Stiri

Festivalul Internaţional De Film de la Haifa. 19 – 28 Septembrie 2013

filme romanestiFestivalul Internaţional de Film de la Haifa are loc în fiecare an, timp de opt zile, în timpul sărbătorii iudaice a Sukkot-ului (sărbătoarea corturilor). Proiecţiile au loc în 7 locaţii din Haifa: Auditorium-ul, Cinemateca, sala Rapaport, cinema Panorama, Muzeul de Artă Japoneză Tikotin, Centrul Cultural Krieger, Casa Hecht şi spaţii în aer liber.

Festivalul a fost inaugurat în 1983, fiind prima manifestare de acest fel în Israel, şi atrăgând de atunci, de fiecare dată, o largă audienţă de cinefili şi profesionişti media din Israel şi străinătate. Sunt prezentate în medie 150 de filme, în premieră, cu un total de aproape 250 de proiecţii: lungmetraje, documentare, filme de animaţie, scurtmetraje, retrospective şi tributes. Echipa de conducere a Festivalului este compusă din profesionişti de film, oameni de cultură şi personalităţi publice, şi se desfăşoară sub patronajul şi cu sprijinul Primăriei din Haifa, al Ministerului Educaţiei, Ştiinţei şi Sportului – Consiliul israelian de film, Uniunii Europene.

În cadrul festivalului vor fi proiectate filmele Poziţia copilului, regia Călin Peter Netzer (România, 2013), şi Despre oameni şi melci, regia Tudor Giurgiu (România / Franţa, 2012).

Deplasarea Oanei Giurgiu, producătorul filmului Despre oameni şi melci, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa se realizeaza cu sprijinul ICR Tel Aviv.

Poziţia copilului (116 minute, subtitrare în limba ebraică)
sâmbătă, 21.09.2013, orele 14:30, Sala Rapapport
luni, 23.09.2013, orele 16:30, Sala Rapapport

Sinopsis
Poziţia copilului vorbeşte cu dramatism, emoţie, dar şi cu umor, despre relaţia dintre o mamă dominatoare şi fiul său adult.
Un film despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. În același timp, filmul este o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Despre oameni şi melci (93 minute, subtitrare în limba ebraică)
vineri, 20.09.2013, orele 20:00, Centrul Cultural Krieger
miercuri, 25.09.2013, orele 17:30, Centrul Cultural Krieger
Sesiune de Q&A cu Oana Giurgiu, producător, după proiecţiile filmului.

Sinopsis
1992, Câmpulung Muscel, România.
Fabrica de mașini ARO a dat faliment și urmează să fie privatizată într-o săptămână. Va fi cumpărată de o companie franceză care intenţionează să o transforme într-o crescătorie de melci. Dintre cei 3000 de muncitori pe care fabrica îi are în prezent, doar 300 își vor păstra locul de muncă.
George Petrescu, liderul de sindicat (soţul Anei, tatăl lui Viorel) trăiește cu o sumă modică lunară, la fel ca toţi ceilalţi muncitori din oraș. Neputând să doarmă, într-o noapte, vede o reclamă la televizor despre o bancă de spermă care plătește 50 dolari pentru fiecare donaţie. Așa îi vine ideea nebunească de a salva fabrica și locurile de muncă ale colegilor săi. Dacă 1000 dintre muncitori își vând sperma timp de o săptămână, ar putea strânge suficienţi bani pentru a salva fabrica de la faliment. Așa, ar putea să dea din nou drumul la producţie și toată lumea ar avea din nou de lucru.

Articole similare

Malcolm & Marie – Lansare Trailer Netflix

Jovi Ene

Octavian Soviany citeşte poezie la Librăria Bastilia

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (30 mai – 5 iunie 2016)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult