Editorial

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în noiembrie 2023

Noiembrie a fost o lună mai fructuoasă din punct de vedere al filmelor, iar finalul de an aduce câteva surprize foarte interesante pe Netflix. De departe, vedetele acestei luni au fost The Killer, filmul cu care David Fincher a revenit în atenția publicului, și The Crown, serialul vedetă al ultimilor ani, care-și încheie cariera cu câteva dintre momentele cele mai emblematice și mai emoționante ale monarhiei din ultimele decenii – moartea prințesei Diana și „renașterea” lui Charles. Aceste filme au fost, de altfel, și preferatele mele din luna ce a trecut:

1. The Killer (2023)

Era nevoie de un asasin plătit, cu sânge rece, foarte meticulos, ca să mai salte nivelul filmelor de streaming de anul ăsta – și acesta vine, aproape normal, dintr-un film realizat de David Fincher și avându-l în rolul principal (chiar, mai existau și alte personaje?) pe Michael Fassbender. Acest asasin plătit începe, paradoxal, cu un eșec, în ciuda principiilor sale de viață și de carieră, în ciuda pașilor foarte atent pregătiți și repetați în nenumărate încercări anterioare. Iar un eșec în lumea asasinilor foarte bine plătiți înseamnă repercusiuni, iar când acestea se răsfrâng asupra familiei sale, atunci instinctul de asasin se împletește cu cel de supraviețuire, rezultând o acțiune pe muchie de cuțit, cu multe tăceri și cu mult suspans suficient pentru a-l considera un film de referință al genului. Categoric, unul dintre filmele anului (pentru mine). Nota: 9,5/10

2. The Crown (2023, season 6, part 1)

Nu știu dacă acest ultim sezon din The Crown este cel mai bun, dar cu siguranță este cel mai emoționant, tocmai pentru că se concentrează pe ceea ce a fost considerat tragedia unei națiuni: moartea Prințesei Diana. Așa că este normal ca această primă parte a sezonului 6 să se concentreze pe ea, pe relații cu familia regală rămasă în urmă, cu copiii săi și cu familia Al-Fayed. Diana este aici o femeie aflată în suferință, care și-a pierdut fericirea și încearcă să și-o regăsească și să supraviețuiască prin intermediul celor apropiați – copiii și Dodi, nici acesta din urmă ieșit de sub tutela și supravegherea tatălui. Regina? – Rece și impasibilă, trezită la realitate de un duș rece aplicat de propriul său popor. Foarte bună interpretarea (și asemănarea) semnate de Elizabeth Debicki. Nota: 8/10

3. Nyad (2023)

Așa cum v-am spus când am vorbit despre cartea sa autobiografică, Diana Nyad a avut un vis: să treacă înot din Cuba până la Key West. Filmul urmărește povestea vieții sale și povestea din cartea sa, punând accentul pe această realizare și pe câteva imagini de arhivă. O personalitate destul de complicată, așa apare aici în interpretarea bună și exactă a lui Annette Bening, Diana Nyad și-a urmărit permanent visul, chiar dacă asta a însemnat să fie într-un conflict mocnit cu cei care încercau să o protejeze, să o ajute. Dar toți prietenii s-au unit în jurul ei în încercarea supremă, iar eforturile au fost și sunt supraomenești, mai ales când vorbim de o copilărie plină de abuzuri (prea puțin analizate aici) sau de obstacolele din ocean – rechini, meduze, furtuni etc. Nyad este dovada clară că filmul rareori se ridică la nivelul cărții (tradusă la noi la Pilot Books), deși filmul nu e deloc rău. Dar cartea e mult mai detaliată și oferă o perspectivă mai largă asupra vieții (și suferințelor) Dianei Nyad. Nota: 7,5/10

4. Four Good Days (2020)

Atunci când Molly se întoarce acasă, familia se teme: a trecut de multe prin această întâmplare, când Molly promitea că a lăsat în spate drogurile și a ajuns să fure din casă, să vândă lucruri, să își înșele familia la nesfârșit, lăsându-și în urmă, disperați, fără regrete, părinții, copiii, soțul. De data asta însă, pare că există speranță și încrederea crește treptat când un tratament nesperat apare – numai că Molly trebuie să reziste patru zile întregi fără droguri. Mila Kunis face un rol neașteptat de bun, așa cum face și Glenn Close, într-un film cutremurător despre dependență și despre încercările repetate la nesfârșit pentru a scăpa de droguri. Sunt sigur că cei care au trecut prin astfel de experiențe vor găsi filmul foarte realist, foarte apropiat, dar la fel de tragic precum îl găsim și noi. Incredibil de complicată este viața dependenților și a celor din jur! Nota: 7,5/10

5. Room to Rent (2000)

Acesta e doar un film simpatic, așa că vă rog să-i dați câteva circumstanțe atenuante: are acea alură de comedie britanică, dar are și ceva nuanțe orientale, iar pentru că este realizat în anul 2000, poate oferi și câteva informații despre ce însemna imigrația spre Marea Britanie și Occident la începuturile ei sau înainte să devină atât de „în centrul atenției”. Ali este un tânăr egiptean care a ajuns la Londra cu scopul de a scăpa de probleme din țara sa, însă zilele sale pe pământ britanic sunt pe sfârșite – trebuie să găsească o soluția în următoarele săptămâni, altfel este expulzat. Îi apare șansa unei căsătorii fictive, dar are nevoie de bani mulți și de o soție care să-l accepte: oare ea va fi blonda aka dragostea vieții lui sau o văduvă ce-și închipuie că e reîncarnarea iubitului ei din tinerețe? Simpatic, sincer și plin de candoare, dar previzibil în multe părți… Nota: 6/10

Pentru alte filme, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Cum l-am mâncat pe tata, de Roy Lewis

Jovi Ene

Love and Death (1975)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (4 – 17 august 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult