Copil fiind, am adorat să fiu ascultător de poveşti. Multe şi fără de sfărşit, dacă se poate. Tot din aceeaşi perioadă se desprinde şi o vreme în care distanţa dintre unul din numeroasele blocuri ale unui oraş aglomerat şi ceea ce eu ştiam că este destinaţia perfectă pentru vacanţa cea mare şi lipsită de griji se măsura în aproximativ şase ore de străbătut sate şi oraşe, care se derulau asemenea unor borne dintr-o lungă şi interminabilă zi pierdută.
Primul popas conştient pe acest magic tărâm a fost o călătorie printre misterele fascinante ale Romei Antice, urmată de un tot atât de acaparator periplu într-o lume care părea că seamănă foarte mult cu a noastră, dar în care toate regulile binelui erau măiestrit mânuite de doi copii, descendenţi ai nemuritorului duh dintr-o veche şi fermecată lampă. Iar astăzi, deşi nu mă pot lăuda cu prea multe evadări în universul mai recentelor apariţii literare catalogate, adesea, drept fantasmagorii numai bune de adormit copiii şi adolescenţii, diversele orientări ale privirii către alte fenomene artistice tot atât de contemporane au făcut ca, la un moment dat, tradiţionalele liste de lecturi formatoare să se îmbogăţească, reunind deopotrivă acele titluri clasice înscrise de multă vreme între sutele de cărţi demne de citit într-o viaţă cu o serie de scrieri fascinante ale prezentului.
3. Cercul mincinoşilor (Jean-Claude Carrière, Editura Humanitas Junior, 2024)
Ori de câte ori pătrundem în universul marilor și adevăratelor istorii ale lumii, aflăm că toate s-au întâmplat odată, în vreme ce vieţile noastre se scriu, la rându-le sub semnul acestei formule magice care, de dincolo de timp, ne poartă în lumi pline de vrajă, ale cărei hotare nesfârşite se scaldă în oceanul fermecat al bucuriei şi al înţelepciunii. Călăuziţi pe firul lui plin de lumină, vom înţelege că a sosit momentul să evadăm, măcar pentru o vreme, din slalomul cotidian şi să plonjăm în fascinanta lume a lui A fost odată, acolo unde timpurile, tainele şi adevărurile îşi dau mâna, pentru totdeauna.
Lăsând mintea să plutească dincolo de graniţele primei coperţi, sub ochii noştri încep a prinde viaţă 100 de pietre dăltuite cu măiestrie pe tărâmul dragostei neţărmurite pentru tot ceea ce trezeşte, înseninează şi înţelepţeşte spiritele. Şi nu mică ne va fi, poate mirarea, să aflăm că încă din cele mai vechi timpuri, lumea cealaltă se strecura, ca din întâmplare în lumea obişnuită, în vreme ce omul se lăsa trezit la viaţă de glasul blând şi privirea proteguitoare a unei instanţe divine. Mai apoi, în tihna lui s-a strecurat nefericirea, pregătind calea care leagă veşnicia de un destin pe cât de puternic, pe atât de fragil şi plin de nelinişti, în care doar răbdarea şi tăcerea ne mai pot întoarce pe drumul cunoaşterii, acolo unde chiar şi cel mai mărunt şi neînsemnat lucru înseninează colibele întunecate ale inimilor.
Şi în vreme ce călătoria noastră la graniţa dintre vis şi realitate ne va surprinde clipă de clipă, minţi luminate ale trecutului rămân prinse de mâinile şi minţile noastre pentru a ne reconecta la cei ce am fost odată, acei copii cu suflet vesel şi blând care, în inocenţa lor, credeau că nu doar oamenii şi cărţile ci fiece obiect care ne înconjoară este fermecat, la fel toate acele crâmpeie dintr-un basm ieşit la lumină pentru a dăinui în pas cu viaţa.
