Hai să pariez cu tine, drag cititor, că n-ai prea citit în ultimul timp despre renumita Coco Chanel. Poate că ai auzit de ea în vremea când apăruse renumita biografie semnată de Edmonde Charles-Roux, tradusă la Editura Rao într-o colecție clasică foarte frumoasă. Deși există o serie cărți dedicate renumitei creatoare de modă, femeia Coco Chanel rămâne încă subiectul unor discuții controversate.
Parvenită după canoanele vremii, scandaloasă în munca sa, aceasta s-a bucurat de o popularitate crescândă nu doar grație talentului său incontestabil, cât mai ales datorită implicării foarte active a bărbaților cu care s-a iubit (da, știu, îmi vor sări unii cititori în cap, dar hai să fim mai puțin catolici decât Papa, or Coco a fost, la începuturile sale, o metresă excelentă), renumita Coco a spart cam toate tiparele posibile. A revoluționat moda, dar și gândire. A renunțat la stereotipuri în favoarea libertinajului, o alegere deloc întâmplătoare dacă ne amintim că a împărțit cam aceeași perioadă cu Dali sau Picasso.
Adevărul e pe undeva la mijloc, iată de ce, în ultimul an, am decis să citesc și să recomand mai multe cărți, pe care le-am găsit cu adevărat interesante, despre figura emblematică a femeii care a adus libertatea mai aproape prin creațiile sale mondene.
1. „Coco Chanel. Viața intimă” de Lisa Chaney, Editura Litera
Prima carte pe care vreau să o menționez în acest top este „Coco Chanel. Viața intimă” de Lisa Chaney, o traducere apărută la Editura Litera și pe care o recomand cu toată încrederea. Explicită, amplă, bine documentată, cartea ne poartă nu doar prin periplul vieții creatoarei, ci mai ales ne propune o viziune mai largă asupra factorilor și subiecților care au determinat parcursul său ca om, de la sărăcia din copilăria sa și până la prietenele cele mai apropiate. Dacă mă întrebați pe mine, aceasta este una dintre cele mai bune biografii în sens clasic.
2. „Acționează și gândește precum Coco Chanel”, de Aurelie Godefroy, Editura Niculescu
O altă carte nițel diferită este „Acționează și gândește precum Coco Chanel” de Aurelie Godefroy, în traducere la Editura Niculescu. Motivațională la bază, cartea ne oferă mici sfaturi desprinse din natura firii lui Coco, de la tenacitatea sa la creativitatea și verticalitatea care au făcut-o faimoasă. Cred că ar fi potrivită pentru persoanele care vor să facă primii pași într-o meserie nouă sau poate să aleagă calea antreprenorială.
3. „Doamna de la Ritz”, de Melanie Benjamin, Editura Humanitas Fiction
Și ultima carte despre care țin să scriu aici este romanul tradus la editura Humanitas Fiction, „Doamna de la Ritz”, de Melanie Benjamin, unde, chiar și în treacăt, este menționată Cococ Chanel, dar cartea este mai degrabă actuală pentru atmosfera sa autentică, care surprinde acele momente scandaloase când Coco se împrietenește cu elita nazistă, o perioadă de tranziție între vechile și noile orânduieli.
De ce este încă atât de inedită viața acestei femei? De ce ar trebui să mai citim cărți despre ea? Cred că motivația e răspunsul. Te poate motiva să faci lucruri diferite, inedite, fără precedent, dar fără să cedezi în detrimentul propriilor tale principii.