Am fost, sunt și voi rămâne fan declarat pe viață și pentru totdeauna al romanelor polițiste și al adaptărilor lor cinematografice (atât pentru marele, cât și pentru micul ecran). Iar când vine vorba de creația nemuritoare și superbă a marii Agatha Christie, lucrurile sunt și mai clare – nimeni și nimic nu îi va putea lua locul acestei autoare în inima și conștiința mea. Bineînțeles, din întreaga sa operă, am câteva lucrări preferate, printre care se numără cam toate romanele și povestirile care-l au în centru pe micul detectiv belgian Hercule Poirot. Întotdeauna am privit acest personaj cu gentilețe și delicatețe, cu drag și entuziasm, căci el însuși ține în sine toate aceste aspecte atât de plăcute.
Prima dată când am dat cu nasul de adaptări pentru ecran ale principalelor opere în care Poirot este protagonist aveam o vârstă destul de fragedă. Dar am fost fascinat și captat pe loc atât de actorii care evoluau în roluri principale, astfel încât m-am hotărât atunci și acolo că acest tip de filme va fi unul foarte special pentru mine. Să menționez, oare, că primele adaptări cu Poirot au fost Crima din Orient Express (producția din 1974, cu Albert Finney în rolul principal), Moarte pe Nil (producția din 1978, cu genialul Peter Ustinov preluând rolul detectivului belgian) și imediat după aceea seria ITV cu David Suchet? Cred că toate aceste titluri vă vor face să înțelegeți dragostea mea nețărmurită pentru peliculele adaptate după romanele Agathei Christie. Și exact despre ele voi vorbi în editorialul meu de astăzi.
1. Murder on the Orient Express (coproducție, 1974)
Regie: Sidney Lumet, cu: Albert Finney, Jean-Pierre Cassel, Lauren Bacall, Martin Balsam, Ingrid Bergman, Jacqueline Bisset, Sean Connery, Vanessa Redgrave, Richard Widmark, Anthony Perkins, Michael York, Wendy Hiller
Iată ce distribuție! Iată ce film! Adaptarea din 1974 a celebrului roman al Agathei Christie, Crima din Orient Express rămâne o piatră de hotar și de temelie la seria de filme inspirate din opera autoarei britanice ce va urma. Atunci și acolo s-a determinat stilul în care vor fi preluate pentru micul și marele ecran aceste istorii atât de încâlcite și atât de strălucitoare imaginate de mintea genială a romancierei. Pe lângă scenariul extrem de bine pus la punct și care urmărește îndeaproape firul narativ al cărții, filmul aduce în lumina reflectoarelor o distribuție impresionantă și unică, tocmai prin numele atât de multor vedete care au acceptat pariul propus lor de regizorul Sidney Lumet.
Fiind un cast atât de impresionant, îmi este extrem de greu să amintesc de prestația actoricească a fiecăruia în parte și astfel realizez că filmele de acest gen sunt, de fapt, un efort și o muncă de echipă, în care fiecare actor distribuit reprezintă un pion important, un stâlp care nu poate lipsi din construcția artistică. Ceea ce pot să subliniez este farmecul aparte și special pe care Albert Finney îl degajă și care m-a bucurat încă de la prima vizionare. Sigur că mai târziu am descoperit și alți interpreți foarte buni ai micului detectiv belgian. Dar nu pot să nu recunosc că Finney își păstrează un loc special în conștiința mea de cinefil, exact cum în viață nu uiți niciodată prima iubire!
2. Death on the Nile (coproducție, 1978)
Regie: John Guillermin, cu: Sir Peter Ustinov, Mia Farrow, Jane Birkin, Lois Chiles, Bette Davis, Jon Finch, Olivia Hussey, George Kennedy, Angela Lansbury, Simon MacCorkindale, David Niven, Maggie Smith, Jack Warden
Oricât aș încerca, nu mă pot opri să enumăr toate numele dintr-o distribuție a unui film marca Agatha Christie. Căci oricât de neînsemnat sau scurt ar fi un rol, regizorii respectivi au știut să profite chiar și de o prezență de câteva minute pe ecran a unui mare actor. Ca și în Crima din Orient Express, în Moarte pe Nil nu s-a făcut rabat de la „moda” de a aduna o distribuție fulminantă, strălucitoare și impresionantă pentru a alcătui multitudinea de personaje-victime ori personaje-suspecți care să se afle la îndemâna micuțelor celule cenușii ale genialului Hercule Poirot. Dacă Murder on the Orient Express a fost prima mea întâlnire cu fascinanta lume a crimelor investigate de către belgianul, filmul lui John Guillermin a reprezentat prima mea incursiune cinematografică în spațiul egiptean, lucru ce mi-a trezit o nouă pasiune artistică și culturală. Căci am fost de-a dreptul încântat de cadrele mirifice în care au loc crimele și în care personajele încearcă să supraviețuiască unor minți bolnave și ahtiate după bani.
Un alt aspect important, din punct de vedere personal, a fost faptul că am descoperit-o cu această ocazie pe Mia Farrow și am înțeles nivelul talentului său indiscutabil. În plus, nu mică mi-a fost bucuria revelației lui Sir Peter Ustinov care de atunci ocupă un loc superior lui Finney în clasamentul meu legat de măiestria interpretării actoricești în ceea ce-l privește pe Poirot. Căci ce a reușit să facă Ustinov a fost să-i dea personajului încredințat lui o dimensiune grațioasă și elegantă, îmbinând aceste caracteristici cu umorul fin atât de propriu belgianului lui Christie. Și de-aici încolo, am început să privesc orice actor care se încumetă să abordeze acest rol cu totul alți ochi și cu mult mai mari așteptări. Nu în cele din urmă, trebuie să amintesc de coloana sonoră excepțională a filmului, compusă de nimeni altul decât maestrul Nino Rota care încă o dată a demonstrat câtă măiestrie deținea penița lui, astfel încât să surprindă prin partitura lui atmosfera potrivită pentru imaginile de pe ecran.
3. Hallowe´en Party (UK, 2010)
Regie: Charlie Palmer, cu: David Suchet, Zoë Wanamaker, Deborah Findlay, Sophie Thompson, Timothy West, Georgia King, Amelia Bullmore
Poate că numele din această distribuție nu vă spun prea multe, dar cu siguranță avem de-a face cu actori deosebiți, foarte cunoscuți în spațiul anglofon, în special în Marea Britanie. Iată, așadar, că nici producătorii seriei ITV Poirot nu s-au îndepărtat de practica hollywoodiană de a reuni într-o adaptare cinematografică o distribuție de excepție. Din lunga „carieră” a acestui serial TV (început în 1989 și încheiat în 2013), am ales episodul bazat pe romanul Hallowe’en Party, publicat în 1969. Spre deosebire de majoritatea primelor episoade, în care Poirot este însoțit în aventurile și interogațiile sale de Miss Lemon (nelipsita secretară) și de colonelul Arthur Hastings, în seriile mai recente cei doi lipsesc, însă apare un nou personaj la fel de simpatic și interesant – Ariadne Oliver.
Dintre creațiile Agathei Christie, Hallowe’en Party se numără printre cele mai terifiante, întunecate și aproape bolnăvicioase, iar producția pentru televiziune a reușit să scoată în evidență partea horror a episodului prin muzica aleasă, prin cadrele strânse, prin luminile difuze pe care le-au ales regizorul și scenograful. Cu toate acestea, simpla prezență a lui Poirot în cadrul acestei povești asezonate cu crime și intrigi face ca vălul de întuneric să fie străpuns în mod elegant și spectatorul să devină la rându-i martorul unei investigații bine puse la punct și excelent procesate de micuțele celule cenușii. Cât despre interpretarea lui David Suchet, nu pot să spun decât că el este în topul meu personal al actorilor care au abordat personajul Agathei Christie.
De altfel, în momentul de față nici nu îmi pot imagina un alt interpret mai potrivit pentru Hercule Poirot. Suchet are tot ceea ce este necesar – statura mignonă și îndesată, eterna mustață exagerat de îngrijită, finul umor britanico-belgian, lipsa de modestie absolut delicioasă, adorabilă chiar, și, nu în ultimul rând, accentul englezesc franțuzit atât de necesar și atât de greu de nimerit. Alături de el, Zoë Wanamaker face figură fermecătoare, cu toate că personajul este adesea enervant de insistent, și îmi reconfirmă de ce este una din marile actrițe britanice ale momentului.
4. Five Little Pigs (UK, 2003)
Regie: Paul Unwin, cu: David Suchet, Rachel Stirling, Aidan Gillen, Toby Stephens, Marc Warren, Julie Cox, Gemma Jones, Sophie Winkleman
Tot din seria dedicată de ITV lui Poirot, am ales să includ în top acest episod din 2003, exact din momentul tranziției pe care producătorii au făcut-o de la episoadele cu Miss Lemon și Hastings la cele în care Poirot este fie singur, fie alături de Ariadne Oliver. Cei cinci purceluși este printre romanele mele preferate de la Agatha Christie, căci îmbină cu măiestrie suspansul, crima și teroarea cu drama romantică (dar lipsită de orice urmă de dulcegărie siropoasă) a unei familii aparent fericite dintr-un mic sătuc britanic de provincie. În plus, se aduce în prim-plan și natura artei și a artistului, prin figura centrală a personajului acuzat, un tânăr pictor și tată de familie. Procedeul folosit atât de Agatha Christie în cartea sa, cât și de regizor în adaptarea pentru micul ecran este acela al flashback-ului ceea ce face ca întreaga narațiune să păstreze un oarecare parfum melancolic și nostalgic.