2. William şi secretele universului (de Gertrude Kiel, Editura Humanitas Junior, Bucureşti, 2024)
A fost demult o săptămână ploioasă dintr-o lună iulie care, în mintea mea, se voia cu totul scăldată în razele calde ale soarelui, în freamătul blând al firelor de iarbă şi în mireasma îmbătătoare a florilor de trandafir. La început, copilul de atunci s-a întristat, la gândul că jocurile şi plimbările trebuie să se domolească, până ce va sosi iar vremea menită lor. Dar mai apoi, ca dintr-un vis, vocea bunicului mi-a amintit că port în mine o dorinţă. Sub blânda lui privire, am învăţat să explorez, cu ochi curioşi şi cu paşi mici, dar foarte siguri, lumea tainică străjuită de litere, imagini şi cuvinte. Iar de dincolo de hotarele minţii, se făcea că fiecare formulă magică a basmelor părea să îmi şoptească acelaşi vechi şi tainic adevăr, care spunea că cine a apucat să pătrundă prin portalul magic care leagă viaţa noastră de tărâmul lui A fost odată, nu va obosi niciodată să soarbă din elixirul dătător de speranţă şi înţelepciune.
Căci aşa cum lumea, cu întregul ei alai de frumuseţi, a fost plăsmuită în şapte zile, la doar un gând, o voce şi un semn, nici William, băieţelul din poveste, nu a avut nevoie de mai mult timp pentru a deveni un explorator cu acte în regulă al celor mai nebănuite mistere ale universului. Iar în vreme ce fiecare lentilă veche părea să se transforme într-o piesă nouă din marele şi nesfârşitul joc de puzzle al ştiinţei, băieţelul descoperă că, de fapt, Soarele, Luna, planetele şi stelele răsar în calea noastră pentru a-şi spune povestea. Într-un ocean de linişte şi sub lumina tainică a stelelor ea se plăsmuieşte la nesfârşit, invitându-ne, măcar pentru o clipă, să zburăm cu mintea către cerul locuit odinioară de zei, pentru ca mai apoi să poposim fără teamă printre literele şi cifrele care, împletite într-un dans neobosit, au preschimbat viaţa într-un cânt magic.
1. Ţara Oglinzilor (Francesc Miralles, Editura Humanitas Junior, Bucureşti, 2024)
Copii fiind, ne visăm adesea personaje trăitoare pe tărâmul nesfârşit şi plin de vrajă al basmelor şi legendelor, pentru ca mai târziu, însăşi realitatea să ne înzestreze spiritele cu iscusinţa de a descifra măcar o parte dintre tainele şi tâlcurile presărate în drumul nostru pentru a ne face mai puternici, mai îngăduitori şi mai senini în faţa obstacolelor. Căci rând pe rând, ne va fi dat să tresărim, chiar şi pentru puţină vreme, în faţa acelui caleidoscop de aventuri care ne îndeamnă, parcă, să plutim cu mintea spre tărâmuri magice, unde totul vrea să fie posibil, unde zgomotele asurzitoare ale lumii în care trăim tind să îşi estompeze forţele pentru a face loc liniştii şi seninătăţii.
Şi în toată această vreme, paşii ni se vor împleti într-un zbor haotic, menit să frâneze, însă, mai lin sau mai brusc, în faţa unor şoapte pline de mister ale ale sufletului rămas acelaşi copil iubitor de jocuri şi poveşti pline de inocenţă şi de înţelepciune, care ne încântă auzul, iar mai târziu ne înseninează privirile. De dincolo de cortina cuvintelor şi imaginilor presărate prin universul lui A fost odată, vocea blândă a lui Francesc Miralles ne va ieşi în cale, asemenea glasului răsunător al unui alt strămoş înţelept. Iar pe măsură ce ne vom oglindi privirile în diversele crâmpeie de sticlă înveşmântate în rame colorate, vom înţelege că fiecare om înseamnă mai mulţi oameni la un loc şi, în plus, fiecare dintre ei poate învăţa şi se poate schimba, într-un veşnic tandem cu firele de nisip cuprinse în diversele clepsidre deopotrivă reci şi pline cu frânturi de viaţă.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.facebook.com/humanitas.junior, https://www.facebook.com/humanitas.braila.)
