În ultimii patru ani am avut parte de aventuri spectaculoase pe tărâmul cuvintelor care trezesc, hrănesc şi înseninează fiecare crâmpei de zi. Şi rând pe rând, sub ochii mei, iureşul acelui carusel ce se anunţa flancat de umbre, tăceri şi incertitudini a început să se îmblânzească, purtând mintea şi inima până la hotarul dintre viaţă şi vise. Aici, fiecare foşnet de pagină devine, la vremea rânduită, frgament din acea nesfârşită variaţiune în miezul căreia dragostea şi speranţa depăşesc toate acele bariere temporale sau geografice pe care minţile noastre, uneori mult prea ancorate în raţionamente reci, tind să le traseze. Iar ce rămâne în urmă, atunci când toate se vor fi spus şi îşi vor fi regăsit primitorul sălaş pe rafturile bibliotecilor nu este altceva decât o dovadă vie că poveștile se arată tot atât de importante ca oricare alt ghid de dezvoltare personală, pe care adesea îl răsfoim încercând să dăm sens luminos chiar şi celor mai aride sau poate chiar pragmatice informaţii.
1. Viaţa care mă aştepta (Julien Sandrel, 2021)
Fiecare dintre noi am trecut, măcar o dată, prin experienţe care să ne reamintească faptul că viaţa merită să fie privită ca un dar şi mai ales ca o poveste ale cărei capitole ascund, zi de zi, îndemnul de a fi mai buni, de a ne transforma în mesageri a ceea ce este cu adevărat frumos şi valoros în această lume trecătoare. O astfel de lecţie este şi cea oferită de literatura contemporană prin intermediul unei ficţiuni menite să ne aducă în atenţie că suferinţa se transformă adesea în bucurie, fără ca noi să prindem de veste.
Pătrundem astfel în lumea lui Romane, un medic total acaparat de monotonia vieţii din spital şi de agitaţia Parisului, un oraş mare al cărui zgomot pare să se amplifice, cu atât mai mult cu cât singurătatea şi starea de panică extremă umbresc viaţa acestei femei. Dar pe măsură ce toate enigmele unui trecut înveşmântat în suferinţă şi moarte îşi vor afla răspunsul potrivit, ceea ce părea o nouă expediţie în căutarea timpurilor pierdute devine o importantă lecţie de viaţă dintr-un prezent scăldat în lumina dragostei, a speranţei şi a visurilor devenite realitate. Şi fiecare îţi va îngădui să înţelegi că nu trebuie să ai neapărat vârsta de 39 de ani pentru a învăţa cum să transformi răul în bine, temerile în curaj şi suferinţele în bucurii, ci ai nevoie doar de ochi bine deschişi către adevăratele frumuseţi ale vieţii, aflate, adesea, la numai câţiva paşi distanţă.
2. Ora nevăzută (Alice Hoffman, 2023)
De când mă știu, am fost o mare iubitoare de povești. La început, mă bucuram din plin de orice minut în care părinții și bunicii deschideau cufărul fermecat al basmelor și legendelor pe care mi le istoriseau sau mi le citeau, cunoscători fiind ai acelor semne mari și mici cărora nu le descoperisem, încă, înțelesurile. Anii au trecut, iar atunci când ascultătorul a devenit la rându-i cititor, un vis demult rătăcit printre peripețiile copilăriei tindea să se îndrepte spre lumină, ca un răspuns binevenit al timpului. Explorându-i misterioasele înțelesuri, am descoperit nu numai cele ce au fost odată poveștile copilăriei mele, dar și altele, tot atât de pline de vrajă. Prin ele am înţeles că pentru a deveni călători spre tărâmul nemuritorului A fost odată nu presupune să deţinem cine ştie ce puteri magice dobândite prin mijloace care pe unii ne-ar putea speria sau scandaliza prin supranaturalul lor. Fără îndoială, ceea ce trebuie să avem cu adevărat la îndemână este dragostea de a aduna în suflet toate acele vorbe frumoase și gânduri bune care, împletite în tainele poveștilor, vor răspândi în jurul nostru o lumină binefăcătoare. Iar atunci când ne vom îngădui să gustăm măcar câteva picături din elixirul magic al celor ce s-au scris anume pentru a fi descifrate la momentul rânduit, vom deveni, fără îndoială, purtătorii unor chei preţioase, menite să dechidă nu doar porţile încă ascunse ale lumii de astăzi, ci şi portalul greu al unui trecut pe care nu l-am trăit, dar căruia avem datoria de a-i reda dreptul la nemurire.
Şi cine poate să ştie dacă nu vom deveni la rândul nostru importanţi mesageri ai poveştilor, şi demni moştenitori ai celor care, odată ca niciodată, ne-au deschis porţile spre tărâmul cuvintelor purtătoare de frumos? Căci plonjând în tainele care conectează fiecare zi din viaţa noastră la un timp pe cât de greu de întrezărit cu privirea, pe atât de bogat în cuvinte purtătoare de linişte şi speranţă, ne vom înveşmânta, fără îndoială, în mantiile purtate, rând pe rând, de trei protagonişti porniţi într-o călătorie fantastică prin lumea cea creată din hârtie şi cerneală. Iar ce rămâne în urmă nu este decât un cânt nemuritor care, asemenea unui oarecare far călăuzitor, străbate luminile şi umbrele timpurilor vestind că până şi norocul poate lua forme nebănuite, ascuns fiind chiar printre paginile cărţilor.
