Stiri

Câteva știri din lumea culturală românească (27 noiembrie – 3 decembrie 2017)

Știrile săptămânii: Premiul PEN România 2017: Ruxandra Cesereanu pentru Fugarii: Evadări din închisori și lagăre în secolul XX; Violoncelistul Adrian Naidin, în premieră la Baia Mare, Satu Mare și Târgu Lăpuș; Noutate editoriala: Terapia prin ras, de Lenny Ravich, Editura Herald; La Două Bufnițe, prima librărie din România membru asociat în European and International Bookseller Federation (EIBF); La Naționalul ieșean – lansare expoziție interactivă dedicată Centenarului Marii Uniri; Conferință Internațională – Teatrul aplicat în Educația Contemporană Teorie și practici; Attila BARTIS vine în România – Lecturi publice din romanul Sfîrșitul la Timișoara, Cluj, Tîrgu Mureș, Bistrița; „5 ingrediente. Mese rapide și ușoare”, Curtea Veche Publishing, noua carte a lui Jamie Oliver printre bestseller-urile de la Gaudeamus; Guerilla Verde sau de ce companiile investesc în educație ecologică; Cel mai frumos cadou de Sărbători: lansarea volumului „Zile de Crăciun“ de Jeanette Winterson, Editura Humanitas Fiction.

Premiul PEN România 2017: Ruxandra Cesereanu pentru Fugarii: Evadări din închisori și lagăre în secolul XX

Ruxandra Cesereanu  a obținut Premiul PEN România 2017 pentru volumul Fugarii: Evadări din închisori și lagăre în secolul XX, apărut la Editura Polirom, în 2016. Premiul i-a fost decernat autoarei sîmbătă, 25 noiembrie, în cadrul Tîrgului de Carte Gaudeamus, iar juriul ediției din acest an a fost alcătuit din Gabriela Adameșteanu, Magda CârneciAdina DinițoiuCaius Dobrescu și Radu Vancu.

Motivația juriului: Întreprinsă de o autoare renumită pentru temele dificile legate de comunism pe care le-a abordat, această cercetare eseistică, realizată cu acribie științifică, dar, în egală măsură, cu vibrație poetică și suflu epic, vorbește despre inalienabila pasiune a libertății, reușind să ne restaureze încrederea în principiul umanist, exprimat cîndva de Ernest Hemingway, conform căruia „un om poate fi zdrobit, dar nu înfrînt”.

Acest premiu se acordă unei cărți apărute în anul anterior, care exprimă în paginile sale, indiferent de genul abordat dar de o manieră înalt estetică și morală, valorile de implicare civică, libertate a cuvîntului, promovarea democrației, păstrarea memoriei colective, apărarea drepturilor omului etc,  idei susținute pe plan mondial de organizația PEN Internațional.

Pe lista scurtă a nominalizărilor s-au mai aflat:

Marta Petreu, Generația ʼ27 între Holocaust și Gulag.eseu, Polirom, 2016
Andrei Oișteanu, Sexualitate și societate: istorie, religie și literatură, Polirom, 2016
Andrei Pleșu, Neliniști vechi și noi, eseu, Humanitas, 2016

Radu Pavel Gheo, Disco Titanic, roman, Polirom, 2016

De-a lungul secolului XX, regimurile totalitare au folosit cele mai dure mijloace pentru a-şi anihila opozanţii. Unii dintre cei persecutaţi erau torturaţi sau ucişi imediat după capturare, alţii erau duşi în închisori sau lagăre. În timp ce o parte au încercat să supravieţuiască în condiţiile inumane de detenţie, destui dintre ei au hotărît să-şi redobîndească libertatea şi şi-au riscat viaţa pentru a ajunge dincolo de gardurile de sîrmă ghimpată şi zidurile care îi înconjurau. Ce anume îi motiva? Ce metode foloseau? Încercau să fugă singuri sau planificau o evadare colectivă? Ce făceau dacă erau prinşi? Acestea sînt cîteva dintre întrebările la care răspunde Fugarii, o carte încărcată de tensiunea poveştilor unor oameni dispuşi să plătească orice preţ pentru a fi liberi.