De altfel, acesta este motivul principal pentru care Five Little Pigs și-a făcut loc în topul meu – datorită sentimentului de infinită tristețe gentilă pe care o emană fiecare minut din producția televizată. Dar și datorită adevăratului recital actoricesc din partea tuturor protagoniștilor. Fiecare dintre ei, cu David Suchet în frunte (care, de această dată, nu este atât de prezent în mod fizic, dar care își face simțită existență în continuu, în mod discret) oferă momente și partituri actoricești care se ridică la nivelul așteptărilor. De remarcat sunt Julie Cox și Aidan Gillen, interpreții a două dintre personajele centrale ale poveștii, doi dintre cei „cinci purceluși” din titlu, actori cu experiență pe ecran, dar mai ales în teatru (lucru ce poate fi observat atât din naturalețea cu care rostesc replicile, cât și din metodismul cu care abordează și construiesc partiturile încredințate).
E adevărat că la finalul episodului în discuție rămâi cu un teribil gust amar legat de relațiile interumane și de perfidia sufletului omenesc egoist. Nici urmă din umorul poirotian cu care am fost obișnuiți. Și totuși, este o reală plăcere vizuală și spirituală pentru care nu poți fi altfel decât recunoscător. La fel cum și David Suchet le este recunoscător Agathei Christie, cât și celor care au avut încrederea de a-i lăsa pe mâna pe Hercule Poirot timp de 25 ani. Timp în care actorul, datorită flerului, talentului și șarmului său l-a purtat pe celebrul detectiv prin zeci de milioane de case din peste 100 de țări, făcându-l mai cunoscut decât era deja.
5. Murder on the Orient Express (coproducție, 2017)
Regie: Kenneth Branagh, cu: Kenneth Branagh, Michelle Pfeiffer, Penelope Cruz, Judi Dench, Johnny Depp, Willem Dafoe, Josh Gad, Derek Jacobi, Daisy Ridley
Am lăsat pe ultimul loc cea mai recentă adaptare după Agatha Christie din mai multe motive. În primul rând, din cauze cronologice. Apoi, din cauze artistice. Nu pot spune că vorbim de un eșec total. Dar nu ne aflăm nici în fața unei capodopere cinematografice. Din păcate, pot spune ca în proporție de 30% am fost dezamăgit nu atât de prestația impresionantei distribuții (și acum ca și în 1974 cuprinzând nume sonore ale industriei), cât de abordarea scenaristică și regizorală a lui Kenneth Branagh, de la care mă așteptam la mai mult sau la altceva. Totuși, am decis să includ Murder on the Orient Express din 2017 pe lista de top, căci pe lângă a fi cea mai recentă producție a genului este și cam singura din ultimii ani (mai ales pentru marele ecran).
Trebuie și aș îndrăzni să spun că merită să figureze pe o asemenea listă, fie că ne place sau nu. Sigur că este trist să ajungem să spunem că este necesar ca o producție mai slabă să facă parte dintr-o serie care cuprinde realizări cu mult mai însemnate. Însă aceasta este situația artistică din lume (mai ales de la Hollywood) și trebuie să ne adaptăm. Ceea ce a făcut Kenneth Branagh din romanul Agathei Christie a fost să extragă esența acestuia, precum și scheletul principal al personajelor, modificând însă niște puncte atât de cunoscute de cei care i-au citit cărțile autoarei și care au văzut și celelalte adaptări, încât devine puțin deranjant. Nu voi intra în detalii, căci vreau să vă las plăcerea de a descoperi singuri aceste mici transformări care au avut loc din punct de vedere ale scenariului.
Însă pot să vă spun că eu unul am fost uimit (și nu în cel mai plăcut mod) de toate cele menționate și astfel am devenit ușor dezamăgit de rezultatul final. Cu toate că actorii menționați mai devreme sunt vârfuri ale industriei cinematografice europene și americane actuale, niciunul dintre ei parcă nu a reușit să livreze interpretări la nivelul celor din 1974. A nu se înțelege că nu m-am bucurat de talentul unei Judi Dench, unei Penelope Cruz sau unui Willem Dafoe. Cu toate acestea, parcă niciunul dintre ei nu face parte din același film, nu se regăsesc în aceeași poveste și asta face ca talentul lor să se piardă într-o nebuloasă care te face să te întrebi ce a vrut să spună regizorul cu această peliculă?
Cât despre Hercule Poirot, nu am reușit să mai regăsesc personalitatea lui vioaie și plină de umor. Totul a fost ascuns în spatele unei demnități mult prea accentuate și a unei mustăți exagerat de mari. Bineînțeles că nu contest talentul actoricesc al lui Kenneth Branagh (deși adeseori prea pozează în urmașul direct al lui Laurence Olivier), dar cred că aș fi vrut să văd o altă abordare a personajului belgian din partea acestui atât de cameleonic actor britanic. În concluzie, Murder on the Orient Express din 2017 nu este o realizare strălucitoare – nici pe departe. Dar nu este niciun un film de ignorat. El trebuie să își păstreze locul în istoria cinematografică. Și, sper eu, vom fi mai puțin dezamăgiți de Death on the Nile, una din premierele anului, în care mă aștept să văd un Poirot mai apropiat de cel pe care l-a dorit Agatha Christie.
(Surse foto: http://www.fragilistic.ro/, www.theguardian.com, https://themontclarion.org/, www.cinemaessentials.com, https://joesmoviestuff.blogspot.com/, www.fanpop.com)
