Stiri

Filme, circ și muzicoterapie, pe Faleza Cazino, în ultimul weekend de Filme în aer liber

Evenimentul Filme în aer liber a început marți, 6 august, pe Faleza Cazino din Constanța, într-un nou sezon de cinema în aer liber, până pe 18 august. Anul acesta, a adus publicului constănțean o selecție specială ce cuprinde unele dintre cele mai bune comedii, filme de aventuri și filme pentru copii și familie ale tuturor timpurilor.

Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Filme în aer liber la Constanța oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general.

În ultimul sfârșit de săptămână al caravanei Filme în Aer Liber se mai pot vedea următoarele pelicule:

16 august -127 DE ORE (R. Danny Boyle, cu James Franco), film cu 6 nominalizări la Oscar și 3 nominalizări la Globurile de Aur.

https://youtu.be/OlhLOWTnVoQ

17 august – PLAJA/ THE BEACH (R. Danny Boyle, cu Leonardo DiCaprio), aflat în competiție la Berlinale în anul 2000.

https://youtu.be/t99_nC_tYVM

Filme în aer liber la Constanța se încheie pe 18 august cu un nou film pentru copii și familie – CHRISTOPHER ROBIN ȘI WINNIE DE PLUȘ (R. Marc Forster).

https://youtu.be/0URpDxIjZrQ

Din nou, pe lângă proiecțiile de filme de aventuri și familie, constănțenii vor mai avea parte de multe alte activități, toate cu intrarea liberă:

16 august, 19:30 – 20:00 – Spectacol de magie cu MAGITOT

“Știu, e simplu să treci repede peste promovarea unui artist. Ce poate să facă el atât de spectaculos, încât să te oprești asupra lui, chiar și câteva momente … Păi pentru asta s-a inventat MagiTOT. Spun „s-a inventat” pentru că mama lui nu l-a facut magician cu duhul din Lampa lui Alladin, ci el, băiat conștiincios, s-a hotărât să meargă la școală exact când era mai mare nevoie de cineva care să măture strada. Dar nah, i-a plăcut școala de actorie, i-a plăcut magia, a făcut bine și, când era să facă și mai bine, i-au spus unii mai trecuți pe la Filarmonică că e într-o ureche, dar deloc absolută. Și a rămas magician. E musai să îl vedeți.”

Magitot a cucerit românii cu momentele lui inedite de magie și stand-up comedy și i-a făcut mereu să zâmbească, câștigând premiul de originalitate la concursul Românii au talent, sezonul 9.

https://youtu.be/v7P_UIfGI8E

16 august, 21:00-21:30 – Spectacol de circ social și artă stradală, susținut de Fundația Parada.

Spectacolul de circ/acrobaţie va fi susţinut de Circul Parada, ce are ca scop sprijinirea copiilor fără cămin din Bucureşti. De la înfiinţarea sa, în 1996, le-a asigurat acestora servicii de urgenţă, sociale, educaţionale şi de integrare socială şi profesională. Circul Parada este unul dintre proiectele Fundaţiei, ce le oferă copiilor o soluţie pentru dificultăţile de zi cu zi şi un context prin care îşi pot asigura viitorul. Prin artă, acrobaţie şi comic, din ce în ce mai mulţi tineri primesc o a doua şansă şi pot obţine un grad crescut de stabilitate şi acces pe piaţa muncii. Proiectul de circ social este un mix între distracţie şi competenţe pedagogice (sentiment al apartenenţei, disciplină, dorinţa de autodezvoltare şi autodepăşire, ţel profesional bine definit).

17 august, 20:30-21:30 – Atelier de dezvoltare personală prin muzicoterapie, susținut de Asociația Humains Profiles (Echipa Totem).

Metoda TOTEM este un acronim al metaforei „Therapy Of Tribes Educating Minds” (Terapia triburilor care educă mintea) și include activități de musicoterapie, training și dezvoltare personală, educație nonformală, promovând concepte precum educația emoțională, leadership-ul, atitudinea nediscriminatorie, toleranța, lucrul în echipă, fairplay-ul și spiritul civic și comunitar. Se utilizează instrumente de percuție de origine amerindiană, africană și asiatică împreună cu metafora ca element central în activitățile desfășurate. Printre acestea se numără: Djembe (tobe africane), Tamburine, Maracas, OceanDrum, Bol Tibetan, Tingsha, Caxixi, Clave și multe altele.

Programul “Ritmul Emoțiilor – Primii Pași” pune accentul pe componenta de Educație Emoționala și Dezvoltare Personală a copilului, aceasta fiind importantă atât în dezvoltarea ce survine în primii ani, cât și în viața unui adolescent, precum și în cea a adultului. Cunoașterea emoțiilor fundamentale și a nevoilor acestora, precum și buna gestionare a lor poate conduce către desăvârșirea echilibrului între elementele culturii obiective – cea bazată pe gândire analitică, empirică și cuatificabilă – și cele aparținând culturii subiective, fiind determinate de percepția asupra propriei persoane și a celor din jur, senzații și emoții, cunoaștere intrapersonală și interpersonală.

18 august, 19:30-21:30 – Eveniment pentru copii Creative Arts

Atelier handmade – broșe Winnie the Pooh și atelier de colorat pentru prichindei.

Cel mai îndrăgit usuleț din lume prinde viață în mâinile participanților la cel mai haios atelier handmade. Din fetru, lipici, culori și puțină imaginație, se vor crea cele mai simpatice broșe ursuleți, purceluși sau borcane cu miere . Recomandat micuților peste 4 ani. Evenimentul pentru copii se va desfășura pe o perioadă de 2 ore, înaintea proiecției de duminică, destinată copiilor și familiei și va include 2 ateliere pentru copii, 2 animatori și un maestru de ceremonii.

18 august, 20:30-21:00 – Spectacol de magie cu MAGITOT

Detalii despre filme, activități și programul complet al evenimentului pe site-ul filmeinaerliber.ro.

Recomandat de Music Channel și susținut de Europa FM.

Parteneri media: Agerpres, Cațavencii, Movienews.ro, Eva.ro, Acasă.ro, Catchy, Blog de Cinema, filme-cărți.ro.

Parteneri media locali: Radio România Constanța, Mesager de Constanța, CTnews.ro, UCT media, www.merglamare.ro.

Articole similare

Câteva știri din lumea culturală românească (28 noiembrie – 4 decembrie 2016)

Jovi Ene

Curtea Veche Publishing la Gaudeamus 2015

Jovi Ene

Tradiția străveche nordică: mituri, ritualuri și practici șamanice

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult