închisoare. Oare dorința ei de libertate recent descoperită îi va alina în sfârșit suferința?

4 MAI 2025

Conan O’Brien: The Kennedy Center Mark Twain Prize for American Humor – SPECIAL DE COMEDIE NETFLIX – Conan O’Brien: Premiul Mark Twain  

Cele mai mari vedete ale comediei se adună pentru a-l celebra pe legendarul Conan O’Brien, căruia i se decernează Premiul Mark Twain pentru umor american.

5 MAI 2025

Britain and The Blitz – DOCUMENTAR NETFLIX – Marea Britanie și Blitz-ul        

Documentarul prezintă istoria prin imagini de arhivă restaurate și relatări directe despre blitzkriegul lansat asupra Marii Britanii în Al Doilea Război Mondial.

Mighty Monsterwheelies: Season 2 – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE – Mașinuțe monstruoase: Sezonul 2       

Bolts, Sweeps, Axyl și gașca s-au întors la datorie în Motorvania, apărându-i pe toți de avalanșe, furtuni și chiar de o roată panoramică scăpată de sub control!

6 MAI 2025

The Devil’s Plan: Season 2 – SERIAL NETFLIX – Planul diavolului: Sezonul 2   

Să înceapă înfruntarea minților! Dintre un jucător excepțional de Go, unul de poker, un actor de Hollywood, o prezentatoare de știri și o avocată, cine va triumfa?

Untold: Shooting Guards – FILM SPORTIV NETFLIX – Povești din sport: Disputa din vestiar  

Ce s-a întâmplat de fapt între Gilbert Arenas și Javaris Crittenton? Un expozeu despre cum un conflict la jocuri de noroc a iscat un incident cu arme într-un vestiar NBA.

7 MAI 2025

Full Speed: Season 2 – SERIAL NETFLIX – NASCAR: Viteză maximă: Sezonul 2

Acest serial documentar plin de adrenalină ilustrează mai clar decât oricând dramele de pe pistă și dincolo de ea în campionatul NASCAR 2024.

Last Bullet – FILM NETFLIX – Glonțul pierdut 3        

Geniul auto Lino revine pentru a-și duce la capăt răzbunarea împotriva lui Areski și a comandantului corupt care le-a distrus viețile, în acest final turbo al trilogiei.

8 MAI 2025

Blood of Zeus: Season 3 – SERIAL NETFLIX – Sângele lui Zeus: Sezonul 3    

Eliberat din captivitate și însetat de răzbunare, regele titanilor jură să-i distrugă pe zeii Olimpului și să-și recupereze puterea pe care i-au furat-o.

FOREVER – SERIAL NETFLIX – Veșnic

Reuniți în adolescență, doi prieteni din copilărie se îndrăgostesc profund, trăind bucuria și suferința unei prime idile care le va schimba viața pentru totdeauna.

Karol G: Tomorrow was Beautiful – DOCUMENTAR NETFLIX – Karol G: Mâine a fost frumos 

Karol G își dezvăluie cariera în această perspectivă asupra vieții ei, navigând printre turnee, dragoste, sănătate și dorința de succes.

9 MAI 2025

A Deadly American Marriage – DOCUMENTAR NETFLIX – O căsnicie americană mortală 

Un tată irlandez văduv. O bonă americană. Dragostea, căsătoria și un nou început în SUA se încheie cu el mort și ea în închisoare. A fost crimă sau legitimă apărare?

Bad Influence – FILM NETFLIX – Influență negativă       

Un fost pușcăriaș primește o nouă șansă atunci când este angajat să protejeze o femeie bogată de un obsedat, însă atracția dintre ei este irezistibilă.

Nonnas – FILM NETFLIX

După pierderea mamei sale dragi, un mecanic din New York riscă totul pentru a o onora, deschizând un restaurant italian în care bunicile din cartier lucrează ca bucătărese.

The Royals – SERIAL NETFLIX

Când prințul Aviraaj o întâlnește pe Sophia, o femeie independentă, lumea monarhiei se ciocnește de cea a afacerilor într-o poveste despre iubire și ambiție.

10 MAI 2025

Backlash: 2025 – EVENIMENT LIVE

În săptămânile de după WrestleMania, superstarurile WWE caută să se răzbune pe foștii adversari și încep noi rivalități cu alți luptători.

