Cri, cri, cri, toamnă gri, nu credeam c-ai să mai vii! Toamna însă a venit, ca în fiecare an, și nu îmi propun să vă acopăr inima cu ceva, ci să vă recomand cinci volume de proză scurtă publicate în ultimii doi ani de editura Polirom. Am ales câteva cărți care m-au impresionat atât ca tip de scris, cât și ca teme abordate. Sunt și autori care de abia au debutat în volum, propriu sau colectiv, dar și scriitori care sunt cunoscuți publicului de ani buni. Avem suspans, situații comice, tristețe, nostalgie, proze despre relația dintre copii și părinți, granițe, amintiri, primari, preoți, și lista ar putea continua.
1. „Cuțitul japonez”, de Răzvan Petrescu
Editura Polirom, Colecția Fiction Ltd., Iași, 2021
Răzvan Petrescu spunea la un moment dat că nu este compatibil cu romanul. Anul trecut a revenit în atenția cititorilor cu un nou volum de proze, zece, dacă socotim și Mulțumirile. Chiar dacă textele sunt generoase în ceea ce privește subiectele și personajele, autorul alege să construiască succint intrigile și poveștile, stilul este condensat, aproape minimalist. Descrierile sunt eliminate, în favoarea metaforelor, aluziilor, iar textele gravitează în jurul unui așa numit Ordin, populat de informatori, torționari, oameni în alb, oameni în negru, primari, miniștri. Cititorii au parte, pe rând, de răpiri, șarade, iar majoritatea personajelor sunt de recunoscut, fără mare efort, în lumea reală, iar autorul presară pe ici, colo, indicii pentru cei care ar avea dificultăți în a recunoaște vreunul dintre ele. Pline de umor negru, prozele din Cuțitul japonez au readus în prim plan un scriitor care nu s-a bucurat pe deplin de roadele unui stil aproape fără cusur din peisajul literar românesc.
Favorite: 14 grade, Șpagat, Disidentul
”Ca să nu mai amintesc că moda asta cu spălatul în timpul iernii e comunistă și bisericească, nimeni din lumea civilizată nu se splaă între noiembrie și iunie, de exemplu eu n-o fac, și-s primar. Așa am ajuns să fiu ales, datorită grijii față de agentul termic.” (pg. 53)
2. „Kiwi 2. Granițe”, editor Marius Chivu
Editura Polirom, Iași, 2022
”Orice povestire conține două povești, dintre care una rămâne nespusă”.
Proiectul Kiwi a continuat și anul acesta, noul volum conține patruzeci de proze despre persecuția Securității comuniste și despre migratia din UE; poveștile se petrec fie în târguri de vechituri și baruri, fie în sanatorii sau cabinete de terapii high-tech, fie în România, fie în alte state, fie în realitatea pe care o știm cu toții, fie în universuri paralele ingenios imaginate.
Toate configurează o formă de graniță, de trecere sau de încălcare a unei limite, scrie Marius Chivu în prefață. De data aceasta nu avem numai texte ale autorilor români, ci și câteva materiale semnate de nume deja consacrate ale literaturii, José Luís Peixoto (în traducerea Siminei Popa) sau Jonathan Franzen (în traducerea Iuliei Gorzo), de exemplu. M-am bucurat să regăsesc texte noi semnate de Iulian Popa, Diana Bădică, Răzvan Petrescu sau Diana Geacăr. Un volum destul de stufos, de citit pe îndelete, cu mize mari și forme foarte diferite.
3. „Bărbatul fără cap”, de Lavinica Mitu
Editura Polirom, Colecția Ego Proză, Iași, 2022
Bărbatul fără cap este volumul de debut al scriitoarei Lavinica Mitu și conține douăzeci și unu de proze scurte. Ar fi trebuit să fie doar o povestire scrisă pentru un curs de creative writing, spunea autoarea într-un interviu. După ce devine însă mamă, rescrie povestirea și o închide într-un folder luni bune, este diagnosticată cu depresie postnatală și începe să facă terapie, realizează că trebuie să revină în copilărie pentru a înțelege frici, reacții, comportamente pe care le scăpase de sub control în relația cu familia. Astfel, volumul are în centru copilăria, cu amintiri, modificări, schimbări, povești personale și poveștile atât copii din generația cu cheia la gât. Există violență, abuz, atât asupra copiilor, cât și asupra femeilor, dar există și jocuri, vise, și o întreagă lume pe care poate mulți dintre noi ne-am imaginat-o poate într-un fel asemănător, doar că nu am reușit să așezăm pe hârtie. Deși e limpede în ce perioadă se petrece această copile despre care vorbește Lavinica, lucrurile parcă nu par atât de negre. Mici tușe ludice sunt strecurate aproape în fiecare text, mintea copilului caută bucurie și speranță cu fiecare pagină. E drept, uneori e greu de depistat, dar un mic efort de imaginație poate ajuta acolo unde scriitoarea a alunecat puțin către tonuri mai gri.
