Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38) a găzduit vineri, 17 Mai, o seară japoneză dedicată scriitorului Yukio Mishima şi capodoperei sale, tetralogia Marea fertilităţii apărută în colecţia „Raftul Denisei”.
Moderatorul întâlnirii a fost Raluca Popescu, redactor-şef al Editurii Humanitas Fiction, care a avut ca invitați pe Angela Hondru, cunoscut niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar, Andreea Sion, traducător şi profesor de limba japoneză, Alina Purcaru, jurnalist cultural şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze din cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti.
În cadrul acestui eveniment, publicul s-a bucurat de o introduce în lumea lui Mishima, dar și de o prezentare a contextului în care au fost scrise cele 4 volume sau de câteva minute magice oferite de maestrul Constantin Codrescu, prin lecturarea unui pasaj din „Îngerul decăzut”, ultimul volum al tetralogiei.
Câteva cuvinte despre Yukio Mishima
De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul şi dramaturgul Yukio Mishima este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului XX. Când prietenul său, Yasunari Kawabata, câștigă în 1968 Premiul Nobel (fiind primul scriitor japonez și al treilea asiatic care se bucura de acest titlu), Mishima realizează că șansele lui la un premiu Nobel sunt minime. Totuși, Kawabata îi recunoaște talentul și afirmă despre prietenul său, cu 25 de ani mai mic decât el, că un astfel de scriitor se naște o dată la 300 de ani.
Autor prodigios, a scris numeroase romane, povestiri şi piese de teatru. Întreaga viaţă a lui Mishima a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul de onoare al samurailor. Autorul a făcut parte chiar și dintr-un grup numit Scutul, ce avea ca scop lupta pentru revenirea Japoniei la tradiție. Într-o încercare de răsturnare a guvernului, pe 25 noiembrie 1970 – ziua in care încheie ultimul volum al tetralogiei Marea fertilităţii, realizează că întreaga sa luptă este un eșec și recurge la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.
Tetralogia Marea fertilităţii
Considerată capodopera lui Yukio Mishima, tetralogia Marea fertilităţii cu romanele Zăpada de primăvară, Cai în galop, Templul Zorilor şi Îngerul decăzut a fost scrisă între anii 1965 şi 1970, ca un testament lăsat posteriorității.
Considerată „cea mai complexă imagine a Japoniei secolului XX” (Paul Edward Theroux), dar și „marele testament literar al lui Mishima” (National Review), Tetralogia Fertilității este o frescă a societății japoneze moderne, un protest împotriva declinului societății în fața modernității, dar și o autobiografie spirituală a lui Mishima bazată pe contradicțiile oferite de propria biografie. Autorul alege tema reîncarnării pentru a-și destăinui ura față de lumea modernă, urmărind pe parcursul celor patru volume destinul lui Honda, care își pierde inițial prietenul Kiyoaki, dar pe care îl reîntâlnește de fiecare dată, reîncarnat într-o altă personalitate, cu scopul de a ajuta la dezvoltarea spirituală a lui Honda. Realizând un paralelism cu modernitatea și efectele ei asupra societății, Mishima alege pentru ultimul volum reîncarnarea într-o persoană mizantropă, care duce la decrepitudinea ambelor personajelor, oferind o stare apăsătoare, încărcată de neliniști.
Ca din întâmplare, cu o seară înainte, în cadrul cineclubului Film Menu, am vizionat ecranizarea cărții Sunetul Muntelui (an lansare 1954, în regia lui Mikio Naruse), de Yasunari Kawabata, care m-a introdus în societatea japoneză aflată tocmai în această tranziție de la tradiționalism la modernism. Curiozitatea stârnită de acest film, dar și pasajul din Înger decăzut, cu care m-a încântat maestrul Constantin Codrescu, mă îndeamnă să nu trec cu vederea acest scriitor. De asemenea, Mishima a scris despre onoare și sacrificiu suprem, „onoare ce parcă noi am risipit-o din cauza prea multor necazuri și nevoi” (Constantin Codrescu). Mă alătur acestui crez citându-l pe Mishima, care este de părere că „nu e nici o diferență între o fată absolut banală și un mare împărat”. Prin urmare, nu ne mai rămâne decât să ne luăm armele – cuvânt sau sabie – “să ne apărăm onoarea și să ne revedem sub o cascadă”.
