CINEPUB prezintă la TIFF Proiecția Specială Să mori rănit din dragoste de viață (regia: Mircea Veroiu), oferă Premiul Publicului în cadrul Zilelor Filmului Românesc și sprijină secțiunea Umbre-Scurtmetraje (Shadows Shorts) prin conceptul creativ al campaniei de promovare si producerea video-ului de promovare.
CINEPUB se alătură unuia dintre cele mai de impact evenimente cinematografice din România, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). Cu ocazia celei de-a 16-a ediții a festivalului, CINEPUB își dorește să sprijine producția cinematografică din România și să înlesnească accesul publicului la evenimente de profil. Alături de TIFF, CINEPUB devine un promotor al producțiilor autohtone, fie că este vorba de filme recente sau de pelicule semnate înainte de ’89. Mai mult, prin susținerea secțiunii Shadows Shorts, CINEPUB promovează filmul de gen, producții de filme horror și fantasy, încercând să creeze în rândul publicului românesc deschiderea către pelicule din filmografia internațională alternativă.
Continuăm un drum lung de o viață alături de TIFF. In urmă cu 16 ani la rugamintea colegului și prietenului Tudor Giurgiu i-am schițat prima campanie de promovare bazată pe prima identitate de marcă TIFF (”castelul” roșu/motiv de covor tradițional păstrată pînă astăzi de acest uriaș mic Festival). Cu mai bine de un deceniu în urmă, GAV, părintele cinepub.ro, lansa seria de afișe care aveau să facă tradiție – motive holywwodiene în peisaj transilvan: primul afiș era o succesiune de căpițe de fîn pe un walk of fame eliberat de beton. Artistul care semna vizualul este cel care regizează de ani de zile video-urile Shadow Shorts – colegul și prietenul Marius Roșu, Director de Creație GAV. Habar n-am ce o să facem peste zece ani, poate o să joc table în Cișmigiu cu Tudor. Până atunci, să fim sănătoși și să vedem filme bune, a declarat cineastul Lucian Georgescu, fondatorul GAV și cinepub.ro.
Să mori rănit din dragoste de viață (regia: Mircea Veroiu), film prezentat în onoarea actriței Tora Vasilescu, laureată cu Premiul de excelență la TIFF 2017, va putea fi văzut de publicul cinefil sâmbătă, 10 iunie, ora 17:15, la Cinema Victoria. Avându-i în distribuție pe Claudiu Bleonț, Gheorghe Visu, Marcel Iureș și Tora Vasilescu, Să mori rănit din dragoste de viață a fost considerat filmul prin care Mircea Veroiu ”își confirmă preocupările sale stilistice dominante, secvențele în care creează o atmosferă de epocă realistă având o deosebită vigoare compozițională” (Călin Căliman, Istoria filmului românesc). Cu această ocazie, CINEPUB deschide la TIFF un proiect ambițios, conform misiunii sale asumate de arhivă digitală a filmului românesc: prezentarea an de an a unor filme de arhivă, digitalizate și proiectate în premieră retrospectivă (de gală) la festival.
Tot an de an platforma își propune să prezinte la TIFF Premiul CINEPUB: Premiul publicului oferit unei pelicule din cadrul Zilelor Filmului Românesc, pentru prima dată introdus în acest an la festival. Pentru că CINEPUB nu este o instanță critică sau o platformă hiper-selectivă, ci un loc deschis tuturor cineaștilor români, Premiul CINEPUB va fi oferit în urma voturilor publicului.
Creată în 2006 la TIFF, secțiunea Umbre-Scurtmetraj (Shadows Shorts) este dedicată celor mai recente realizări din cinema-ul horror, fantasy, sci-fi, cult și alternativ. În fiecare an, 12 titluri din secțiunea Umbre-Scurtmetraj creează câte un univers unde normalul este înlocuit de suprarealism, vis, imaginație și lumi exagerate, locuite de ființe mai mult sau mai puțin umane. Alături de secțiunea Umbre-Scurtmetraj, CINEPUB atrage atenția asupra importanței diversității în cinema-ul internațional și deschide apetitul publicului autohton către filme de gen. Video-ul de promovare al secțiunii produs de CINEPUB și regizat de Marius Roșu, poate fi urmărit aici: goo.gl/suKHYs.
Nu în ultimul rând, CINEPUB a propus publicului să participe la un concurs pentru a câștiga un Gold Card TIFF, care garantează accesul la 35 de proiecții la alegere, dar şi la concertele, evenimentele speciale și petrecerile din cadrul TIFF. Astfel, câștigătorul CINEPUB va fi parte din festival, luând pulsul TIFF chiar de la Cluj-Napoca.