Proză scurtă pentru zilele lungi de vară, de luat în vacanță sau de citit în tihna casei. Am făcut o selecție de volume cu tematici diverse, scriitori contemporani, dar și clasici ai prozei scurte. De asemenea, am ales scriitori din spații culturale diferite, care oferă perspective surprinzătoare asupra temelor pe care le abordează și care surprind și la nivel stilistic. Sunt și câteva noutăți ale anului 2020, care m-au cucerit de la primele proze și pe care am simțit nevoia să le includ în topul lecturilor din această vară.
1. ”Bun venit printre maimuțe!”, de Kurt Vonnegut (Editura Humanitas Fiction, 2019, traducere Alexandra Coliban)
Umorul scriitorului american este deja legendă, satira și subiectele variate, de la ordinar la științifico-fantastic, fascinează cu fiecare rând. După prozele sale rămâi cu întrebări fără răspuns, reflectezi, râzi și ești uimit cât cotidian și nefiresc poate încăpea zilnic în viețile noastre. Construcția textelor este clară, nu sunt ambiguități, însă subiectele nu sunt deloc simpliste, iar prozele sale nu fac apel la emoțional, contrar efectului pe care îl produc. Există și câteva portrete de epocă, mici picături din lumi care există doar în amintire, dar și creații distopice care pun pe gânduri orice contemporan. Vonnegut ne-a părăsit în 2007, însă actualitatea scrierilor sale este de necontestat.
”Sunt scriitor din 1949. Sunt autodidact. N-am nicio teorie despre scris care i-ar putea ajuta pe alții. Când scriu, pur și simplu devin ceea ce e clar că trebuie să devin.” (K.V.)
2. ”Și deodată cineva bate la ușă”, de Etgar Keret (Editura Humanitas Fiction 2018, traducere Gheorghe Miletineanu)
unul dintre cei mai cunoscuți scriitori israelieni din noua generație, mărturisea într-un interviu că nu a făcut din scris o profesie, nu scrie zilnic, însă el ocupă în viața sa un loc special și are câteva funcții extrem de importante. Predilecția pentru perspective diferite asupra lucrurilor aparent banale, umorul sau poveștile desprinse din realitatea imediată fac din Keret un scriitor care poate fi citit cu lejeritate, fără însă a cădea în capcana unei lecturi lipsite de semnificații. Volumul ”Și deodată cineva bate la ușă” debordează de energie, iar dinamica poveștilor, dincolo de aspectele mai puțin plăcute ale unora dintre teme, ține cititorul ancorat în toate micile istorii ale personajelor care joacă în scenariile imaginate de el. În câteva dintre proze cultivă absurdul asemenea lui Ionesco, dar și ceva din hazul molipsitor al lui Bohumil Hrabal.
”O parte din poveștile mele provin din imagini. În cele mai multe cazuri găsesc mai repede imaginea decât cuvintele. O adaptare cinematografică e punctul de întâlnire dintre conștiința unui scriitor și cea a unui regizor. Cred că felul meu de a scrie e bazat pe un ritm al libertății.” (E.K.)
3. ”Catedrala”, de Raymond Carver (Editura Polirom, 2018, traducere Horia Florina Popescu)
Straniul și fantasticul se insinuează în cele mai banale lucruri și întâmplări. Oscilând între sumbru și dramatic și căutând să surprindă esențe tari din cotidian, poveștile rafinate ale lui Carver, maestru al prozei scurte, oferă nu numai texte care persistă în memoria cititorului, dar și portrete care navighează dincolo de povestea în sine, oferind o mică frescă a anilor 60, cu mici cutremure care sparg rutina zilnică. Sunt și câteva materiale autobiografice, dar avem parte și de ficțiune în toată puterea cuvântului, iar finalurile sunt magistral orchestrate de fiecare dată.
”Asta e tot ce avem, până la urmă, cuvintele. Și ar fi bine să fie cele potrivite.” (R.C.)