12 MAI 2025

Tastefully Yours – SERIAL NETFLIX

Scântei, dar și dragoste, zboară în micul restaurant al lui Jeonju. Un moștenitor al unui lanț alimentar obsedat să descopere cele mai bune rețete, le găsește într-un restaurant cu o singură masă, alături de multă iubire.

13 MAI 2025

Bad Thoughts – SERIAL NETFLIX – Gânduri rele    

O colecție de povestiri hilare și tulburătoare, care forțează limitele decenței în moduri pe care numai Tom Segura și le poate imagina.

Untold: The Liver King – FILM SPORTIV NETFLIX – Povești din sport: Regele Ficatului      

A clădit un imperiu al suplimentelor devorând carne crudă pe rețelele de socializare. Avea și mușchi cu care impresiona. Serios, cum a ajuns Regele ficatului atât de mare?

14 MAI 2025

American Manhunt: Osama bin Laden – DOCUMENTAR NETFLIX – American Manhunt: Osama bin Laden           

Prezentând filmări rare și interviuri cu informatori CIA, acest serial documentar palpitant conturează urmărirea de proporții epice a lui Osama bin Laden.

Fred and Rose West: A British Horror Story – DOCUMENTAR NETFLIX – Fred și Rose West: O poveste de groază britanică       

Înregistrările poliției descoperite recent și relatările la persoana întâi spun povestea lui Fred și Rose West, doi dintre cei mai prolifici criminali din Marea Britanie.

Snakes and Ladders – SERIAL NETFLIX – Șerpi și scări   

Visul unei profesoare de a deveni directoare de școală e pus în pericol de conflictul dintre două familii puternice, care îi va pune principiile la încercare.

15 MAI 2025

Bet – SERIAL NETFLIX – Pariu   

La o școală privată unde jocurile de noroc stabilesc statutul social, o nouă elevă pricepută, cu un trecut misterios, face valuri și pariază pe răzbunare.

Franklin – SERIAL NETFLIX – Falsificare       

Un expert în falsificări și tată singur este nevoit să lucreze cu fosta iubită pentru a realiza bancnota perfectă de 100 de dolari, salvându-și fiica muribundă.

Pernille: Season 5 – SERIAL NETFLIX – Pernille: Sezonul 5      

Organizarea nunții lui Ole Johan captează toată atenția, iar Pernille se străduiește să împace cerințele profesionale cu viața de familie și propriile sentimente.

Secrets We Keep – SERIAL NETFLIX – Secretele pe care le păstrăm    

Când bona unei vecine dispare din suburbia ei bogată, Cecilie caută răspunsuri și descoperă secrete care îi spulberă lumea aparent perfectă.

Thank You, Next: Season 2 – SERIAL NETFLIX – Mulțumesc, următorul!: Sezonul 2      

Leyla urmează în sfârșit să aibă parte de un final fericit cu Cem, dar va reuși să aibă încredere în firea lui misterioasă și să se îndrăgostească din nou?

Vini Jr. – DOCUMENTAR NETFLIX – Vinicius Jr.     

Vini Jr. le are pe toate: talent, tenacitate și îndrăzneală. Urmărește-i picioarele agile în parcursul său însuflețitor către statutul de star mondial al fotbalului.

16 MAI 2025

Dear Hongrang – SERIAL NETFLIX – Dragă Hongrang          

Un moștenitor dispărut se întoarce amnezic, generând sentimente intense de dragoste și suspiciune. Este chiar Hongrang sau doar un străin pus pe frânt inimi și relații?

Football Parents – SERIAL NETFLIX – Părinții din tribune      

Când vine vorba de carierele de fotbaliști amatori ale copiilor lor, acești părinți nu au nici jenă, nici frică. Dar au un simț aparte al spiritului de echipă.

Rotten Legacy – SERIAL NETFLIX – Moștenire putredă       

După o boală gravă, un mogul media descoperă că acțiunile copiilor săi amenință imperiul pe care l-a construit cu grijă și va face orice pentru a-l salva.

