Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Cazemata”, de Tudor Ganea, apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Ego. Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
Mohorîtă, ameninţătoare, asemenea unui monstru preistoric, vechea cazemată germană stă încă în picioare pe faleză. Un tînăr marginal ce-şi duce veacul prin tunelele despre care se spune că o leagă de mare e găsit fără viaţă pe cupola ei, cu trupul brăzdat de tăieturi. Trei muncitori de pe şantierul unui bloc ce urmează să fie înălţat peste cazemată dispar fără urmă unul după altul. Inspectorul Adamescu este infiltrat în zonă pentru a ancheta sub acoperire straniile evenimente. Sub pojghiţa realităţii mizere a unui mic cartier de la malul mării, tînărul poliţist descoperă o lume fabuloasă, populată de personaje ca Olube, Borhot, Liţoi, Baban, Turcoaica, femeia fără vîrstă, sau Coco, proxenetul fără buze. Poveştile lor fantastice conturează treptat istoria bătrînei fortificaţii, asupra căreia pare să plutească un blestem şi a cărei influenţă asupra lumii ce o înconjoară este departe de a fi luat sfîrşit.
Fragment în avanpremieră:
— Oho, da’ ai stat ceva sub apă! zise Olube în timp ce-i urmărea pe pescarii ce ieşeau din mare.
După ce îşi reglă respiraţia, tânărul întoarse capul şi privi cum pe stabilopozi ieşeau din apă bărbaţii goi, în pielea cărora erau prinse şiraguri de peşti vii. Un bătrân cu pielea arsă de soare ieşi din adânc chiar lângă el, se ridică în mâini şi urcă pe un stabilopod. Avea înfiptă în spate o pelerină a cărei ţesătură vie din peşti o trase după el în sus, pe cele mai înalte pietre, unde începu să-şi scoată din piele, unul câte unul, cârligele pe firele cărora se zbăteau zecile de stavrizi. Un altul ieşise din apă cu două fire de nailon lungi înfipte în lobii urechilor, iar peştii prinşi în ace păreau cercei strălucitori din argint. Curând, digul se umplu de oameni înfăşuraţi în mantii de peşti care, odată scoşi din ace, umplură minciocurile şi juvelnicele ce împodobeau acum digul.
— Oho! Ia uite-l pe Borhot! Campion ca de obicei! strigă deodată Olube la vederea unui bărbat ce abia putu să se urce pe dig sub greutatea peştilor ce-l acopereau aproape în întregime. Ras în cap, bărbatul era singurul dintre pescari care avea zeci de ace înfipte şi în scalp, pe care şi le dădu deoparte stânga-dreapta cu un gest firesc de aranjare a părului.
Soarele coborâse în spatele blocurilor de pe platou, iar ultimii oameni veniţi la plajă îşi strânseră cearşafurile şi începură să urce dealul falezei. După ce se îmbrăcară şi-şi tamponară rănile din piele cu bucăţi murdare de cârpe întărite şi pătate de sânge uscat, pescarii îşi aruncară pe umeri juvelnicele pline cu stavrizi şi dispărură şi ei pe plajă. Părăsiră digul unul după altul, străbătând plaja şi completând apoi procesiunea ce urca dealul. Tânărul blond îşi strânse sculele şi li se alătură în grabă. Ajuns pe nisip, păşea pe urmele pătate cu picături roşii ce se scurgeau de sub mânecile şi pantalonii pescarilor. În faţa sa, Olube urca cu paşi mari, fluierând o melodie orientală. Din când în când întindea mâna şi prindea în căuşul palmei, ca pe un sân, juvelnicul greu de peşte al pescarului din faţa sa, scoţând apoi câte un „ohoho“ admirativ.
Deodată, din sens opus, coborând în viteză cărarea şi făcând slalom printre pescari, apărură copiii. Băieţei şi fetiţe, toţi cam de aceeaşi vârstă şi înălţime, sparseră tăcerea procesiunii cu un cor de râsete şi ţipete subţiri. Fugeau bezmetici la vale, alergând unul după altul, trăgându-se de gulere, fustiţe şi tricouri, ocolind bărbaţii ce miroseau a peşte şi care se opriră o clipă pentru a le face loc să coboare printre ei. Mica ceată gălăgioasă ajunse jos, iar tânărul blond – ultimul din şirul indian înţepenit de câteva clipe – îi urmări cum aleargă de-a lungul plajei semicirculare a golfuleţului, apoi cum se suie pe stabilopozi şi împânzesc digul. Soarele roşu al înserării lumină dintr-odată feţele arse şi cu obraji neraşi ai pescarilor. Erau toţi bătrâni, iar în poteca înroşită de apus bălăriile începeau să lase umbre lunguieţe ce li se urcau pe pantalonii rupţi şi murdari.
Despre autor:
Tudor Ganea (n. 1983, Bucureşti) a absolvit în 2008 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi este arhitect. În clasa a X-a a scris prima sa povestire, care i-a adus locul I la un concurs de proză între liceele din Constanţa, la care fusese înscrisă fără ştirea lui de către profesorul său de limba şi literatura română. De atunci a început să scrie – în special povestiri – şi nu s-a mai oprit timp de 15 ani. În toată această perioadă a fost însă unicul său cititor şi critic. În 2015 participă la un curs de creative writing ţinut în tandem de Florin Iaru şi Marius Chivu, care îi apreciază prozele şi îi dau încredere în scrisul său. Aşa ia naştere proiectul unui volum de proze scurte a căror acţiune se desfăşoară în cartierul constănţean Faleză-Nord, dar care devine în fapt un roman scris pe nerăsuflate: Cazemata.