”Pe ultima pagină din caietul de română am făcut o listă cu mamele pe care să le întreb dacă vor să fiu copilul lor.” (pg. 125)
4. „Fără poză de profil”, de Anca Vieru
Editura Polirom, Colecția Ego Proză, Iași, 2022
Fotografia este firul roșu al noului volum de proză scurtă semnat de Anca Vieru. Avem albume de familie, poze pe social media, bloguri, Google StreetView, toate forme diferite ale acestei modalități de încerca să imortalizez clipa. Prilej de joc pentru autoare cu diferite subiecte, personaje și tipuri de text, o revenire ingenioasă, interesantă și foarte bine construită. Fără a face risipă de cuvinte, fără a apela la nesfârșite explicații sau descrieri, Anca Vieru reușește să realizeze un volum cu arhitectură solidă, mize nu ușor de detectat din primele rînduri și cu siguranță finaluri excelent regizate pentru surpriză. Patru dintre proze au mai apărut în alte colecții sau pe internet, însă celelalte șapte sunt pentru prima dată sub ochii cititorilor. Dialogurile alerte și lejeritatea cu care reușește să introducă publicul în poveste mi s-au părut alte două atuuri ale prozelor care pot fi citite în orice ordine, după cum mărturisea însăși autoarea.
”O după-amiază însorită în grădina botanică împreună cu părinții și Cora, și o poză făcută de tata, o poză mică, în care ele trei stăteau în mijlocul unei grădini pline de cactuși. Pe spatele pozei, tata scrisese cu litere aplecate spre stânga, pe care ea, care abia terminase clasa întâi, le înțelesese cu greu: «Tot ce se vede e țepos.»” (pg. 105)
5. „Exerciții de liniște”, de Cezar Amariei
Editura Polirom, Colecția Ego Proză, Iași, 2021
”Pentru Cezar, a spune o poveste e o încântare, o provocare și o aventură a gândirii. Iar această încântare se transmite rapid și temeinic cititorului.”, spunea Florin Iaru despre textele semnate de scriitorul botoșănean. Așa am pățit și eu cînd am răsfoit volumul primit la momentul respectiv în teancul de noutăți. Nu mai auzisem de Cezar Amariei. Prozele sale însă mi s-au părut tare bine scrise și am plecat cu volumul acasă. Cincisprezece texte cu subiecte și stiluri diferite, dozate perfect pentru finaluri neașteptate. Personajele fac parte din categorii sociale diverse, cadrele în care trăiesc sunt altele cu fiecare text, mizele de asemenea. Întâmplările se petrec destul de alert, fie în realitate, fie în mintea unuia dintre personaje. Avem parte de câteva monologuri atent construite, dialoguri care atacă tipuri diferite de limbaj, semn că autorul se simte confortabil cu o multitudine de stiluri de povești și moduri de a le așeza în pagină. Pe lista scurtă de lecturi am pus deja Zilele noastre mărunte, romanul cu care a debutat scriitorul în 2018.
”… o amorțire să-i îmbrățișeze tot corpul și mintea să i se elibereze de toate gândurile, să nu mai rămână niciunul, cât de mic, nici măcar un atom, nici măcar o amintire frumoasă, recentă sau îndepărtată, să fie liniște, nimic de făcut, nimic de spus, nimic de gândit, doar o liniște care se rupe de realitate și alunecă încet, ușor, încet, ușor, tot mai încet, tot mai ușor, hipnotic, spre at plan, spre altă lume.” (pg. 19)
(Sursă fotografii: polirom.ro, FB, arhiva personală Anca Vieru)
1 comment
foarte bun acest articol!