Nu cred ca printre iubitorii de lectura exista cineva care sa nu fi aflat inca de “Raftul Denisei”, prima si singura colectie de literatura personalizata din Romania, coordonata de Denisa Comanescu si lansata acum zece ani la Humanitas.
Cele peste trei sute de titluri aparute in timpul scurs de la lansare stau marturie succesului de care s-a bucurat aceasta idee. Orice reusita merita sarbatorita, iar prima manifestare din seria dedicata aniversarii unui deceniu de literatura de cea mai buna calitate s-a consumat marti, 29.03.2016, la Libraria Humanitas de la Cismigiu.
In spatiul cald, confortabil, inconjurati de carti si persoane speciale, ademeniti de dulciuri imbietoare si sedusi de aroma ciocolatei calde asigurate de ciocolateria „Michel Cluizel”, am participat la lansarea, in prezenta autoarei, a romanului „Pofta de ciocolata„.
Alaturi de Care Santos, aflata la cea de-a doua vizita in tara noastra, ne-am bucurat de prezenta Ioanei Parvulescu – scriitor si critic literar, a Danei Jenaru – critic literar si a cunoscutei traducatoare de limba catalana, Jana Balacciu Matei. Amfitrioana dialogurilor despre roman si despre autoare a fost Denisa Comanescu, director general al editurii Humanitas Fiction si sufletul colectiei care ii poarta numele.
Scurta prezentare a invitatei de onoare ne-a reamintit ca este o scriitoare barceloneza de succes, jurnalist si critic literar cu activitate prodigioasa in Spania. Este autoarea a 11 romane, sase volume de proza scurta, doua volume de poezie, precum si a numeroase carti pentru copii si adolescenti.
Cititorii romani o vor recunoaste cu placere si ii vor aprecia din nou scrisul gratie precedentelor romane publicate tot in „Raftul Denisei” si anume „Incaperi ferecate” in 2013 si „Aerul pe care il respiri” in 2014, la lansarea caruia autoarea a luat primul contact cu cititorii romani.
Primele impresii se pare ca au fost puternice si speciale, caci revenind la aceasta a doua lansare de suflet, Care Santos a tinut sa multumeasca doamnelor extraordinare care au realizat evenimentul si publicului cititor alaturi de care se simte ca acasa. Mentiuni speciale au fost facute la adresa Denisei Comanescu – „una dintre cele mai bune editoare pe care le-a avut vreodata”, precum si a Janei Balacciu Matei – nu si-a putut imagina vreodata sa aiba acelasi traducator cu Ramon Llull, cea mai mare personalitate a literelor catalane ce a trait si creat in secolul al treisprezecelea si a carui opera, chiar si dupa 700 de ani, se dovedeste a fi exceptionala.
Despre romanul sau „Pofta de ciocolata”, primul roman scris in limba catalana, ne-a impartasit ca este format din trei mini romane in care cititorul va regasi parfumul Barcelonei de altadata, prezent si in „Aerul pe care il respir”, si in plus o voce noua care inainte nu exista – vocea contemporaneitatii.
Actiunea incepe in secolul XXI, intr-o noapte in care se petrec foarte multe lucruri, dar in care se sparge si o ciocolatiera. Istoria „continua” curgand spre secolul XIX, cand ciocolatiera apartine altor maini, mainile unei familii burgheze din Barcelona care industrializa ciocolata. Al treilea capitol este din nou un salt in timp in secolul XVIII, avand ca personaj principal o femeie care are cele mai multe probleme pentru ca vrea sa exercite o meserie care ii este interzisa de obiceiul locului si de timpul actiunii…
„Va spun toate aceste lucruri pentru ca este o poveste care vorbeste despre istoria ciocolatei, istoria femeii si istoria Barcelonei. Si mai vorbeste despre ceva, despre o intrebare care ma nelinisteste, pentru ca obiectele mici traiesc mai mult decat oamenii, traiesc si vor trai o viata pe care noi niciodata n-o vom sti si de aceea intrebarile despre istoria lor sunt atat de fascinante. Intrebarea declansatoare este prin ce a trecut acest obiect despre care n-o sa stiu niciodata nimic si cum imi pot imagina viata lui, imaginandu-mi persoanele care l-au posedat”.
