Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, de Alin Ciupală, ce a apărut de curând la Editura Polirom. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
Pe 6 decembrie 1916, trupele Puterilor Centrale intrau victorioase în Bucureşti, marcînd practic eşecul campaniei militare române începute la 27 august. Capitala fusese părăsită de autorităţi încă de la sfîrşitul lunii noiembrie, valul de refugiaţi în Moldova fiind întîmpinat de o populaţie locală îngrijorată. Cartea lui Alin Ciupală prezintă implicarea României în desfăşurarea Marelui Război din perspectiva rolului pe care l-au jucat femeile în susţinerea efortului de război al ţării. Sînt trecute în revistă acţiunile desfăşurate de numeroase personalităţi feminine ale vremii – cum ar fi Olga Sturdza, Sabina Cantacuzino, Nadeja Ştirbei sau Martha Bibescu – ca fondatoare şi conducătoare ale unor societăţi implicate în organizarea spitalelor de campanie şi a trenurilor sanitare, înfiinţarea de grădiniţe de copii, orfelinate, cantine sau în găsirea unor soluţii pentru uşurarea vieţii prizonierilor români din lagărele din străinătate şi a răniţilor din spitale.
Un loc aparte îi este rezervat reginei Maria, care încă din perioada neutralităţii României a iniţiat pregătirea unei baze de sprijinire a efortului de război din punct de vedere medical şi logistic, fiind unul dintre cei mai activi susţinători (prin acţiuni publice sau în cadrul familiei regale) ai intrării ţării în război ală-turi de puterile Antantei. Autorul prezintă şi aspecte legate de viaţa socială a femeilor din perioada respectivă, arătînd cum activitatea desfăşurată de ele în timpul Primului Război Mondial a determinat modificarea statutului lor în societatea epocii.
Fragment în avanpremieră:
Regina a avut printre generalii români şi un mare favorit. Probabil că cele mai intense sentimente de admiraţie şi prietenie i le-a trezit generalul Traian Moşoiu, care în campania din 1917 se afla la comanda Diviziei 12 Infanterie dislocată în zona Pralea, la sud-vest de Coţofeneşti şi aproape de satul Câmpuri, pe Valea Şuşiţei, locuri ale unor grele bătălii care angrenaseră, pe lângă trupele române, unităţi de elită ale armatei germane.
Prima lor întâlnire s-a produs în timpul vizitei reginei pe linia frontului, la sud de Oneşti, la începutul lunii noiembrie 1917. Din prima clipă regina a fost cucerită de general: „Pe drum ne-am întâlnit cu generalul Moşoiu cel gras, pe care nu-l cunoşteam; ne-am împrietenit imediat, cu o repeziciune motivată de extraordinara joie de vivre [în franceză în original, n.n.] a omului acestuia şi de energia lui veselă, intensă şi copleşitoare. Trebuie să mărturisesc că e un grăsan simpatic, care îţi dă senzaţia că pe lumea aceasta totul e posibil şi plăcut.”
Deşi generalul nu ajunsese încă să deţină importantele comandamente din anul 1919 şi era abia la începutul ascensiunii militare fulminante, el atrăgea atenţia reginei prin felul său de a fi, total diferit de al camarazilor Averescu şi Grigorescu – simplu, deschis, simpatic, vesel, cu o bucurie de viaţă pe care o comunica uşor celor din jur şi care părea oarecum surprinzătoare la omul acela înalt, solid, cu un cap pe măsură, împodobit de o mustaţă neagră şi stufoasă. Adevăratele lui însuşiri ieşeau la iveală în momentul în care micul grup regal ajungea în zona fortificaţiilor diviziei.
„E un adevărat geniu când vine vorba de organizare şi planificare din timp, e mare gurmand şi se îngrijeşte admirabil de hrana trupelor. Nicio divizie nu e atât de bine îngrijită, are de toate din abundenţă şi a făcut provizii pentru toţi oamenii şi toate animalele pentru cel puţin şase luni. Studiind (după cucerirea unor tranşee) metodele germanilor de a-şi asigura confortul, şi-a propus să-i depăşească şi a ridicat sătucuri întregi cu case ordonate şi confortabile, pe jumătate îngropate.”
