Editorial

Top 3 cărți despre jocuri de noroc

Jocurile de noroc sunt o ocupație care atrage și fascinează oamenii, începând cu cele mai vechi timpuri și terminând cu pariuri sportive online de astăzi. Aceasta îndeletnicire nu va dispărea niciodată pentru că este în natura noastră să ne simțim entuziasmați când ne asumăm un risc – în acest caz, riscul de a pierde o sumă de bani. Psihologia jocurilor de noroc și aventurile cărora acestea le dau naștere au inspirat o multitudine de cărți de ficțiune.

Cărțile din topul nostru au fost scrise în perioade diferite din istorie, reflectând fiecare epoca în care a văzut lumina tiparului. Ceea ce nu se schimbă în niciunul din titluri este pasiunea personajelor pentru jocuri de noroc.

„Jucătorul” de F.M. Dostoievski (1867)

„Jucătorul” este despre patima jocurilor de noroc și reflectă experiența personală a scriitorului rus cu această dependență. De fapt, Dostoievski a scris această nuvelă în 1866 având un termen-limită strâns deoarece avea nevoie de bani pentru a-și plăti datoriile la jocuri de noroc.

Narațiunea la persoana I este redată din perspectiva lui Alexei Ivanovici, un tutore care lucrează pentru o familie de origine rusă. Angajatorii săi locuiau la un hotel din Germania deoarece patriarhul familiei ipotecase proprietatea sa din Rusia pentru a-și plăti o datorie. Alexei cade la rândul lui în patima jocurilor de noroc, îndemnat fiind să joace de Polina, de care este îndrăgostit.

„Casino Royale” de Ian Fleming (1953)

Cunoscută mai ales sub numele de „cartea cu James Bond”, „Casino Royale” a fost continuată de unsprezece alte nuvele și două culegeri de povestiri. În această primă carte din serie, James Bond joacă la cazinoul Royale-les-Eaux cu scopul de a îl învinge pe Le Chiffre, trezorierul unei uniuni franceze și membru al serviciului secret rus.

Bond câștigă, luând de la Le Chiffre suma de optzeci de milioane de franci, ceea ce îl determină pe personajul negativ să îl răpească și să îl tortureze pe agentul 007 cu scopul de a-și recupera banii. Cum este salvat Bond și de ce ajunge să aibă pe mână o cicatrice care îl dă de gol ca fiind spion? Citește cartea și vei afla!

„Paradise, Nevada” de Dario Diofebi (2021)

Acest titlu atrage datorită referinței la orașul cel mai cunoscut pentru jocuri de noroc, Las Vegas. Paradise este un oraș adiacent celebrului Las Vegas, cu o populație de puțin peste 230000 de locuitori.

Acțiunea cărții începe cu detonarea unei bombe la Positano Luxury Resort and Casino, un hotel mamut fictive, inspirat de hotelurile de pe Las Vegas Strip. Șase luni înainte de acest eveniment, un grup de personaje încearcă să își facă un rost în acest oraș construit în desert: Ray, un jucător profesionist de poker cu mize mari cu o minte matematică; Mary Ann, o chelneriță de cocktailuri deprimată; Tom, un turist din suburbiile clasei muncitoare din Roma, Italia; și Lindsay, un jurnalist mormon pentru Las Vegas Sun care visează la o carieră literară. Care este legătura dintre aceste personaje și detonarea bombei? Răspunsul îl veți găsi în paginile acestei saga care se întinde pe parcursul a peste 500 de pagini.

Articole similare

10 cărți noi de citit în februarie

Jovi Ene

Legendele Olimpului, cu umor: ”Mythos”, de Stephen Fry

Jovi Ene

„Secretele fabulelor”, o serie pentru cei mici apărută la Humanitas Junior

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult