Ai citit de câteva ori titlul acestei cronici? Crezi că vei găsi aici cărți de parenting sau recomandări de soluții miraculoase din sfera lecturilor, care răspund la întrebarea: „cum să fiu o mamă perfectă”? Sper să nu te dezamăgesc prea tare, dar acest top de lecturi este de departe unul destinat acestui scop.
Fiind viitoare mămică, lupt zilnic cu anumite frustrări sau anxietăți, de care nu îmi e absolut deloc rușine. Totuși, nu caut să mi le tratez, apelând la tot felul de strategii de parenting sau la cărți minune, de pe coperțile cărora ne zâmbește câte o mamă „ideală”.
M-am adâncit mai mult în citirea cărților care m-ar redefini ca personalitate, oferindu-mi anumite perspective asupra unei gândiri sănătoase. Și, de cele mai dese ori, acestea nu au nimic de a face cu categoria cărților destinate exclusiv educației celor mici. De ce? Pentru că sunt adepta faptului că mintea integră a unui părinte este garanția unui copil educat adecvat.
Reiterând cele menționate anterior, iată câteva cărți pe care le-am savurat în perioada sarcinii și pe care pot să le recomand, cu încredere, viitoarelor mămici:
1. „Copilul și dictatorul” de Marion Le Roy Dagen, Xavier-Marie Bonnot, Editura Humanitas
Presimt întrebările voastre cu referire la faptul că această carte nu este nici prea pozitivă, nici nu are un fundal emoțional propice. Dar, zic eu, are mesajul cel mai potrivit pentru a înțelege cât de mare este responsabilitatea unui viitor părinte pentru urmașii săi. Istoria fetiței abandonate într-un centru de plasament ceaușist denotă cât de relevantă este prezența educației sexuale, a maturității în conceperea unui copil. Și da, pentru a deveni părinte, într-o țară cu maternitate infantilă înaltă, este nevoie de o gândire limpede.
2. „Anotimpul ploilor” de Tatiana de Rosnay, Editura Litera
Un minunat roman despre interacțiunea generațiilor, despre cum copii își văd părinții în trecerea anilor și viceversa. Da, o astfel de ficțiune alimentează nevoia de certitudine în raporturile părinte – copil, or cu trecerea timpului, unele relații slăbesc, pe când altele se fortifică. Narațiunea Tatianei de Rosnay este o reflecție asupra efemerității timpului și a erodării relațiilor dintre urmași și predecesori.
3. „Renovări. Amenajări interioare” de Mara Wagner, Editura Litera
Da, mi-am dorit să trec acest volum de poezie în lista cărților destinate viitoarelor mămici, deoarece este o tristă și frumoasă amintire asupra relațiilor dintre părinții care se iubesc sau care au uitat să se iubească. Emotivă și sinceră, cartea reflectă, în mod deosebit, nevoia noastră umană de a fi căutați, adorați, precum și fricile noastre de abandon, care per final devin irelevante, pe fundalul unor fericiri speciale. Condiția maternă nu ține, astfel, de fericirea conjugală, ci de autonomia spirituală, de integritatea viziunii și de moralitatea propriei existențe.
4. „Trei femei” de Lisa Taddeo, Editura Litera
Nu mi-aș fi iertat lipsa atenției asupra acestei cărți. De ce? Pentru că mi s-a părut de-a dreptul șocantă, frenetică. Istoria celor trei femei, care traversează abuzul, incertitudinea și blamarea, mi s-a părut o reflecție impasibilă asupra unui fenomen aparte: lipsa comunicării dintre părinți și copii. Aș merge până la a afirma că această carte este un scenariu despre cum nu trebuie să fie raporturile dintre mame/tați și odrasle. Descoperind astfel de istorii, inevitabil, îți survin întrebări cu privire la tabuurile și piedicile mentale pe care trebuie să le surmontezi ca să educi un copil fericit.
5. „Arta magică a durutului în cot” de Sarah Knight, Editura Adevăr Divin
Vitală lectură, dacă vrei să scapi ușor de întrebările celor din jur sau de sfaturile necerute, dar primite. Încărcată de umor și multă empatie, cartea este un ghid de supraviețuire în mediul social prezent, care, cred eu, ar scuti de multe bătăi de cap viitoarele mămici (și nu doar). Dacă vrei să faci abstracție de tendințele obraznice din comunicarea cu cei din jur, să filtrezi corect anturajul, astfel încât să te bucuri pe deplin de sarcină, atunci cartea asta e croită pentru tine.
În linii mari, acest top de 5 cărți includ titlurile care mi-au ridicat întrebări sau oferit răspunsuri la dileme care mă macină, în această perioadă sensibilă, or maternitatea nu este o bulă roz în care să conviețuim, ci o stare tranzitară, în care trebuie să te reinventezi și să înveți să fii în echilibru cu tine, astfel încât să-ți înconjori copilul cu cea mai pozitivă energie și să-l pregătești să devină un om integru.
(Sursă fotografie cover: www.pexels.com)