Se spune ca niciodata nu trebuie sa-ti pierzi speranta!
Eu as zice ca daca iti doresti mult de tot ceva, sa nu-ti pui niciodata pofta in cui, ci sa-ti zici “Tine-mi Doamne pofta pentru ziua cand mi-o voi putea implini!” 🙂
Si iata ca a venit soarele si pe strada mea!
Cu multi ani in urma, ascultandu-l pentru prima data pe Goran Bregovic, vazand apoi clipuri pe net, cumparand CD-uri si vizionand filmele care au beneficiat de soundtrack-uri compuse de el, mi-a ajuns la inima si acolo s-a instalat definitiv si revocabil 🙂
Nu va impui aici capul despre cine este Goran Bregovic si despre impresionanta lui cariera muzicala, pentru ca mama wiki spune destule si le spune bine, ca de altfel si website-ul sau oficial.
Insa niciodata nu am reusit sa am banii necesari pentru un bilet la unul dintre concertele pe care le-a dat in Romania. Bilete scumpe intotdeauna. Am ravnit si am sperat.
Iata ca visul mi s-a implinit si chiar nu am cuvinte sa multumesc celor doi oameni de bine care m-au ajutat. Nu le zic numele, ca sa nu para ca fac periaj :), ei se stiu, unul munceste pe acest blog, celalalt pe filmreporter.ro.
Prin urmare , iata-ma plina de asteptari, pe un loc bun, la Sala Palatului, vineri seara.
Nu am cuvinte sa va spun ca sacul cu care m-am dus la pomul ravnit a fost prea mic pentru a inghesui in el satisfactia mea.
Un Bregovic grizonant de data aceasta, insa la fel de zvelt, uimitor de charismatic si cu puterea de a tine sala in mana cca doua ore, incheind apoteotic cu celebra piesa Kalashnikov.
O formatie redusa fata de cele cu care evolueaza deobicei Weddings and Funerals Band, cu numai patru alamuri (trompete si tromboane), un percutionist/acordeonist/voce) + chitara/vocea muzicianului si doua vocaliste, a adus in sala un sunet demential, plin, rotund, penetrant, resimtit puternic in plex.
Am avut placerea sa ascult piese noi dar si cateva dintre cele pe care visam sa le ascult live: In the Death Car, Mesecina, Ederlezi, Gas Gas, Artileria
Sala arhiplina s-a electrizat spre sfarsitul spectacolului, aplaudand, cantand si cerand bisari unui Bregovic suprasolicitat, care a exclamat plin de umor ca nu-si doreste sa ajunga la funeralii dupa acest efort extraordinar! 🙂
Si dati-mi voie sa fac o reflectie: unde este „Tanti CRIZA”? Sala arhiplina, de la persoane de varsta a treia foarte bine imbracate, sau mai saracut, pana la pustime dansand tot timpul concertului, lumea buluc la bufetul asortat siloc ieftin. Mai apoi, drumul spre casa m-a adus prin fata unui sir de restaurante si barulete arhipline (vineri seara)… E drept, in buricul targului… poate tanti Criza s-o fi cantonat mai la periferie? Si iata – referitor la criza, un articol interesant.
1 comment
asta da concert. l-am ratat prima oara cand a fost la Cluj dar sper sa revina.