The Quilters – DOCUMENTAR NETFLIX – Plăpumarii      

În acest scurtmetraj documentar premiat, bărbații dintr-o închisoare de maximă securitate din Missouri confecționează cuverturi personalizate pentru copiii orfani.

20 MAI 2025

Sarah Silverman: Postmortem – SPECIAL DE COMEDIE NETFLIX

Sarah Silverman celebrează viața părinților săi decedați, povestind despre privitul prelung la televizor pe patul de moarte și despre un pârț dat la momentul nepotrivit.

Untold: The Fall of Favre – FILM SPORTIV NETFLIX – Povești din sport: Decăderea lui Favre

Acest documentar revelator dezvăluie cariera controversată a lui Brett Favre, partea sumbră a celebrității sportive și scandalurile care i-au afectat reputația.

21 MAI 2025

Newly Rich, Newly Poor – SERIAL NETFLIX

Un om de afaceri bogat și un visător din clasa muncitoare află că au fost schimbați la naștere. Ei trebuie să-și inverseze rolurile pentru a afla ce contează cu adevărat.

Real Men – SERIAL NETFLIX – Masculi adevărați        

Mattia, Massimo, Riccardo și Luigi, patru prieteni vechi ce locuiesc în Roma, se simt pierduți în lumea femeilor emancipate și încearcă să se adapteze în propriul fel.

Sneaky Links: Dating After Dark – SERIAL NETFLIX – Relații clandestine: Dating după înserat          

Șase persoane singure se cazează la un motel în căutarea dragostei, alături de posibilii lor parteneri. Pot aceste idile să se transforme în dragoste reală?

22 MAI 2025

Tyler Perry’s She The People – SERIAL NETFLIX

Primul viceguvernator de culoare din Mississippi încearcă să strălucească în politică, să își stăpânească familia nebună și să demonteze prejudecățile șefului său.

23 MAI 2025

Air Force Elite: Thunderbirds – DOCUMENTAR NETFLIX – Elita forțelor aeriene americane: Thunderbirds           

În acest documentar, piloții de elită ai Air Force Thunderbirds demonstrează aptitudini excepționale, încredere și curaj, în timpul unui sezon de antrenament cu miză mare.

Big Mouth: Season 8 – SERIAL NETFLIX – Gură bogată: Sezonul 8           

Nimic nu scoate la suprafață hormonii (sau suferința din dragoste) mai tare ca liceul. Acești prieteni se maturizează, iar finalul e cu adevărat fericit.

Fear Street: Prom Queen – FILM NETFLIX – Străzile groazei: Regina balului           

Cine va fi votată regina balului la liceul Shadyside în 1988? Pentru Lori, deja un outsider, concurența era de coșmar, chiar și înainte ca participantele să fie ucise pe rând.

Forget You Not – SERIAL NETFLIX – Ai uitat, dar eu îmi amintesc   

O comediană aspirantă transformă problemele cu care se confruntă în momente de umor sincer, împărțindu-se între muncă, relații și îngrijirea tatălui său.

Off Track 2 – FILM NETFLIX – Competiție în familie 2           

Frații Lisa și Daniel se pregătesc pentru cursa de ciclism Vätternrundan, unde turnuri neașteptate, foste iubiri și probleme conjugale le pun la încercare determinarea.

24 MAI 2025

Our Unwritten Seoul – SERIAL NETFLIX – Poveste nescrisă în Seoul        

Două surori gemene,— una locuind în Seoul, iar cealaltă în zona rurală,— fac schimb de vieți.

26 MAI 2025

CoComelon: Season 13 – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE – Cocomelon: Să cântăm!: Sezonul 13  

Vrei mișcare? Hai să ne distrăm! Dansează alături de JJ și prietenii lui pe cântece cunoscute și distractive precum „Twist and Shout”, „The Locomotion” și altele.

Cold Case: The Tylenol Murders – DOCUMENTAR NETFLIX – Caz clasat: Crimele Tylenol    

Cine a pus cu adevărat cianură în Tylenol? Acest serial analizează teoriile alarmante din spatele crimelor nerezolvate și urmărește un suspect-cheie.

Mike Birbiglia: The Good Life – SPECIAL DE COMEDIE NETFLIX

Droguri. Căsătorie. Petreceri pentru copii. Mike Birbiglia reevaluează viața ca fiu și ca tată în acest program special de comedie amuzant și profund personal.

28 MAI 2025

F1: The Academy – SERIAL NETFLIX – Academia de Formula 1          

Urmărește cincisprezece dintre cele mai bune șoferițe din lume în timp ce se avântă pe pistele dificile ale Academiei F1. Un documentar palpitant de la Hello Sunshine.

29 MAI 2025

Dept. Q – SERIAL NETFLIX – Depart. Q        

Un detectiv deștept și arogant (Matthew Goode) conduce o unitate specializată în cazuri nerezolvate, într-o dramă de scenaristul și regizorul serialului „Gambitul Damei”.

30 MAI 2025

A Widow’s Game – FILM NETFLIX – Jocul văduvei 

În acest thriller bazat pe evenimente reale, un bărbat e găsit mort, iar ancheta poliției distruge imaginea perfectă a văduvei sale, dezvăluindu-i viața dublă secretă.

The Heart Knows – FILM NETFLIX – Inima știe        

După un transplant de inimă, Manuel simte o schimbare de personalitate și devine interesat de viața donatorului, cunoscând-o pe Vale, văduva acestuia, și comunitatea ei.

1 IUNIE 2025

Netflix Tudum 2025: The Live Event – EVENIMENT LIVE

Serbează-ți serialele și filmele preferate la acest eveniment mondial plin de vedete, spectacole speciale și dezvăluiri exclusive.

ÎN CURÂND

Losmen Bu Broto: The Series – SERIAL NETFLIX – Hotelul doamnei Broto: Serialul          

Pentru familia Broto, nu este ușor să-și administreze îndrăgitul han din Yogyakarta, mai ales când fiul cel mic se îndrăgostește de o clientă căsătorită.

Lost in Starlight – FILM NETFLIX – Pierduți printre stele    

Când un astronaut pleacă pe Marte, infinitul spațiului îi desparte pe doi îndrăgostiți năpăstuiți într-o poveste romantică animată ce străbate cosmosul.

Mad Unicorn – SERIAL NETFLIX – Unicornul dement       

Un antreprenor aspirant lansează un serviciu de curierat care îi aduce noi oportunități, dar și dușmani puternici.

Rhythm + Flow: Poland – SERIAL NETFLIX

Rapperi polonezi aspiranți se duelează în rime și piese iscusite în fața juraților Bedoes 2115, DZIARMA și Sokół, pentru a obține faima și premiul de 500.000 de zloți.


Titluri licențiate Netflix:

1 MAI 2025

Charlie’s Angels

Enough

Dear Eleanor

Geronimo: An American Legend

Get Carter

Identity

Just Go With It

Kung Fu Hustle

Leave No Trace

Mean Girls

Snatch

The Angry Birds Movie

The Angry Birds Movie 2

The Front Runner

The Other Guys

The Starling Girl

White Boy Rick

2 MAI 2025

Life

3 MAI 2025

Two Husbands One Wife: Sezonul 1

4 MAI 2025

Love & Other Drugs

5 MAI 2025

Inside Man: Most Wanted

Instant Family

6 MAI 2025

Man of Steel

The Road to El Dorado

9 MAI 2025

Now You See Me 2

10 MAI 2025

Batman v Superman: Dawn of Justice

Justice League

11 MAI 2025

Dracula Untold

Love Again

12 MAI 2025

High Plains Drifter

No Strings Attached

15 MAI 2025

Pernille: Sezoanele 1-3

The Hitman’s Bodyguard

16 MAI 2025

Lucy

Jersey Girl

17 MAI 2025

The Exorcist: Believer

Turbo

18 MAI 2025

Three Identical Strangers

19 MAI 2025

Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)

Night School

21 MAI 2025

Dune: Part Two

Dunkirk

22 MAI 2025

Collateral

Downsizing

30 MAI 2025

Monster High: Sezonul 2A

31 MAI 2025

Bridesmaids

Straight Outta Compton

Articole similare

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Descendenții. Insula pierduților”, oferite de Editura Litera! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Editura Publica la Bookfest 2024

Jovi Ene

O producție fabuloasă a unei povești foarte personale: Bardo, falsa crónica de unas cuantas verdades (Netflix, 2022)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult