Stiri

Filme noi pe Netflix în ianuarie 2026

Începutul lui 2026 vine pe Netflix cu o serie de titluri pe care cu siguranță le aștepți cu sufletul la gură, de la despărțiri dureroase la noi povești de iubire grațioase, actori îndrăgiți și adaptări de excepție.

Fără alte introduceri, chiar în prima dimineață din an vei putea urmări ultimul episod al fenomenului Stranger Things – deci pregătește-te pentru o ultimă aventură în această formulă. Tot în ianuarie vei vedea și prima parte a sezonului 4 din Bridgerton, în care, deși Benedict nu este în căutarea iubirii perfecte, pare că o găsește mai repede decât se aștepta; precum și filmul The Rip, un thriller inspirat din fapte reale, ce îi aduce din nou împreuna pe Matt Damon și Ben Affleck în rolurile unor polițiști din Miami, care odată ce descoperă o uriașă sumă de bani, sunt atrași într-o spirală de neîncredere.

De asemenea, tot în ianuarie au premiera și: seria Agatha Christie’s Seven Dials, o ecranizare a volumului omonim semnat de Regina Crimelor, care te poartă într-o Anglie interbelică plină de mister, cu Mia McKenna-Bruce, Helena Bonham Carter, Martin Freeman și Corey Mylchreest în rolurile principale; filmul People We Meet on Vacation, adaptarea romanului scris de Emily Henry, unde Poppy (Emily Bader) și Alex (Tom Blyth) testează granița dintre prietenie și iubire după ani de vacanțe petrecute împreună; și Love Through a Prism, un anime japonez de la creatoarea Boys Over Flowers, ce urmărește călătoria lui Lili, o tânără studentă japoneză care își urmează visul la Academia de Arte din Londra, la începutul secolului XX, unde găsește atât iubirea, cât și forța de a se descoperi pe sine.

Nu în ultimul rând, luna aceasta vin pe Netflix și seria Plaha, cu Iulian Postelnicu în rol principal, dar și filmele Inglourious Basterds, trilogia How To Train Your Dragon, My Best Friend’s Wedding și Lost in Translation – așa că nu uita să le adaugi în lista ta!

Titlurile lunii

Stranger Things 5: Ultimul Episod – SERIAL NETFLIX

Toamna anului 1987. Hawkins este marcat de deschiderea portalurilor, iar eroii noștri sunt uniți de un singur scop: să-l găsească și să-l ucidă pe Vecna. Însă acesta a dispărut, iar locația și planurile sale rămân un mister. Misiunea lor este îngreunată de carantina militară impusă de guvern asupra orașului și de vânătoarea tot mai intensă a lui Eleven, forțând-o să se ascundă din nou.

În paralel, aniversarea dispariției lui Will plutește în aer, iar în oraș se instalează o teamă apăsătoare, familiară. Bătălia finală se apropie, însoțită de un întuneric mai puternic și mai periculos decât orice au înfruntat vreodată. Pentru a pune capăt acestui coșmar, vor avea nevoie de toți: întreaga echipă unită, pentru o ultimă oară.

| Creatori / Regizori / Scenariști / Producători Executivi: Matt Duffer și Ross Duffer

| Regizor / Producător Executiv: Shawn Levy

| Distribuție: Winona Ryder, David Harbour, Millie Bobby Brown, Finn Wolfhard, Gaten Matarazzo, Caleb McLaughlin, Noah Schnapp, Sadie Sink, Natalia Dyer, Charlie Heaton, Joe Keery, Maya Hawke, Priah Ferguson, Brett Gelman, Jamie Campbell Bower, Cara Buono, Amybeth McNulty, Nell Fisher, Jake Connelly, Alex Breaux și Linda Hamilton

VOLUMUL 1, DISPONIBIL ACUM

VOLUMUL 2, DISPONIBIL ACUM

ULTIMUL EPISOD, DIN 1 IANUARIE 2026

The Rip – FILM NETFLIX

După ce sunt descoperite milioane de dolari în numerar într-un depozit abandonat, încrederea între membrii unei echipe de polițiști din Miami începe să se năruie. Pe măsură ce forțele externe află despre amploarea confiscării, totul este pus sub semnul întrebării, inclusiv pe cine se pot baza.

| Regizor: Joe Carnahan

| Scenariști: Joe Carnahan și Michael McGrale

| Producători: Ben Affleck, Matt Damon, Luciana Damon, Dani Bernfeld, Michael Joe și Kevin Halloran

| Distribuție: Matt Damon, Ben Affleck, Steven Yeun, Teyana Taylor, Catalina Sandino Moreno, Sasha Calle, Nestor Carbonell, Lina Esco, Scott Adkins și Kyle Chandler

DIN 16 IANUARIE 2025

Bridgerton: Sezonul 4, Partea 1 – SERIAL NETFLIX

Al patrulea sezon din Bridgerton își îndreaptă atenția către Benedict (Luke Thompson), cel de-al doilea fiu boem al familiei. În ciuda faptului că cei doi frați ai săi sunt căsătoriți și fericiți, Benedict nu vrea să-și întemeieze o familie încă – asta până când o întâlnește pe captivanta domnișoară în argintiu la balul mascat organizat de mama sa.

| Showrunner / Producător executiv: Jess Brownell

| Bazat pe seria de romane despre Bridgerton de: Julia Quinn

| Producători executivi: Shonda Rhimes, Betsy Beers, Tom Verica și Chris Van Dusen

| Distribuție: Luke Thompson, Yerin Ha, Jonathan Bailey, Victor Alli, Adjoa Andoh, Julie Andrews, Lorraine Ashbourne, Masali Baduza, Nicola Coughlan, Hannah Dodd, Daniel Francis, Ruth Gemmell, Florence Hunt, Martins Imhangbe, Claudia Jessie, Luke Newton, Golda Rosheuvel, Will Tilston, Polly Walker, Emma Naomi și Hugh Sachs

PARTEA 1, DIN 29 IANUARIE 2026

PARTEA 2, DIN 26 FEBRUARIE 2026

––-

Titluri originale Netflix

1 IANUARIE 2026

Dr. Seuss’s Red Fish, Blue Fish: Season 2 – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE – Pește roșu, pește albastru: Sezonul 2

Sus, jos, pierdut, găsit! Fie că înalță un zmeu, fie că umblă după comori ascunse, aventurile pe mare ale lui Roșu și Albastru sunt orice vrei, dar nu plictisitoare.

Love from 9 to 5 – SERIAL NETFLIX – Iubire de la 9 la 5         

O angajată harnică și fiul șarmant al șefului se luptă pentru funcția de director al unei companii de lenjerie intimă, dar dragostea pare să le saboteze planurile.

My Korean Boyfriend – SERIAL NETFLIX – Iubitul meu coreean     

Cinci brazilience aflate în etape diferite ale vieții și iubirii, merg în Coreea de Sud să-și întâlnesc iubiții într-un reality-show inspirat din serialele coreene.

Run Away – SERIAL NETFLIX – Fugi    

Un tată disperat aflat în căutarea fiicei fugare este implicat într-o crimă și descoperă secrete care i-ar putea distruge familia pentru totdeauna.

Time Flies – SERIAL NETFLIX – Vremea muștelor         

Proaspăt ieșite din închisoare și lipsite de soluții, două femei fac o firmă de fumizare, dar un client dubios le atrage iar în viața de care voiau să scape.

2 IANUARIE 2026

Land of Sin – SERIAL NETFLIX – Tărâmul păcatului        

Un adolescent dispare, iar o detectivă care are legături personale cu acest caz se alătură anchetei tensionate și scoate la iveală loialități înverșunate și conflicte de familie.

3 IANUARIE 2026

WWE SmackDown: 2026 – EVENIMENT LIVE NETFLIX

Cele mai tari superstaruri WWE își reglează conturile și creează noi rivalități în competiții săptămânale pe ring, cu meciuri pline de acțiune sub sigla albastră.

7 IANUARIE 2026

Marcello Hernández: American Boy – SPECIAL DE COMEDIE NETFLIX – Marcello Hernández: Băiat american     

În primul său program special Netflix, Marcello Hernández de la SNL vorbește despre originile sale sud-americane: dansuri nebune în familie și lecții de viață de la mama sa.

Monday Night Raw: 2026 – EVENIMENT LIVE NETFLIX

Revoluționarul serial WWE, plin de superstaruri, prezintă săptămânal acțiune în direct, drame și calități sportive de neegalat.

Unlocked: A Jail Experiment: Season 2 – Descătușare: Un experiment în închisoare: Sezonul 2    

În acest reality-show, un șerif pune în aplicare un experiment îndrăzneț prin care le acordă deținuților mai multă libertate de acțiune într-un penitenciar din Arizona.

WWE NXT: 2026 – EVENIMENT LIVE NETFLIX

Cei mai răsăriți concurenți se confruntă în încercarea de a deveni cele mai grozave superstaruri din lumea sportului și a divertismentului.

8 IANUARIE 2026

HIS & HERS – SERIAL NETFLIX – EL & EA         

Doi soți înstrăinați — el polițist, ea reporter — se întrec să dezlege un caz de crimă, convinși fiind că celălalt este suspectul principal.

Love Is Blind: Germany: Season 2 – SERIAL NETFLIX

Un nou grup de celibatari sosește pentru experimentul matrimonial suprem: să-și găsească dragostea adevărată și un angajament pe termen lung fără să se vadă.

9 IANUARIE 2026

Alpha Males: Season 4 – SERIAL NETFLIX – Masculi alfa: Sezonul 4

Necazurile masculinității continuă pentru cei patru prieteni, care se confruntă cu paternitatea, credința și iubite AI, în timp ce își caută un cămin fără constrângeri.

People We Meet on Vacation – FILM NETFLIX – Întâlniri în vacanță       

Poppy este un spirit liber. Alex adoră să planifice tot. După ani de vacanțe estivale, acești doi amici complet opuși se întreabă dacă pot fi perechea romantică perfectă.

13 IANUARIE 2026

The Boyfriend: Season 2 – SERIAL NETFLIX – Iubitul: Sezonul 2        

În înzăpezitul Hokkaido se nasc prietenii și povești de iubire când apare un nou grup de bărbați, care au parte de prima dragoste, atracții neîmpărtășite și sentimente pe gheață.

The Queen of Flow: Season 3 – SERIAL NETFLIX – La reina del flow: Sezonul 3     

Dragostea, muzica și o familie tot mai numeroasă i-au ținut ocupați pe Yeimy și Charly în anii lor de liniște, dar un eveniment devastator amenință să distrugă totul.

15 IANUARIE 2026

Agatha Christie’s Seven Dials – SERIAL NETFLIX – Cele șapte cadrane, de Agatha Christie 

O petrecere luxoasă organizată într-o casă la țară se încheie cu o crimă, iar o aristocrată inteligentă caută să rezolve cazul. O adaptare după romanul Agathei Christie.

Love Through a Prism – SERIAL NETFLIX – Prin prisma dragostei   

Londra, 1914. O tânără japoneză se înscrie la o prestigioasă școală de arte, dar rivalitatea cu un coleg talentat se transformă pe neașteptate în iubire.

To Love, To Lose – SERIAL NETFLIX – A iubi, a pierde

Două familii sunt năpăstuite de soartă atunci când o femeie care încearcă să salveze restaurantul familiei se îndrăgostește de urmașul plin de sine al unui recuperator.

The Upshaws: Part 7 – SERIAL NETFLIX – Ce mai face familia Upshaw: Partea 7   

Regina intră în cursa electorală și atelierul lui Bennie trece prin momente grele, dar familia Upshaw găsește o modalitate de a rămâne autentică, zgomotoasă și iubitoare.

16 IANUARIE 2026

Can This Love Be Translated? – SERIAL NETFLIX – Putem traduce dragostea?         

Un interpret expert are cea mai grea misiune de până acum: sufletul alunecos al unei celebrități. Va putea el traduce emoțiile prin limbajul dragostei?

No Tail to Tell – SERIAL NETFLIX – De azi, sunt o fată obișnuită

20 IANUARIE 2026

WWE: Unreal: Season 2 – SERIAL SPORTIV NETFLIX – WWE: Ireal: Sezonul 2 

Întorsături nebunești, orgolii uriașe și multă dramă. Urmărește din culise superstarurile WWE în parcursul lor către SummerSlam.

