Din păcate, nici în acest an nu am reușit să citesc destul, așa încât lista cărților memorabile este mult prea scurtă. Mentionez doar cărți bune. De cărți proaste nu am avut timp.
Top 5- Cărți Bune
1. Freud Museum, de Ioana Scoruș, Editura Polirom.
O lectură aparent ușoară, căci Ioana Scoruș scrie plăcut și cursiv, dar personajele ei creează în jurul lor o aură de mister nu întotdeauna complet disipat. Legăturile pe care le face și le desface în povestirile ei sunt uneori serioase, alteori superficiale, uneori încep sau se sfârșesc în tragedie, alteori în farsă. Judecățile moraliste sunt evitate și lăsate pe seama celor care doresc să le facă. Detaliile sunt interesante și absorb cititorii în lumea eroilor. Este una dintre cele mai frumoase și interesante colecții de povestiri pe care le-am citit în ultima vreme.
2. Frankenstein în Bagdad, de Ahmed Saadawi, Editura Paralela 45.
O carte a cărei lectură poate fi lejeră sau dificilă. Va fi lejeră pentru cei care o vor citi ca pe o carte de horror dublată de o satiră socială. Este bine scrisă, și are multe momente de umor, macabru dar de comic autentic. Are farmec oriental amestecat cu miros de praf și sânge. Este o carte dificilă pentru că faptele și mai ales starea de lucruri care sunt descrise în carte sunt extrem de greu de înțeles și imposibil de acceptat. Cred că este însă o carte foarte utilă cititorilor care trăiesc departe de această parte a lumii, și care au aici ocazia să citească despre fapte cunoscute parțial din actualități, din perspectiva celor care le trăiesc în toată grozăvia lor. Acești cititori își vor pune întrebarea, poate, dacă în acest amestec de violență absurdă, de fărâmițare tribală, etnică și religioasă, de teroare și corupție, mai există speranță pentru această parte a lumii, pentru această țară, pentru oamenii care trăiesc în ea și care și-ar dori o viață în pace și liniște. Unul dintre răspunsurile posibile, unul dintre semnele de speranță este chiar existența unor scriitori ca Ahmed Saadawi și a unor cărți ca ‘Frankenstein în Bagdad’.
3. Zeppelinul piticului, de Marian Ilea, Editura Paralela 45.
Nu am citit (încă) celelalte cărți ale lui Marian Ilea, din care multe dintre ele se ocupă de același spațiu geografic cu o istorie profundă, cu o diversitate de tradiții, limbi și obiceiuri, cu pasiuni și legende care se cer povestite generațiilor actuale și celor care vor veni. Maramureșul încorporează și o tradiție literară care are la bază oralitatea și care se face simțită în folclorul de azi dar și în literatura scrisă. Mozaicul uman care populează acest univers este adus la viață de Marian Ilea, care se dovedește a fi, cu această carte, un prozator de talent, matur și stăpânind bine uneltele meșteșugului scrisului. ‘Zeppelinul piticului’ este o culegere care se citește cu ușurință, dar care lasă, prin aproape fiecare dintre povestirile volumului, o impresie bine conturată în memoria cititorilor.
4. Rătăcitorii, de Olga Tokarczuk, Editura Polirom.
Mărturisesc că de la un punct încolo amestecul de stiluri și genuri literare, diferite în fiecare capitol, m-a descumpănit. Povestiri și mici nuvele perfecte stilistic și impresionante în conținut alternează cu note de jurnal sau cugetări de o frază, demne de citatele cu floricele pe care le îndrăgesc unii utilizatori Facebook. Unul dintre eroii cărții ține de altfel lângă noptieră un volum cu aforismele lui Cioran. Primele pagini ale cărții sunt atât de dense și de frumoase încât au un impact imediat asupra cititorului, dar ele sunt urmate curând de note și fragmente pline de platitudini sau de filosofare încâlcită, culese parcă dintr-un carnet pierdut sau dintr-o pagină personală de rețea socială. Mă întreb dacă acest amestec stilistic, repetat de-a lungul întregii cărți, este și el intenționat. S-ar putea ca răspunsul să fie pozitiv, s-ar putea ca această inconsecvență să fie programatică, să facă parte din ilustrarea ideii rătăcitorilor. Impresia mea de cititor este însă că ea dăunează impactului și plăcerii citirii ansamblului. Paginile bune și frumoase ale cărții, majoritatea, fac însă din ‘Rătăcitorii’ Olgăi Tokarczuk una dintre lecturile cele mai frumoase și mai interesante de care am avut parte în ultima vreme.
5. Scena lumii, de George Banu, Editura Polirom.
George Banu este un om de teatru în tot ceea ce face și scrie. Vede lumea prin prisma teatrului, mai mult, trăiește parcă într-un teatru care este sistemul de referință al universului său cultural. Titlul cărții invocă evident metafora hamletiană, și în fiecare articol teatrul revine, fie ca tematică principala, fie ca sursă de asociații cognitive și culturale. Dacă nu apare în text, teatrul există la George Banu în subtext.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, EdituraParalela45.ro.)