„Eseul despre evadări este cel mai narativ dintre cele scrise şi publicate de mine pe tema violenţei. E o carte care s-a molipsit de la epica personajelor pe care le prezintă – evadaţii. Fie că este vorba despre făpturi grave şi sobre, fie că este vorba despre mucaliţi şi tricksteri, evadarea personajelor analizate aici şi acum are ceva dintr-o carte de aventuri, dintr-un jurnal exotic de călătorie ori o proză picarescă. M-am adaptat acestui stil şi m-am molipsit de la spiritul aventuros al protagoniştilor unor mărturii şi jurnale pe care le-am citit, uneori, cu sufletul la gură.” (Ruxandra Cesereanu)

Ruxandra Cesereanu este poetă, prozatoare, eseistă. Profesor la Catedra de literatură comparată a Facultăţii de Litere din Cluj, face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia susţine ateliere de scriere creativă în poezie, proză şi scenariu de film. Este redactor-şef la revista de cultură Steaua. Dintre volumele de poezie şi proză ale scriitoarei publicate pînă acum amintim: Zona vie (poeme, 1993); Purgatoriile (proză scurtă, 1997); Oceanul Schizoidian (poeme, 1998, 2006); Tricephalos (roman, 2002); Kore-Persefona (poeme, 2004); Nebulon (proză scurtă, 2005); Naşterea dorinţelor lichide (proză scurtă, 2007); Coma (poeme, 2008); Angelus (roman, 2010); California (pe Someş) (poeme, 2014). La Editura Polirom a mai publicat: Decembrie ’89. Deconstrucţia unei revoluţii (2004, 2009); Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura închisorilor şi lagărelor comuniste (2005); Năravuri româneşti. Texte de atitudine (2007); Un singur cer deasupra lor (roman, 2013, 2015; prima carte de proză realistă a autoarei); Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX (2014).


Violoncelistul Adrian Naidin, în premieră la Baia Mare, Satu Mare și Târgu Lăpuș!

Poveste de iarnă în Maramureș, spusă șoptit pe un violoncel rebel, strunit de un muzician care și-a sedus publicul cu o voce excepțională, cu delicatețea unui suflet de poet și cu acea forță legendară care i-a adus supranumele de Pavarotti al României. Aplaudat pe cele mai importante scene din țară, cel mai recent proiect al artistului Adrian Naidin – o colaborare cu Ionuț Micu, bateristul de la Compact -, va fi prezentat în premieră la Satu Mare (6 decembrie), Baia Mare (7 decembrie) și Târgu Lăpuș (8 decembrie).

“Violoncelistul Adrian Naidin e un tăvălug, un vârtej, un bulgăre de foc … muzica clocotește în el, are un neastâmpăr de Ariel, e ca un om-orchestră, cântă în același timp mai multe cântece și povestește ce cântă, făcând educație muzicală publicului, ca un rapsod sui-generis. Vocea lui frumoasă, pe care ar invidia-o orice cântăreț de operă, nu este doar o voce naturală, este o voce cultivată, extrordinar de rafinată, iar esența acestui artist este Poezia. Îl cântă ca nimeni altul pe Nichita Stănescu, dar și pe alți poeți. Dincolo de toate, Adrian Naidin se cântă mai ales pe sine…”

PREMIERĂ DE GALĂ LA SATU MARE. Doi muzicieni desăvârșiți, violoncelistul Adrian Naidin și Ionuț Micu, toboșarul trupei Compact, se reunesc pentru o aventură într-un univers imaginat la granița muzicii culte cu rock-ul și cu un filon etno autentic. Spectacolul ”Pân’la rai”  va avea premiera la Filarmonica “Dinu Lippati” din Satu Mare miercuri, 6 decembrie, începând ce la ora 19.00 – un eveniment organizat de Centrul Cultural “G. M. Zamfirescu”. Prezentat cu casa închisă de două ori în aceeași zi la Teatrul Național din București, proiectul “Pân la Rai » este un experiment acustic condus de violoncelistul Adrian Naidin, care cântă din nou, trecând cu măiestrie peste capriciile vremurilor, pentru a-și îmbrăca acordurile în iubire, adunată, în toate formele ei, într-un suflet zidit în emoții.

ALĂTURI DE PRIETENII SPITALULUI, ