Privește-te în oglindă. Ce vezi? Un om obosit de rutină? O femeie casnică ale cărei griji se rezumă la cămașa apretată a soțului și la șosetele asortate ale copiilor? Cu toții avem perioade în care se pare că plictisul ne fură din plăcerile mărunte ale vieții și în acele clipe ne dorim cu ardoare să ne recăpătăm independența fanteziei, să ne aruncăm, cu capul înainte, în vâltoarea misterului. Chiar marea regină a romanului detectiv Agatha Christie menționa că: „Îmi place să trăiesc. Am fost câteodată sălbatică, disperată, grav de nefericită, împovărată de tristețe, dar dincolo de toate acestea ştiu că a fi pur şi simplu vie este un lucru formidabil”. Deci cum să găsim acel izvor de apă vie din care să ne potolim setea de spectaculos, de fenomenal? Una dintre metodele care funcționează perfect la mine și pe care v-o recomand este lectura romanelor de suspans. Și pentru că ne aflăm în acea perioadă a anului când misterele ne înconjoară, am decis să vă propun un top 3 romane detectiv de neratat în această toamnă.
1. „Fior”, de Allie Reynolds, Editura Rao, 2021
Deschide lista mea romanul „Fior”, debutul scriitoarei Allie Reynolds, fostă skateboard – istă cu mare talent. Prezentul volum a fost tradus simultan în douăsprezece limbi, iar în România – de editura Rao în 2021. Câțiva foști prieteni, competitivi din fire, își dau întâlnire în Alpii Francezi, încercând să reînnoade legăturile demult trecute sub tăcere de un eveniment nefast: moartea Saskiei. Fiecare a ajuns la maturitate, dar ascunde o groază de schelete în dulapuri ferecate cu multă grijă. Adevărul este greu de aflat, dar, cu siguranță, e mult peste așteptările cititorilor. Scris cu deosebit talent (pentru un debut), romanul captează atenția de la prima pagină și reușește să țină alertă atenția cititorului asupra narațiunii până la deznodământ. Cu unele mici carențe la capitolul schițării personajelor, dar care nu afectează per ansamblu povestirea, volumul se potrivește perfect pentru câteva seri de suspans.
2. „Vânătorii de oameni”, de Jussi Adler Olsen, Editura Rao, 2014
Al doilea volum este romanul lui Jussi Adler Olsen, intitulat „Vânătorii de oameni”. Este un roman alert, un amestec dintre un thriller de calitate și un detectiv, în care se dezvăluie problema infracțiunilor juvenile. Tineri de bani gata organizează o vânătoare macabră de oameni, iar faptele lor trebuie pedepsite. Olsen este un autor neînfricat, care scrie într-o manieră care chiar îți face pielea de găină și reușește să te țină în priză până la final, ceea ce e de lăudat pentru acest gen de cărți. Deci, cu siguranță nu vă veți plictisi lecturând prezentul roman.
3. „Fără ieșire”, de Taylor Adams, Editura Paladin, 2020
Ultimul pe listă este romanul „Fără ieșire” de Taylor Adams. O lectură cu adevărat dementă – așa aș defini această carte. Să zic că te scoate din zona de confort – e ca și cum nu aș zice nimic. Fără să vă dau spoilere, vă zic că există criminali nevăzuți, o tânără fără frică și o fetiță care așteaptă să fie salvată.
Când scriu astfel de topuri, o fac cu multă atenție pentru a nu te dezamăgi, drag cititor, și sper că și de această dată vei trece aceste cărți pe lista romanelor bune de citit cu sufletul la gură. Lecturi frumoase!
(Sursă fotografie: Emag.ro)
1 comment
Tipa aia din „Fior” nu făcuse, de fapt, snowboard?