Stiri

Editura Meteor Press prezintă lansările de toamnă la Gaudeamus 2018

Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus îşi va deschide porţile miercuri, 14 noiembrie 2018 şi se va derula pe o perioadă de cinci zile, până duminică, 18 noiembrie. Editura Meteor Press vă invită la evenimentele care vor avea loc în această perioadă la standul propriu din pavilionul central de la Romexpo, nivelul 0.

Am pregătit pentru dumneavoastră patru lansări de carte dintre noutăţile ieşite de la tipar în această toamnă:

Joi, 15 noiembrie 2018 – Ora 17,00 – la standul Meteor Press – dublă lansare de carte:

  • „Păzitorii Pragului la Pătrăuţi”. Autori: Gabriel Dinu Herea şi Tudor Cătălin Urcan. Albumul de faţă, realizat în urma colaborării dintre voluntarii Asociaţiei „Prietenii Bucovinei” şi voluntarii „Art & Heritage Association Romania”, cuprinde în alcătuirea sa, pe lângă excelentele fotografii ale interiorului şi exteriorului bisericii, o uimitoare descriere a genezei şi trecerii lăcaşului de cult prin apele istoriei până în zilele noastre, protejându-şi tainele de-a lungul timpului şi lăsându-şi descoperită frumuseţea înaintea acelora care-i trec pragul cu credinţă.
  • Prin „Împăratul Alb – Povestea Munţilor Carpaţi”, Gabriel Herea ne propune un basm cult în care cosmogeneza spațiului geografic românesc este înfățișată ca o mare confruntare între armatele Țării de Sus, conduse de Împăratul Alb și armatele întunericului conduse de Împăratul Negru și Împăratul Vulcan.

Invitaţi:

            – Gabriel Dinu Herea, Preot paroh;

            – Tereza Sinigalia, Profesor univ. dr. Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi;

            – Costin Popescu, Profesor univ. dr. Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere;

            – Bedros Horasangian, analist politic.

Joi, 15 noiembrie 2018 – Ora 18,00 – la standul Meteor Press – lansarea volumului:

  • „Documentele secrete Parvus” de Elisabeth Heresch, în traducerea Adelei Motoc, ne prezintă biografia milionarului rus Alexander Parvus, născut în 1867 într-o familie de evrei din pătura mijlocie. Mânat de ambiţii uriaşe, susţinute de o temeinică instruire şi de abilităţi înnăscute, ajunge să pună în mişcare planul său de răsturnare a ţarismului şi instaurare a unui regim revoluţionar în Rusia anului 1917.

Invitaţi

            Adrian Cioroianu, Ambasador UNESCO;

            – Dorin Matei, Redactor-şef la revista Magazin istoric;

            – Armand Goşu, Conferenţiar la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice;  

            – Ion M. Ioniţă, Redactor-şef la revista Historia;

            Bedros Horasangian, analist politic.

Vineri, 16 noiembrie 2018 –  Ora 16.00 – la standul Meteor Press – lansarea volumului:

  • „Cea mai mare zi din istorie – Cum a luat sfârşit, cu adevărat, Marele Război” de Nicholas Best, în traducerea istoricului Mihai Manea, aruncă o perspectivă panoramică asupra ultimei săptămâni a Primului Război Mondial, mai precis asupra zilei de 11 noiembrie, ora 11, când, oficial, are loc o încetare a focului, cu toate că, pe unele linii ale frontului, germanii au refuzat să accepte armistiţiul.

Invitaţi

            – Mihai Manea, Preşedinte APIR CLIO;

            – Adrian Cioroianu, Ambasador UNESCO;

            Ion M. Ioniţă, Redactor-şef la revista Historia;

            – Bedros Horasangian – analist politic.

Vineri, 16 noiembrie 2018 – Ora 17,00 – la standul Meteor Press – lansarea volumului:

  • Volumul „Pe muchie de cuţit”, de Michael V. Hayden, în traducerea lui Mihai – Dan Pavelescu, este o relatare a războaielor duse de CIA şi NSA după atentatele din 11 septembrie 2001, probând cu documente desecretizate ulterior necesitatea unor schimbări majore în gestionarea şi securitatea informaţiei.

Invitaţi:

            – Cristian Troncotă, istoric, profesor univ. la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu;

            – Iulian Fota, Director al Colegiului Naţional de Informaţii, fost Consilier prezidenţial;

            – Ion M. Ioniţă, Redactor-şef la revista Historia;

            Bedros Horasangian, analist politic.

Vă întâmpinăm cu oferte şi reduceri cuprinse între 20 şi 70 la suta pentru cărţile Meteor Press oferindu-se în plus 10% la achiziţionarea a 3 cărţi şi 20% la achiziţionarea a 5 cinci.

Parteneri media:

 Magazin istoric, Historia, Observator cultural, ziare.com, filme-carti.ro,  liternet.ro, cititorul.net, 4arte.ro, PrWave, Agentia de Carte.

Articole similare

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Hitler a fost șeful meu”, de Christa Schroeder, oferite de Editura Meteor Press! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Aparitie Editura Herald: ‘Peregrinul’, de Attya

Jovi Ene

Editura Paralela 45 la Bookfest 2024. Se poartă cartea!

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult