Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment din romanul ”Imperiul Pisicilor”, de Alex Tocilescu, ce a apărut de curând la Editura Polirom, colecţia „Ego. Proză”.
Vă reamintim că vineri, 30 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat prozei scurte, o seară de lectură și discuții, la care vor participa Ana Maria Sandu, Alex Tocilescu și Marius Chivu.
Iubitorii de proză scurtă îi pot asculta pe Ana Maria Sandu și pe Alex Tocilescu citind din noile lor volume: Pereți subțiri, respectiv Imperiul Pisicilor, ambele apărute de curînd la Polirom, și în ediție digitală, și aflate în topul de vînzări al editurii, categoria literatură română, la Bookfest 2017.
Cei doi prozatori vor intra în dialog cu Marius Chivu, autorul volumului de povestiri Sfîrșit de sezon (Polirom, 2014), precum și unul dintre inițiatorii revistei de proză scurtă Iocan.
Citiți un fragment din romanul ”Imperiul Pisicilor”:
Cici, o pisică grasă şi gri, fugi supărată din vestibul. Dumnezeu şi cu mine am urmat‑o în casă.
— Pisoi, dânsul e Dumnezeu, i‑am spus Roxanei.
— Îmi pare bine, a zis ea ridicându‑se şi dând mâna cu el. Alex, fă şi tu nişte loc!
Am luat chitara de pe un al treilea fotoliu şi am pus‑o într‑un colţ.
— Uitaţi, am zis.
Dumnezeu mi‑a mulţumit şi s‑a aşezat.
— Vă dau o apă, ceva? l‑a întrebat Roxana. Cred că mai avem şi bere…
— Da, pot să vă aduc o bere, am spus, bucuros că nu băusem în seara trecută ultimele două sticle de Ciuc.
— Dacă nu‑i nici un deranj, a zis Dumnezeu, da, aş bea o bere.
Am adus berile din frigider. Una i‑am dat‑o lui, pe cealaltă Roxanei. Dumnezeu se uită curios la sticlă.
— E cu twist, am zis, trebuie să învârtiţi capacul.
— A, a spus, mişto.
Şi‑a deschis berea şi a ciocnit cu Roxana. Eu mi‑am aprins o ţigară.
— Mda, am zis, deci…
Dumnezeu şi‑a dres vocea.
— Probabil că vă întrebaţi de ce sunt aici, a zis.
— Da, am spus.
— Păi, a zis el, iată despre ce este vorba… Cum să spun, mi‑a dispărut pisica.
— O, a zis Roxana mirată.
— Da, ştiu, a zis Dumnezeu.
— E ciudat, am spus, pentru că, mă rog, sunteţi atotputernic şi atoateştiutor, şi…
— Da, e ciudat, a recunoscut Dumnezeu, dar ce să fac, aşa e cu pisicile…
— Ăhă, a zis Roxana.
Poate pentru că tocmai vorbeam de pisici, Alberta, pisica noastră portocalie şi bătrână, a traversat camera nesigură şi s‑a dus să mănânce nişte iaurt.
— Ea e Alberta, nu? a întrebat Dumnezeu.
— Da, am spus.
— Da… chestia e că… pentru ea am venit.
Nu înţelegeam. Ce treabă avea Alberta cu Dumnezeu?
— Adică? am întrebat.
— Adică, a zis Dumnezeu, este… voiam să… să vă întreb dacă nu aţi vrea eventual să mi‑o daţi mie. Să mi‑o vindeţi, adică.
Am avut un schimb de priviri cu Roxana.
— Chestia e, a zis ea, că noi ţinem foarte mult la ea.
— Da, normal, a spus Dumnezeu.
— Şi că nu e chiar de vânzare.
— Da, înţeleg.
— Şi în plus e foarte bătrână.
— Tocmai de‑aia m‑am gândit că aţi fi dispuşi să mi‑o cedaţi. Pentru că bineînţeles că în rai o să fie din nou OK. Adică o să fie în floarea vârstei, aşa e la noi…
— Şi n‑o să mai aibă probleme cu ficatul şi rinichii? am întrebat.
— Nu, o să fie complet sănătoasă. Pe vecie.
Alberta se aşezase în fund lângă paharul ei cu apă şi se uita la noi.
— Tu ce zici, Albi? a întrebat‑o Roxana.
Ne‑am uitat cu toţii la ea şi Dumnezeu a făcut un mic semn cu mâna.
— Sună bine, a zis.
Avea o voce neaşteptat de tânără pentru o pisică de 17 ani.
— Adică să nu credeţi că nu‑i bine cu voi, a continuat, dar rinichii sunt pe ducă, încheieturile sunt praf… Mi‑ar plăcea să fiu din nou OK… Plus că, din moment ce dânsul există, bănuiesc că o să ne revedem cândva.
M‑am uitat întrebător la Dumnezeu.
— Are dreptate, a spus.
— Pfff, mda, a zis Roxana. Păi, atunci, cred că aşa ar fi cel mai bine să facem.
— Cât despre preţ…, a zis Dumnezeu.
— Ei, n‑are rost să vorbim despre bani, am spus. Mai curând, dacă s‑ar putea rezolva asta cu revederea…
— Bineînţeles, a zis Dumnezeu.
— Adică să nu credeţi acum că o să fim nerezonabili, a spus Roxana.
— Nu, cum, nici nu mă gândeam la asta, a zis Dumnezeu.
— OK, am zis.
Am luat o gură de bere de la Roxana şi ne‑am uitat la Alberta.
— Hai să mă mângâiaţi, a zis.
A sărit la Roxana în braţe şi a început să toarcă. Am mângâiat‑o amândoi şi am scărpinat‑o pe bărbie o vreme. Apoi pisica s‑a uitat la Dumnezeu.
— Hai, a zis. Bănuiesc că se găseşte acolo sus un pled ceva pentru mine, să dorm pe el…
— Sigur, a spus Dumnezeu.
Alberta a mieunat scurt către Cici, după care s‑a îndreptat către uşă.
— Pa, Albi, a zis Roxana.
— Pa, băbuţo, am spus.
— Pa, a zis Alberta.
După care şi‑a arcuit spinarea, a mai dat o tură printre picioarele noastre şi a ieşit.
— La revedere, a zis Dumnezeu, şi a ieşit după ea.
Şi‑am rămas doar trei.
Despre autor:
Alex Tocilescu (n. 1977, Bucureşti) este scriitor şi publicitar. După mai mulţi ani petrecuţi în străinătate, mai întîi în Germania, iar ulterior în Statele Unite, se întoarce în 2009 în România. În prezent este copywriter la Graffiti BBDO. A publicat articole în România liberă, Dilema Veche, Vice şi alte periodice. A debutat ca scriitor în 2005, la Editura Polirom, cu volumul de povestiri Eu et al. Au urmat romanul Carne crudă (2007) şi volumul de proză scurtă Standard (2009). Două povestiri ale sale au fost incluse în volumul Best of: proza scurtă a anilor 2000, editat de Marius Chivu (Polirom, 2013).