4. ”Păsări în gură” , de Samanta Schweblin (Editura Litera, 2019, traducere Lavinia Similaru)
Recent tradusă la noi, colecția de povestiri ”Păsări în gură” aduce în prim planul cititorului personaje bizare, teme inconfortabile și o scriitură extrem de echilibrată. Scriitoarea jonglează pe parcursul a optsprezece proze cu cele mai întunecate coșmaruri, personaje diverse, patologice și oferă în fiecare unghiuri aproape imposibil de depistat inițial de a percepe mediul și oamenii de lângă noi. Umorul negru îndulcește paginile cu cele mai stranii povești citite în ultimul an și semnate de un autor contemporan. Proza sumbră, cu schimbări bruște de registru, a Samantei Schweblin dovedește o pasiune specifică sud-americanilor, pe care rar o găsești în alte spații culturale. Un Kafka argentinian la feminin.
”Ca narator, sunt în permanență în căutarea a ceea ce nu îmi este cunoscut – a ceea ce ocupă un gol în cunoștințele mele. Ceea ce izvorăște în mintea mea când vorbesc despre necunoscut sunt umbrele obscure, precum și lumina strălucitoare a tot ceea ce ne înconjoară, dar pe care încă nu am învățat să le recunoaștem. Mă refer aici la necunoscut, nu la fantastic. Necunoscutul care există cu adevărat și care se ascunde undeva.” (S.S)
5. ”Exalare”, de Ted Chiang (Editura Nemira 2020, traducere Alina Sârbu și Mihai-Dan Pavelescu)
Provocatoare și originale, povestirile science fiction ale lui Chiang pun în discuție probleme existențiale fără a insista pe partea întunecată pe care se mizează de cele mai multe ori în astfel de cazuri. Relația umanității cu tehnologia, finalurile alternative, soarta și liberul arbitru sunt pilonii în jurul cărora navighează poveștile. Introspecția este cheia de prim rang, fără de care înțelegerea textelor se va lăsa cu siguranță așteptată. Individualitate vs societate, prețul conștientizării consecințelor faptelor noastre, limitele triumfului intelectual și gaura neagră a spiritualității fac subiectul unora dintre prozele excelent scrise din volumul ”Exhalare”. Nu există artificii inutile nici de spațiu sau nume, ci o scriitură aerisită, care debordează complexitate prin fiecare pagină. Deși nu am mai citit proză fantastică de multă vreme, trebuie să recunosc faptul că Ted Chiang a reușit să-mi redea interesul, mai ales datorită naturii filosofice a abordării și a registrului stilistic neconvențional.
”Literatura științifico-fantastică este foarte potrivită pentru a pune întrebări filozofice; întrebări despre natura realității, despre ce înseamnă să fii om sau cum știm lucrurile pe care credem că le știm. Cunoașterea viitorului este incompatibilă cu liberul arbitru.” (T.C.)
6. ”Cele mai bune texte noi despre California”, coord. John Freeman (Black Button Books, 2020, traducere Anca Dumitrescu)
Despre ”California, Valhalla celor mai nebunești visuri” și despre universurile paralele infinite din fiecare viață trăită vorbesc prozele din acest volum. Despre exigențele lui Freeman s-a discutat pe larg în presa de profil, astfel că fiecare colecție apărută sub coordonarea sa nu mai are nevoie de precizări suplimentare în privința calității textelor. Este însă o proză mai puțin cunoscută de publicul larg, cu o tematică specifică, ce apropie acest tărâm idilic de cei care nu sunt familiarizați cu el. Există și ficțiune și autoficțiune, sunt autori cunoscuți deja, dar și scriitori de care probabil nu ați auzit niciodată. Loc pentru descoperiri și reflecție, un loc în care sunt prezentate personaje cu personalități diverse, există tipuri de scriitură deosebite, realism și suprarealism, dar la nivel de volum nu există schisme, ci o unitate echilibrată.