21 IANUARIE 2026

Kidnapped: Elizabeth Smart – DOCUMENTAR NETFLIX – Răpirea: Elizabeth Smart

În 2002, Elizabeth Smart, în vârstă de 14 ani, a fost răpită din patul ei sub amenințarea unui cuțit. Acest documentar prezintă povestea supraviețuirii ei și modul în care autoritățile au căutat suspecții.

Star Search – EVENIMENT LIVE NETFLIX – Se caută vedete

Talente impresionante. Mize mai mari. Votul tău. Legendara competiție se redeschide pentru o nouă generație, acum live. Căutarea începe.

22 IANUARIE 2026

Cosmic Princess Kaguya! – FILM NETFLIX – Cosmica prințesă Kaguya!        

Viața lui Iroha este dată peste cap când Kaguya, o fugară lipsită de griji de pe Lună, se mută la ea și o convinge să evolueze într-o lume virtuală.

Finding Her Edge – SERIAL NETFLIX – Pasiune pe gheață        

Pentru a salva patinoarul familiei, o fostă patinatoare revine pe gheață cu un nou partener, dar are încă sentimente pentru fostul coechipier, care i-a fost și iubit.

23 IANUARIE 2026

The Big Fake  – FILM NETFLIX – Marele fals       

Un tânăr artist devine maestru falsificator pentru bandele din lumea interlopă a Romei anilor ’70, într-un film dramatic inspirat de fapte reale.

Skyscraper Live – EVENIMENT LIVE NETFLIX – Zgârie-nori live

Celebrul alpinist solo Alex Honnold încearcă să escaladeze unul dintre cei mai înalți zgârie-nori din lume, într-un eveniment live cu mize mari din Taipei, Taiwan.

27 IANUARIE 2026

Mike Epps: Delusional – SPECIAL DE COMEDIE NETFLIX – Mike Epps: Iluzii         

Mike Epps relatează despre despărțiri și faimă, dar și întâmplări amuzante și fără filtru despre modul în care puțină iluzie și multă muncă l-au transformat în vedetă.

31 IANUARIE 2026

Royal Rumble: Season 39: 2026 – EVENIMENT LIVE NETFLIX

Drumul spre WrestleMania începe aici cu un maraton de busculade, unde superstarurile încearcă să depășească cei mai buni luptători WWE în legendarul Royal Rumble Match.

ÎN CURÂND

Free Bert – SERIAL NETFLIX – Eliberați-l pe Bert         

Un tată extrem de neglijent și familia sa la fel de lipsită de tact provoacă haos când încearcă să-și găsească locul printre familiile snoabe de la noua școală de fițe.

Take That – DOCUMENTAR NETFLIX

Acest documentar folosește imagini de arhivă nemaivăzute pentru a surprinde ascensiunea, declinul și reuniunea uneia dintre cele mai emblematice trupe britanice.

Undercover Miss Hong – SERIAL NETFLIX – Domnișoara Hong sub acoperire

––-

Titlurile licențiate Netflix

1 IANUARIE 2026

28 Days

Gifted Hands: The Ben Carson Story

My Best Friend’s Wedding

Not Another Teen Movie

Plaha

The Good Doctor: Sezonul 7

The Pledge

3 IANUARIE 2026

Self Reliance

5 IANUARIE 2026

Accepted

Good Night, and Good Luck: Live from Broadway

He Went That Way

9 IANUARIE 2026

How to Train Your Dragon

How to Train Your Dragon 2

How to Train Your Dragon: The Hidden World

14 IANUARIE 2026

Twins

15 IANUARIE 2026

The American Society of Magical Negroes

16 IANUARIE 2026

Dodgeball: A True Underdog Story

19 IANUARIE 2026

Inglourious Basterds

The Green Mile

22 IANUARIE 2026

Baby Mama

25 IANUARIE 2026

Mortal Engines

29 IANUARIE 2026

Lost in Translation

Articole similare

Noutati editoriale Curtea Veche Publishing (I)

Jovi Ene

Două scurtmetraje de Mirona Radu, pe Cinepub.ro

Jovi Ene

Protest față de calomnierea Bursierilor Institutului Cultural Român

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult