Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment în avanpremieră din volumul ”Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov”, de Aurora Liiceanu, ce va apărea în curând la Editura Polirom, Seria de autor Aurora Liiceanu. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
Despre cărțile lui Vladimir Nabokov, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, s-a scris mult. Dar și viața lui personală i-a preocupat pe cercetători: provenind dintr-o familie aristocratică, a părăsit Rusia natală de teama bolșevicilor și a locuit în Germania, Franța și Statele Unite înainte să se stabilească definitiv în Elveția. Datorită personalității charismatice, a avut foarte mulți admiratori. Și iubite. Cu toate acestea, a rămas alături de Vera, cea care i-a fost soție timp de 52 de ani. Cei interesați de viața lor de familie au la dispoziție numeroasele interviuri ale lui Vladimir, scrisorile sale către Vera, însă nu și vocea Verei. Vera a stat mereu în umbra soțului ei, și-a distrus scrisorile destinate acestuia și a păstrat o tăcere totală în privința relației lor. Ca femeie, ea pare că nu există în acest cuplu… Încercînd să înțeleagă ce anume i-a făcut să rămînă împreună atîta timp, Aurora Liiceanu analizează, pe lîngă operele lui Vladimir Nabokov, articole și cărți despre cei doi, dar și mărturiile fiului lor, Dmitri. Vladimir s-a îndrăgostit de mai multe femei. Despre unele iubiri a scris, pe altele le-a amintit în treacăt ca fiind simple aventuri neimportante. Vera i le-a tolerat pe toate și l-a susținut întotdeauna necondiționat. De ce? Un răspuns, spune Aurora Liiceanu, ar putea fi personalitățile lor atît de diferite: el, traversînd cu ușurință granița dintre imaginație și real, ea, puternic ancorată în realitate, complet dedicată proiectului său de viață – acela de a-și ajuta soțul să devină celebru –, convinsă că niciodată nimic nu‑i va despărți.
Fragment în avanpremieră:
Cum se știe, Vera a fost cea care a salvat Lolita de la distrugerea prin ardere, oprindu-l pe Nabokov să facă acest gest ireversibil. Când a terminat de scris Lolita, fiind în America, el și Vera s-au întâlnit cu editori de la Farrar Straus, Viking, Simon & Schuster și New Directions. Nabokov le-a prezentat romanul, a citit pasaje din el, dar toți au refuzat să-l publice. Vera l-a susținut, punând accent pe valoarea lui stilistică, dar totul a fost inutil. Când i s-au cerut argumente pentru refuz, unul dintre editori i-a răspuns lui Nabokov printr-o întrebare: „Mă crezi nebun?“.
Editorilor le era frică de reacția societății, de cenzură, de urmări, de pericolul de a fi închiși. Ei l-au întrebat pe Vladimir de unde știe atât de multe lucruri despre fetițe. A răspuns Vera. El stătea și asculta. Ea a spus că Vladimir mergea cu autobuzul și asculta atent ce‑și spuneau fetele. Că se ducea în locurile de joacă ale fetițelor. Dar, pentru editori, în același timp, el era autorul unui număr de povestiri în care un bărbat matur cădea pradă vrăjii minorelor.
Nabokov era absolut sigur că era moral, politic corect și cu un bun-gust impecabil. Faptul că romanul lui avea probleme cu justiția nu l-a afectat prea tare, iar atunci când tot mai mulți scriitori reputați s-au exprimat în favoarea Lolitei a devenit și mai sigur pe opinia lui.
A avut însă și momente de ezitare, de nesiguranță înainte de a-l oferi spre publicare. În 1953, i-a mărturisit bunului său prieten Edmund Wilson că a muncit diabolic la el timp de cinci ani, iar nu după mult timp i-a scris că e convins că este cel mai bun lucru care s-a făcut în limba engleză, că admite dimensiunea lui senzuală, că tema și situația textului său sunt în mod sigur senzuale, dar arta este pură și stilul tulburător.
El insista că Lolita este cea mai bună carte scrisă de el, că e o operă de artă serioasă și că nici un tribunal nu ar putea proba că este vulgară, obscenă și libertină. Știa însă că a depășit granițele bunului-gust al vremii și contextului în care trăia. Pentru Nabokov, „romanul e o tragedie, pornografia“, spunea el, „nu este o imagine scoasă din context, pornografia este o atitudine și o intenție. Tragicul și obscenul se exclud reciproc“.
În 1962, Nabokov a declarat la BBC că Lolita este favorita lui, că a fost cea mai dificilă carte, tratând o temă care a fost foarte distantă, foarte îndepărtată de propria lui viață emoțională, dându-i plăcerea specială de a‑și folosi talentul pentru a crea impresia de real.
Nabokov era conștient de tot ce i s-ar fi putut reproșa și știa că mulți își vor pune problema erotismului și sexualității autorului, deși declarase că nu are nici un fel de simpatie pentru cei care vor să-l cunoască pe el ca persoană.
Niciodată nu a spus ceva împotriva cenzurii privind sexul. Într-un interviu acordat revistei Playboy în 1964 el a explicat că nu a fost interesat de sex în sens propriu: „Sexul ca instituție, sexul ca noțiune generală, sexul ca problemă, sexul ca platitudine, pe toate acestea eu le găsesc a fi prea neinteresante, plicticoase. Să lăsăm sexul deoparte“.
Despre autor:
Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016), Ea și El. Biografia unei relații (2016), Madlena (2017) și Putere și sînge. O aventură indiană (2018).