7. ”Ce simți în jurul gâtului”, de Chimamanda Ngozi Adichie (Black Button Books, 2019, traducere Anca Dumitrescu și Elena Marcu)
O incursiune în literatura nigeriană contemporană cu ajutorul unei scriitoare care a început prin a scrie poezie, dar care s-a impus ulterior ca prozatoare mai ales datorită vederilor liberale legate de poziția femeii în statele profund religioase, care îi limitează drepturile și o obligă la practicarea unor ritualuri tortură, nedemne de condiția umană. În colecția de povestiri apărută la Black Button avem douăsprezece portrete diferite, care analizează intimitatea, alteritatea, integrarea, nostalgia copilăriei, dragostea, toate asezonate cu zâmbete și tihnă, dar și momente tensionate. Sunt titluri sugestive, scurte și bine alese, iar textele sunt perfect dozate pentru a crea un ambient potrivit fiecăruia dintre personaje. Atenția la detalii, preferința pentru dialoguri concise în favoarea sondajului și trimiterile la țara natală în contrast cu necesitățile modernității mi-au plăcut în mod deosebit și le consider ca principale atuuri ale textelor sale.
”Nu eu am ales să scriu, scrisul m-a ales pe mine.Simt că ficțiunea este mult mai cinstită decât nonficțiunea.” (N.A)
8. ”Un trandafir pentru Emily”, de William Faulkner (Editura Art, 2016, traducere Bogdan Alexandru Stănescu)
Cele opt proze din volum ilustrează pe de o parte identificarea, iar pe de alta aversiunea lui Faulkner pentru tradițiile și pentru modul de viață sudist. Fie că pune în discuție comportamente deviante, cu scenarii morbide, fie că analizează condiția negrilor sau lupta cu modul static tradițional sudist de a aborda viața, textele dovedesc o profunzime greu de egalat în literatura care i-a precedat scriitorului american. Avem în prim plan în câteva texte o lume pe cale de dispariție, care se cațără obsesiv de oameni, în încercarea de a recupera timpul, dar avem și răbufnire, dorință de evadare. Un excelent portret de epocă zugrăvit în inima sudului, între lanurile de bumbac și într-o căldură halucinantă. Faulker se dovedește și în proza scurtă același maestru al analizei comportamentale a omului din sud.
”Nu poți înota către orizonturi noi dacă nu ai curajul să pierzi din vedere țărmul.” (W.F)
9. ”Tânărul neînfricat de la trapezul zburător și alte povestiri”, de William Saroyan (Editura Litera 2017, traducere Gabriela Tănase)
Saryon se dovedește un autor vibrant, care acordă atenție elementelor care ne fundamentează existența. Lucrurile mici sunt cele care înclină balanța existenței, contrar opiniei generale. Poveștile au în centru oameni de naționalități diferite, armeni, irlandezi, evrei, asirieni sau polonezi, care fac parte din comunități cu istorie și cultură bogată, însă marginalizate deseori. Fiecare se dovedește sursă de afecțiune și empatie, care constituie miza majorității textelor. Sunt materiale lucide, nu găsim apel la fantastic, există și umor, deși uneori are un gust amărui. Este un volum care destine și oferă lumină, speranță, fără a folosi în exces factorul emoțional. M-a surprins extrem de plăcut de la primele pagini, iar pasiunea pentru minorități și proscriși este de-a dreptul molipsitoare, pe care o cultivă cu tandrețe nedisimulată.
”Este nevoie de multă repetiție pentru a cu un om să devină el însuși.” (W.S.)
10. ”Dragostea unei femei cumsecade”, de Alice Munro (Editura Litera, 2018, traducere Adriana Bădescu)
Scriitoarea canadiană scoate la iveală în această colecție intimitățile vieții de cuplu, crăpăturile din viața zilnică, raporturile problematice cu ceilalți și dilemele vecinătății. Recursul la trecutul personajelor este revelator, există tăieturi care dor și își fac în prezent. Ca într-o veritabilă comedie umană, sunt puse sub lupă infidelitățile, secretele, intimitatea și limitele ei, altruismul și egoismul deopotrivă. Senzația de apăsător culminează cu finaluri tranșante uneori, iar poveștile veridice confirmă statutul de excelență în ceea ce privește construcția de proză scurtă al scriitoarei. Dincolo de domestic se ascund personalități cu totul diferite de imaginile pe care le cunosc cei apropiați, iar atunci când măștile cad, textul devine copleșitor, furnizând chei către ceea ce ne face realmente fericiți.
”Memoria este modul în care continuăm să ne spunem poveștile noastre – și să spunem altor oameni o versiune oarecum diferită a poveștilor noastre.” (A.M.)