Dacă în cazul generalilor Averescu şi Grigorescu calităţile de comandanţi erau generic amintite în paginile diaristice ale reginei, trăsăturile generalului Moşoiu erau detaliate prin descrieri precise. Regina, şi ea o bună organizatoare, care îşi petrecea timpul cu diverse acţiuni de organizare, planificare, aranjare, ştia să aprecieze o astfel de activitate, cu atât mai mult cu cât era în măsură să compare ce vedea cu ce întâlnise în perimetrul de acţiune al altor mari unităţi combatante. Generalul se dovedea a fi nu doar un bun strateg, ci şi un excelent logistician, calitate mai mult decât necesară într-un război de uzură ca acela despre care discutăm.
Regina a fost copleşită în momentul în care generalul a ordonat o demonstraţie de luptă, cu tot arsenalul necesar, de la muniţie de război până la mitraliere, tunuri, puşti, grenade, militari în acţiune. În onoarea reginei, artileria din subordine a deschis focul asupra liniilor inamice, s-a simulat o luptă cu tot armamentul din dotare în satul Câmpuri, după care s-a servit „un ceai copios şi excelent, aranjat de grăsanul meu cel neobosit, care l-a prezidat cu aerul deja menţionat de căpcăun amabil, în stare să digere orice mâncare şi, pe lângă ea, şi câţiva boches [denumire peiorativă a soldaţilor germani, n.n.]”. Ce s-ar fi întâmplat dacă, alertaţi de entuziasmul trupelor aflate în subordinea generalului Moşoiu şi de tirul artileriei, şi crezând că se pregăteşte o ofensivă, germanii ar fi ripostat pe măsură şi ar fi surprins grupul în care se afla regina Maria? Cum un istoric nu se ocupă decât cu analiza faptelor şi nu a împrejurărilor contrafactuale, nu putem răspunde. Probabil surprinşi de această forţă dezlănţuită pe neaşteptate, germanii nu au atacat.
Generalul era singurul gratulat de regină cu apelativul „prietenul nostru”, adică al ei personal, gata să o ajute în opera de asistenţă caritabilă, să-i decoreze, la dorinţa ei, reşedinţa privată de la Coţofeneşti cu câteva tuburi imense de obuze de 150 mm, pe care regina le-a transformat în vaze pentru flori, să-i prezinte soţia şi fiica în timpul unui prânz pantagruelic oferit de general în onoarea ofiţerilor de sub comanda sa şi pe care îl regreta după numirea acestuia în fruntea trupelor din Transilvania şi plecarea din Moldova. Un prieten constant care a trimis două avioane să împrăştie din aer felicitări semnate de el şi flori peste reşedinţa reginei de la Bicaz unde familia regală sărbătorea ziua onomastică a regelui Ferdinand în august 1918. Bune relaţii au existat între suverană şi general şi după intrarea acestuia în politică, după demisia din armată în decembrie 1919. Generalul Traian Moşoiu i-a oferit reginei o prietenie pe care aceasta nu a uitat-o şi pentru care i-a rămas recunoscătoare.
Despre autor:
Alin Ciupală este profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi secretar ştiinţific al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Rom^ne. De acelaşi autor: Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea. Între public şi privat (2003); Studii moderne (2009). A coordonat volumele: Ipostaze ale modernităţii în Vechiul Regat, vol. I-VI (1998, 2005-2008, 2010; împreună cu Ion Bulei), Despre femei şi istoria lor în România (2004), Orizonturi şi direcţii în cunoaşterea istorică (2009; împreună cu Laurenţiu Constantiniu), Medicine, Hygiene and Society from the Eighteenth to the Twentieth Centuries (2011; împreună cu Constantin Bărbulescu).