Am mai aflat ca, pana la „Pofta de ciocolata”, Care Santos nu a indraznit niciodata sa scrie un roman de mari dimensiuni in catalana. Dar acum, dupa ce aceasta incercare a fost o reusita, ii este clar ca va continua sa alterneze cele doua limbi – catalana si spaniola, in romane. „Iubesc ambele limbi, ambele sunt ale mele si refuz sa raman doar la vreuna din ele.”
O intrebare a Janei Balacciu Matei despre documentarea pe care a presupus-o scrierea acestui roman a facut loc unei povesti despre comorile ascunse in arhive, comori ca surse de inspiratie, care abia asteapta sa fie descoperite si interpretate. Autoarea ne-a relatat despre documentarea riguroasa pe care a facut-o in arhivele Barcelonei, in arhiva regala si in presa secolului XIX, subliniind ca in documentare este foarte important ceea ce cauti si gasesti, dar poate si mai important este ceea ce gasesti fara sa stii ca cauti si care iti va folosi ulterior. Cautand date despre istoria ciocolatierilor in Barcelona secolului XVIII a dat de inregistrarile unui concurs public organizat de regele Spaniei pentru a celebra nasterea unui nepot. Regele oferea la trei tinere sarace dota pentru a se putea casatori. Cautand date despre bresla ciocolatierilor a gasit toata documentarea acestui concurs, respectiv cele 2227 cereri depuse de catre orfane, scrise de cele mai multe ori de preoti, caci fetele erau analfabete, care descriau situatia fiecarei participante. 2227 povesti fascinante ce se pot transforma in tot atatea romane.
Scuzandu-se ca cei care povestesc cel mai prost un roman sunt autorii, Care Santos trece microfonul criticii. Denisa Comanescu a rezumat ca povestile din „Pofta de ciocolata” sunt unite de acea ciocolatiera, care, asa cum se sparge, se poate si lipi, prin Barcelona ca personaj care transcende epocile si in care s-a inventat ciocolata, prin muzica si prin patima pentru opera.
Pentru criticul literar Ioana Parvulescu, „Pofta de ciocolata” este un roman care i-a produs multe bucurii la lectura si in care conventia ciocolatierei care se sparge la inceputul romanului, reintregindu-se pe parcurs pana la ultimul ciob in ultimul capitol, nu este decat o metafora a ceea ce face romancierul care aduna „cioburile” pe care le are la indemana si le lipeste pana ajunge la „obiectul” numit roman. De obicei lipseste cate un ciob, dar daca romancierul este bun ajunge si la obiectul intreg.
Un alt lucru care i-a placut foarte mult a fost ca fiecare din cele trei romane unite de o ciocolatiera, fiecare din cele trei doze de cacao care fac ciocolata romanului are cate o surpriza.
In prima poveste, care este o poveste contemporana in care se dau sms-uri, in care oamenii sunt ancorati in viata reala, actuala, intervine o observatie a autoarei care spune ca in general in trecut era foarte greu sa strangi date despre o persoana, dar ca acum, cu Facebook si alte asemenea, suntem ingropati intr-un munte de mizerie. „Generatiile viitoare ne vor considera smintiti si vor avea perfecta dreptate”. Prima proza pune in scena un triunghi amoros, insa se va dovedi altfel decat va imaginati, iar surpriza vine din „deznodamantul” acestor relatii.
Cu povestea a doua trecem in secolul al XIX-lea, secolul operei, in care povestea de amor nu lipseste, dar in care ceea ce parea a fi un personaj secundar devine, ca in secolul romantic, personaj principal.
Ioana Parvulescu subliniaza ca se vede ca autoarea se simte bine in acest secol, ca ii stie in detaliu foarte multe din „cioburile” de viata cotidiana. Este marea calitate a autoarei, scrie foarte firesc despre aceste secole, se misca cu mare gratie prin ele.
