Feminismul, în deplinătatea sa ideatică și ideologică, este unul dintre curentele cele mai importante într-o societate care se descrie a fi democratică și liberă. Deși gândit ca o formă de emancipare, având la bază demersuri cu privire la egalitate de șanse și de posibilități, feminismul a avut și micile sale scăpări, iar, în prezent, suntem martori la un extremism destul de vizibil care denaturează considerabil scopul acestuia. Cu toate acestea, mă bucur să descopăr tot mai multe cărți care abordează acest subiect, care vorbesc despre emanciparea feminină prin prisma interacțiunilor filosofice și prin regândirea paradigmei în care trăim.
Mi se pare, deci, important să vorbim și despre romanele feministe, romanele care spun istoria unor femei decise să se schimbe sau să schimbe ceva în lumea în care trăiesc, misiune a naibii de grea, dacă mă întrebați pe mine.
1. „Tot ce i-am promis tatălui meu”, de Ioana Stăncescu, Editura Trei
Selecția mea începe cu romanul „Tot ce i-am promis tatălui meu”, cartea Ioanei Stăncescu, apărut la Editura Trei. De un feminism temperat, fără pic de implicații emfatice, volumul spune povestea unei femei asumate, o femeie care se ancorează între trecut și prezent, între eșecul relațiile cu figura paternă care dispare prematur și greșelile relațiilor proprii din maturitate. Este o carte gândită ca o construcție narativă în centrul căreia este femeia încă tânără, care-și prețuiește libertatea, chiar dacă e prinsă în mijlocul unei relații dependente. Prezența unei boli incurabile pare să facă obiectul unei garanții că aceasta într-un final va scăpa de conveniențe, ceea ce, după părerea mea, este reușita prioritară a feminismului.
2. „Borgo Sud”, de Donatella Di Pietrantonio, Editura Polirom
Al doilea roman este „Borgo Sud”, de Donatella di Pietrantonio, o carte pe care efectiv am devorat-o. Feminismul acestei cărți se ascunde în destinele a două surori, două femei care încearcă să supraviețuiască în mijlocul unei lumi cu reguli și cu condiții. Una încetează să fie fericită în propriul său mariaj, alta face un copil de flori. Una este calmă și echilibrată, alta – prăpăstioasă și, pe alocuri, enervant de puternică. Sunt două femei, ușor trecute de prima tinerețe, care decid să-și ia viața în piept. Deși acest roman este mai degrabă despre traume, despre imaturitate emoțională, cred totuși că poate fi trecut la categoria cărților feministe.
3. „La Caracas va fi mereu noapte”, de Karina Sainz Borgo, Editura Polirom
Și ultimul roman este cel al Karinei Sainz Borgo, o descoperire literară pentru mine în anul ce a trecut. Tradus la editura Polirom, romanul spune povestea unei femei care trăiește într-o țară cuprinsă de focurile unui război civil. Adelaida este decisă să supraviețuiască, dar pentru asta trebuie să găsească suficientă putere cât să fugă din propria sa patrie. Scris cu o fermitate aparte, romanul dezvăluie escapismul feminist, acea transformare metafizică pe care doar un om pus în fața morții o poate experimenta.
Fiecare dintre cărțile sus – menționate atinge o dimensiune sau alta a feminismului. Numitorul lor comun este femeia care încearcă să se elibereze, prin prisma unor acțiuni care o reconectează cu Sinele și tot ce o face mai mult sau mai puțin fericită. Sunt cărți pe care poți cu ușurință să le citești și recitești, astfel încât să descoperi noi sensuri și noi mize literare.
