Ieri, 6 Octombrie, s-a dat startul competiției internaționale în cadrul celei de-a 9 – a ediție a festivalului Anim’est, start ce a avut loc la Studio, într-o sală amorțită de frigul de afară, dar încălzită în cele din urmă de nefirescul scurt metrajelor aflate în competiție.
Doisprezece animaţii scurte din ţări precum Canada, Elveţia, Marea Britanie sau Norvegia au adus o notă de neconvențional în cadrul festivalului, nu că ar fi dus lipsă de așa ceva :).
Regizorul Fluorescent Hill din Canada a dat startul competiției cu un film cu aspect vintage – Migration (2014) în care explorează obiceiurile de migrație ale unor specimene de animale încă neidentificate de ochiul meu obosit. Totuși, puțin mister nu strică și prin urmare, publicul s-a lăsat ușor furat de către lansările suicidare, sau poate din contra, salvatoare, ale acestor creaturi fără nume. Și, pentru a respecta clișeul, una dintre creaturi, care mie mi s-a părut mai degrabă un pinguin, nu s-a lăsat prinsă în jocul turmei ci s-a încăpățânat să spună nu. Dar nu toți o facem la un moment dat?! Slavă cerului!
Frustrarea a crescut pe măsură ce seara a continuat cu filme a căror mesaje nu le-am prins. Polonia participă cu Hippos, un scurt metraj destul de premiat (Grand Prix, Animafest Cyprus; Special Award, Animafest Zagreb 2014), în care regizorul Piotr Dumała prezintă, probabil, sălbăticia ce zace în oameni, indiferent de nivelul de civilizație la care am ajuns. Personajele sunt bine conturate, emoția este vie și puternică, obscurul negru are efectul scontat, precum și dansul de final, un limbaj de mult apus sau proaspăt creat! În schimb, avem nevoie de regizor pentru a înțelege mesajul cu adevărat!
Surpriza serii a reprezentat-o Granny – Sandro Katamashvili din Georgia, care a mai calmat spiritele și ne-a readus în lumea desenelor animate, cea cunoscută de către noi, cei mai puțin deschiși spre inovație :). Rolul bunicii nu poate fi negat și în ciuda neajunsurilor vârstei, ea este cea care întreține viața și lumina. Totuși, e posibil ca regizorul să fi dus metafora la un alt nivel și să fi realizat în cadrul filmului o comparație între o lume de mult apusă și zbuciumul civilizației moderne în care lumina are un loc principal. Sau poate o fi fost vorba de amândouă și chiar mai multe!
Elizabeth Hobbs din Marea Britanie încearcă să ne fure ochii cu Intendentul imperial Frombald la care, dacă îmi aduc bine aminte picioarele încercau să prindă viață pe un ritm muzical ce-mi aducea aminte de nunțile autohtone. În film, parcă era totuși vorba și de o moarte!
Elveția aduce pacea, ca întotdeauna, și ne prezintă lumea calmă a unui bărbat singuratic ce vrea să scape de monotonie. Nino Christen prezintă într-un mod mai romantic pericolele ce se ascund în spatele acțiunilor oamenilor, precum și riscul pe care ni-l asumăm prin acceptarea a tot ce este nou și…plin de viață! Ca să nu mai vorbim despre pădurile ce-și pierd viața din cauza neroziei omului. Trăim pe o Insula neagră!
Norvegia ne spune că de vină-i pescărușul pentru schimbarea dramatică prin care poate trece un adolescent. O perspectivă interesantă asupra izbucnirilor tinerești oferită de către Julie Engaas în Blame It on the Seagull. Columbia ne duce pe calea sacrificiului prin Carlos Gomez Salamanca care ne arată sacrificarea unui animal în timpul unei serbări câmpenești din Columbia și propune diferite interpretări ale corpului și memoriei, prin intermediul unor picturi în mișcare.
China ne poartă în imensa-i lume, cu greu descifrabilă fără o bază culturală. Într-o mansardă în stil chinezesc, patru bărbați jucau Mahjong. O femeie stătea deoparte, cu o sticlă de lichior în mână. Cu toții aveau râvne ascunse, dar nu știau că vor fi inevitabil osândiți. Cel puțin aceasta este prezentarea filmului, propusă de către echipa Anim’est.
Doamna cu câinele din Germania ne vorbește despre evitare și puțină voie bună. Julia Gromskaya din Italia ne poartă pe urmele iernii, șopârlei și a amintirilor. O voce ce ne trimite în trecut și la vremurile în care persoane dragi ne ghidau pașii.
Ungaria vine cu forțe proaspete, invocându-l și adaptându-l pe Voltaire într-o satiră modernă în Aventurile lui Candide. Un film de revăzut și înțeles!
Și cu adevărat surpriza serii a fost oferită de către Firele din Rusia. Un film în care cuvintele prind viață și rezolvă situații așa cum noi poate nu vom reuși niciodată, cel puțin nu fără a renunța la orgoliu și nepăsare. O poveste despre puterea cuvântului, în special a micuțului și firavului Îmi pare rău! Felicitări Tatianei Moshkova și Marinei Moshkova. O undă de căldură din înfrigurata Rusie.