Partea care i-a placut cel mai mult este insa partea a treia care se petrece in secolul XVIII, secolul bunului plac si al bunului gust, cum spunea Matei Caragiale si care a insemnat inceputurile romanului epistolar. Care Santos a ales conventia acestui roman si a dezvoltat in cheie comica un splendid joc narativ in care un tanar care are si ceva de soldat fanfaron, dar si ceva eroic, ii scrie posesoarei ciocolatierei. Aici, in partea a treia, autoarea isi da drumul mai mult ca oriunde si se joaca cu conventiile.
Ca o concluzie, pentru Ioana Parvulescu jocul gratios cu condeiul, firescul cu care se misca prin secole si umorul i s-au parut calitatile principale ale acestui roman.
Cu modestia care o caracterizeaza, traducatoarea Jana Balacciu Matei a sintetizat toate emotiile intr-o fraza. „Simt nevoia sa traiesc umilinta traducatorului in fata creatorului pe care il admir si, in acelasi timp, orgoliul de a fi putut traduce pentru ai mei o carte care mi-a placut foarte mult si care a fost scrisa intr-o limba pe care o iubesc foarte mult”.
Pentru Dana Jenaru romanul este mult mai prietenos si mai generos cu cititorul decat v-ati putea gandi, deoarece se adreseaza mult mai multor simturi si starneste foarte multe pofte in cititor. Inca de la prima pagina te simti strecurat in poveste si la final constati ca s-a trezit si pofta de ciocolata si pofta iubire si pofta de poveste si pofta de Barcelona si pofta de absint. Si, peste toate, cred ca se imbina cel mai bine pofta de poveste si pofta de iubire. Cred ca sunt cele doua dimensiuni ale umanitatii pentru care face pledoarie acest roman… Exista trei dimensiuni ale istoriei pe care le gasim in carte – istoria ciocolatei, istoria femeilor si istoria Barcelonei
“Pofta de ciocolata” este si un reusit roman de atmosfera, in care se pune foarte mare accent pe ritual si nu doar pe cel de a produce si a servi ciocolata. Cat priveste istoria femeilor, avem trei reprezentante care ies in evidenta, care apartin unor secole diferite, dar care au in comun independenta, nevoia si puterea de a-si crea o cale a lor. Avem mister, povesti de spionaj, o femeie care ascunde moartea sotului pentru a nu-i fi luata afacerea. Pentru Dana Jenaru, persoanjul preferat este prima femeie din prima poveste, o femeie a zilelor noastre prinsa intr-un triunghi amoros, intre doi barbati total diferiti. Ea nu poate opta, nu-i poate alege pe niciunul dintre ei pentru ca se completeaza, sunt ca cioburile ciocolatierei. Asa cum se reface o ciocolatiera sparta din cioburi, asa cred ca incearca si eroina sa-si cladeasca viata din niste cioburi adunate, iar fragilitatea ciocolatierei este de fapt o punere in abis a vietilor, a persoanjelor, a sufletelor ca obiecte fragile. Peste toate planeaza nevoia de protectie, nevoia de salvare si nevoia de a te uita in spate catre trecut si a vedea ce se poate salva. Frumusetea salvarii apare deseori prin carte si scriitoarea reuseste sa strecoare printre randurile povestilor niste consideratii aluzive existentiale foarte percutante.
Intrebata fiind ce-i place in Romania, Care Santos a mentionat calitatea jurnalismului cultural, felul in care se organizeaza evenimentele. Cele aproape doua ore petrecute in compania criticilor si cititorilor ii va completa impresia pe care si-a creat-o si cred cu certitudine ca o vom reintalni la Bucuresti in viitor.
Nu pot incheia decat cu cea mai dulce recomandare literara care ii apartine Ioanei Parvulescu – „Daca vreti sa beti o ceasca de ciocolata si vreti sa nu va ingrasati, cititi acest roman”.
(Fotografiile au fost preluate de pe contul de Facebook al Humanitas Fiction și aparțin lui Radu Sandovici)
