Joi, 31 ianuarie, la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cișmigiu a găzduit evenimentul de lansare a volumului de povestiri Guadalajara, de Iulian Popa, publicat recent în colecția Scriitori români contemporani, la Editura Humanitas. Cartea a fost prezentată de Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro, și Iulian Popa, Luminița Corneanu și Andreea Răsuceanu, coordonatoarea colecției Humanitas – Scriitori români contemporani, neputând participa din motive obiective.
Iulian Popa s-a născut la Brăila, pe 3 august 1972. A urmat cursurile Facultății de Fizică a Universității București. Ulterior, a terminat un doctorat în fizică la Universitatea din Stuttgart. A publicat mai multe articole și lucrări de specialitate pe parcursul stagiilor de cercetare din Germania și Statele Unite. Guadalajara este volumul său de debut, dar povestirile sale deja au fost publicate în reviste căutate pentru selecția lor de proză scurtă, ca Iocan, Revista de povestiri și Argos SF&F. Cartea este un laborator cu 22 de experimente literare, explorări inedite de teritorii și personaje, dar și zone și situații care reverberează în povești alternative. Avem de-a face cu o proză a observației infinitezimale, uneori preocupată de surprinderea celor mai fine articulații sufletești și morale, alteori de schițarea unor tablouri pline de umor (mai degrabă întunecat), scrise alert, cu dialoguri vii.
Evenimentul lansării a adunat un public numeros în librărie, fapt pe care Nona Rapotan l-a remarcat și lăudat imediat, menționând că acesta este un semn că există public cititor dornic de a cunoaște scriitori români contemporani. După o scurtă prezentare a autorului, prizonier al unor emoții puternice, care au slăbit relativ puțin în intensitate pe parcursul serii, moderatoarea a întrebat câteva lucruri legate de parcursul scriitoricesc al lui Iulian Popa și despre modul în care s-a făcut tranziția de la fizică la proză.
Ținând să precizeze că scrisul nu i-a fost străin în ultimii treizeci de ani, deci pasiunea este destul de veche, Iulian Popa a spus că doar publicarea a tot amânat-o. Poveștile i-au stăruit în minte și au așteptat cuminți lumina tiparului, până când creatorul a fost gata să se expună celorlați. Pornind de la o idee și știind clar locul/modul în care se vor încheia povestirile, căci nu începe niciuna fără a ști exact aceste lucruri de bază, personajele sale sunt lăsate libere să se dezvolte, urmând câteva reguli stricte indicate de autor. Pare un parcurs destul de bine delimitat, unde aproape nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Nona Rapotan chiar a subliniat rigurozitatea textelor sale, construcția excelentă și faptul că poveștile și personajele nu mizează pe patologic, la fel ca multe dintre scrierile autorilor contemporani.
Avem în proza lui Iulian Popa subiecte actuale, probleme ale României de azi, dar și probleme care au măcinat și alte generații, avem subiecte diverse, avem personaje diferite, de la copii la adulți. De remarcat aici în special copiii, foarte greu de construit după părerea Nonei Rapotan, mai ales datorită faptului că adulții uită mult din comportamentul acestora și tind ori să le atribuie prea multe caracteristici, ori prea puține, făcând din ei personaje care nu sunt veridice.
S-a pus în discuție și povestirea care dă titlul volumului, iar Iulian Popa a spus că nu a fost niciodată în Guadalajara, însă că ideea a pornit de la o întâmplare reală, pe care a trăit-o în Brăila, orașul său de baștină, într-o noapte liniștită, în compania unui biciclist turmentat, cu care s-a ciocnit aproape neverosimil, pe o stradă pustie. Martori au fost câțiva clienți ai unei cârciumi dărăpănate, care se afla vis a vis de un cimitir și biserica orașului. De aici a pornit istoria din Guadalajara. Nona Rapotan remarca faptul că de ea sunt legate celelalte proze, însă nu am avut ocazia că mă conving deoarece până la momentul lansării am reușit să citesc doar câteva dintre ele.
Întrebat dacă are legătură cu personajele sale, dacă se regăsește în ele, Iulian Popa a negat, adăugând că nu a considerat necesar să apeleze la acest lucru. Doar a pornit de la întâmplări reale uneori, lăsând imaginația să își facă jocul în fiecare dintre ele. La întrebarea dacă are o proză preferată, Iulian a negat iar, spunând că de fiecare este legat prin ceva și le apreciază cam în egală măsură pe toate. A citit pentru cei prezenți proza Claudia nu mai e, un fel de lecție, un personaj bine construit în absență, o povestire unde se observă o mare pasiune pentru detaliu, pentru lucrurile mici, care pentru alții pot părea nesemnificative, dar pentru eroul în cauză sunt extrem de importante. Un instantaneu (de amintit aici și pasiunea pentru fotografie a autorului, care nu este deloc de neglijat în economia textelor) al unei situații limită, în care poți câștiga sau pierde totul într-un timp record.
Iulian Popa are planuri să mai scrie, adăugând că lucrează la un roman în prezent. A făcut o comparație interesantă cu vinul și diferitele sale arome subtile, și anume romanul se situează momentan între Merlot și Cabernet Sauvignon, acum are prea mult din primul, urmând ca timpul și probabil câteva retușuri fine, să ducă la ceea e autorul va considera potrivit să dea publicării. O întâlnire interesantă, un autor care a dovedit un potențial scriitoricesc serios, care mie mi-a plăcut de la prima povestire a volumului, Amar. Am remarcat și eu construcția excelentă, personajele foarte bine definite, deși prozele sunt destul de scurte. O predilecție pentru conținutul de dincolo de povești, pentru straniul care se insinuează uneori în viața cotidiană și ne lasă un gust ciudat, așteptând de la noi să mergem mai adânc, să aruncăm un ochi dincolo de ceea ce explorăm de obicei, spre natura ascunsă a lucrurilor. Chiar dacă multe dintre povestiri pleacă de la întâmplări banale, finalurile nu sunt niciodată banale și nici închise, cititorul având ocazia să reflecteze asupra lor și să imagineze continuarea poveștii sau un cu totul alt sfârșit.