3. Camera minunilor (Julian Sandrel, 2019)
Despre viaţa de familie s-au scris, se scriu şi se vor scrie numeroase pledoarii, într-o deplină armonie cu diversele orientări de natură socială şi culturală. Nu de puţine ori, vocile mai puternice ale acestei lumi au susţinut în unanimitate, fiecare cum a ştiut şi putut, prin dovezi pertinente sau prin sloganuri aflate la graniţa cu promovarea comercială, că fiecare dintre noi suntem o parte dintr-o celulă de bază a societăţii, care ne-a dat viaţă, iar mai apoi ne-a oferit daruri şi lecţii ziditoare despre cum să creştem cât mai frumos şi mai înalt, formând, la rândul nostru, alte celule.
Pe această cale, poate că nu mai este deloc o noutate faptul că multe dintre poveştile născute şi ţesute în taina familiei s-au transformat adesea în subiecte rafinat şi minuţios consemnate în paginile romanelor sau în mereu imprevizibila şi provocatoarea lume a imaginilor. Nici viziunile contemporane nu s-au lăsat mai prejos, invitând adesea cititorul şi privitorul să pătrundă într-un colţ oarecare din spatele unei scene şi să descopere că fiecare fapt al vieţii este menit să ni se înfăţişeze ca un noian de bucurii senine şi aşteptări care, dublate de tot atâtea implacabile dezamăgiri şi suferinţe, ne vor înzestra cu putere, speranţă şi nobilă demnitate.
Deloc întâmplător, firul roşu al tuturor tinde să prindă contur şi lumină sub blânda strajă a unei prezenţe de neînlocuit. Ea este Mama – cea care în copilărie ţi-a purtat visele pe aripile unui cânt duios, mai apoi ţi-a tradus lumea prin crâmpeie de basme pline de înţelepciune, iar când ai început să creşti ţi-a presărat drumul prin viaţă cu sfaturi preţioase, zâmbete calde şi cuvinte încurajatoare. Dar ca în orice aventură care se respectă, propriul ei slalom printre secundele zburătoare se arată sinuos, umbrit de regulile unor jocuri incontrolabile. Căci atunci când moartea îşi face simţită prezenţa, neţinând cont de vârstă, misiunea mamei devine echivalentă cu aceea a unui mesager al speranţei menite să preschimbe chiar şi cel mai sumbru prognostic al medicilor şi cel mai întunecat salon al unui oarecare spital într-un sălaş înţesat cu toate acele minuni şi visuri, pe cât de copilăreşti, pe atât de încărcate de viaţă.
4. Cele opt vieţi ale unui trickster de-o vârstă cu veacul (Mirinae Lee, 2024)
De-a lungul timpului, s-au scris şi s-au spus multe pentru a defini şi a elucida, pe cât posibil, eternul mister al doamnelor de pretutindeni. Dintre cei mai înţelepţi, unii au considerat că femeia este o întruchipare a înţelepciunii vieţii, în vreme ce alţii s-au raportat la ea ca la o posesoare a unei forţe nevăzute şi a unei voci pline de pasiune, care te face să devii prizonier al unui melos menit să te rătăcească prin labirintul deşertăciunilor.
Mai târziu, această categorisire a căpătat o şi mai mare însemnătate, în deplină armonie cu schimbările de natură socio-culturală, fapt adesea consemnat în diverse apariţii literare, încărcate cu detalii menite să ne deschidă ochii, îndemnându-ne să recunoaştem în femeile prezente în viaţa noastră nişte spirite deopotrivă sensibile şi înzestrate cu un deosebit curaj. Prin intermediul lor, se nasc poveşti deopotrivă tragice, provocatoare şi rafinate, în care femeia joacă de cele mai multe ori rolul principal, ca mesager al dragostei sau ca luptătoare îndârjită cu toate durerile, dezamăgirile, minciunile şi trădările care îi umbresc călătoria prin viaţă.
Şi aşa se face că, din anul 1938 şi până spre zilele noastre, spiritul unei anume doamne Mook bântuie prin lume, purtându-ne pe un tărâm aflat la graniţele dintre Japonia, Coreea de Nord şi Coreea de Sud, dar mai ales la cea care leagă faptele dăltuite în curgerea timpuri şi plăsmuirile minţii. Poveştile ei se scriu, fără îndoială, la fel ca multe altele pe care, la vremea rânduită, cei ce ne-au fost fost înaintaşi, le-au sădit în lumea lor pentru totdeauna. Căci în vreme ce jocurile haotice ale destinului se preschimbă într-un puzzle halucinant şi dezordonat, sub ochii noştri reprind viaţă scene dintr-o amplă frescă ale cărei crâmpeie ne înfăţişează o corolă de refrene ale aceluiaşi cânt răscolitor şi dureros al spiritului.
La început, fantomele evadate dintr-un trecut înţesat de traume dureroase preschimbă fiecare fărâmă de prezent într-o văl întunecat, din umbra căruia viaţa se vede, dar mai ales se simte, ca o inevitabilă scufundare în neant într-o lume blazată de moarte, un tărâm în care binele părea să se fi pierdut printre alte semne mai mult sau mai lizibile, încrustate cu un oarecare creion de ceară. Dar mai apoi, atunci când preţul iubirii se dovedeşte mult mai valoros decât goana haotică şi periculoasă printre identităţi, ţara în care domneşte paranoia devine, ca prin minune, un sălaş al cuvintelor purtătoare de speranţă. Şi chiar şi cel mai iscusit magician magician care jonglează, fără teamă, cu viclenia şi secretele este chemat să înveţe să tâlcuiască, pentru întreaga lume, enigmaticul limbaj al dragostei.
(Surse imagini: https://www.edituratrei.ro/, https://www.librariaonline.ro/, https://ro.linkedin.com/company/trei-publishing-house-editura-trei?trk=public_post_feed-actor-name, https://ancasicartile.ro/.)
