Fragment în avanpremieră: Scurtă istorie a beției, de Mark Forsyth

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Scurtă istorie a beției. Cum, de ce, unde şi cînd s-au îmbătat oamenii, din Epoca de Piatră pînă în prezent”, de Mark Forsyth, ce va apărea de curând la Editura Polirom, în Colecția Hexagon. Istorie, în traducerea lui Cristian Fulaş. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Pentru vechii egipteni, beția era vehiculul transei mistice. Pentru vikingi, era sursa poeziei, bune sau rele. Pentru tinerele americane din localurile clandestine ale anilor 1920, consumul de alcool echivala cu emanciparea de sub tutela bărbatului. Iar pentru femeile vest-africane, descoperirea fermentării berii a fost nici mai mult, nici mai puțin decît momentul în care omului i-a căzut coada de maimuță. Cu umor și înțelegere față de această meteahnă străveche a omenirii, Mark Forsyth dezvăluie cîteva episoade semnificative ale relației omului cu alcoolul de-a lungul timpului și cele mai interesante expresii culturale ale beției. Dacă cititorii bănuiau deja că alcoolul a jucat un rol important în istorie, cartea le arată că acesta a fost de-a dreptul esențial.

Din cuprins: Evoluția • Preistoria consumului de alcool • Barurile sumeriene • Egiptul antic • Simpozionul grecesc • Băutura în China antică • Biblia • Conviviumul roman • Berăria medievală • Aztecii • Moda ginului • Cîrciuma din Vestul Sălbatic • Rusia • Prohibiția

Fragment în avanpremieră:

Aşadar, oamenii de ştiinţă trebuie să găsească moduri subtile prin care să le dea de băut animalelor fără să le alarmeze. Acest lucru e valabil mai ales în cazul elefanţilor, pentru că sub nicio formă nu îţi doreşti să alarmezi un elefant beat. Devine violent. În India, în 1985, o turmă de elefanţi a reuşit cumva să năvălească într-o distilerie şi lucrurile nu au sfârşit deloc bine. Erau vreo 150 şi toţi s-au îmbătat criţă şi au distrus tot în calea lor. Au dărâmat şapte clădiri din beton şi au ucis cinci oameni, călcându-i în picioare. Sincer, un singur elefant beat e deja prea mult; 150 sunt cu adevărat o problemă.

Poţi face aceste lucruri într-un mod mai bine controlat, într-o rezervaţie naturală. Încarcă vreo câteva butoaie cu bere într-o camionetă, du-o undeva aproape de elefanţi, scoate capacele şi lasă-i să guste. De obicei se produce o oarecare îmbulzeală şi masculii mari beau aproape tot. Dar apoi îi vezi împleticindu-se şi adormind şi e chiar amuzant. Însă şi aici pot apărea probleme. Un om de ştiinţă care i-a permis unui elefant masiv să se facă mangă s-a pomenit mai apoi nevoit să oprească o luptă între un elefant cherchelit şi un rinocer. De obicei elefanţii nu atacă rinoceri, dar berea îi determină să o facă pe grozavii.

E mult mai sigur să ne limităm la furnici. Exista la un moment dat o teorie conform căreia furnicile folosesc parole. Furnicile trăiesc în colonii şi nu permit accesul furnicilor din alte colonii. Se pune deci întrebarea cum ştiu cine-i cine. Teoria parolei era puţin ciudată, dar era destul de populară în rândul excentricilor naturalişti victorieni, până când a fost infirmată de Sir John Lubbock, primul Baron de Avebury, în urma unor experimente din anii 1870: „S-a sugerat că furnicile din fiecare colonie au un semn sau o parolă prin care se recunosc reciproc. Pentru a testa acest lucru, le-am făcut pe câteva să-şi piardă simţurile. Mai întâi am încercat cu cloroform, dar le-a fost fatal; şi… testul nu mi s-a părut satisfăcător. Am decis aşadar să le aduc în stare de ebrietate. A fost mai dificil decât mă aşteptasem. Niciuna dintre furnicile mele nu voia să se înjosească îmbătându-se. Totuşi, am trecut peste această dificultate scufundându-le în whisky pentru câteva secunde. Am luat cincizeci de exemplare, douăzeci şi cinci dintr-o colonie şi douăzeci şi cinci din alta, le-am îmbătat criţă, am marcat fiecare furnică cu un strop de vopsea şi le-am pus pe o masă în apropierea altor furnici dintr-una din colonii, care se hrăneau. Ca de obicei, masa era înconjurată de un şanţ cu apă pentru a le împiedica să evadeze. Furnicile care se hrăneau le-au observat curând pe cele pe care le îmbătasem. Au părut destul de uimite să-şi vadă camaradele într-o asemenea stare dezonorantă şi, aidoma nouă, nu păreau să ştie ce să facă cu beţivele. Oricum, după o vreme, ca să-mi scurtez povestirea, le-au cărat pe toate de acolo; pe străine le-au dus la marginea şanţului şi le-au azvârlit în apă, în schimb pe prietenele lor le-au dus acasă în colonie, unde treptat somnul le-a alungat beţia. Aşadar, e evident că îşi cunosc aliatele chiar şi când acestea sunt incapabile să dea vreun semn sau să transmită o parolă”.

Despre autor:

Mark Forsyth (n. 1977) e jurnalist şi scriitor britanic specializat în etimologia şi istoria limbii engleze. Este autorul volumelor The Etymologicon: A Circular Stroll through the Hidden Connections of the English Language (2011), The Horologicon: A Day’s Jaunt through the Lost Words of the English Language (2012), The Elements of Eloquence: How to Turn the Perfect English Phrase (2013). Este de asemenea autorul popularului blog The Inky Fool, dedicat gramaticii, retoricii şi artei scrisului.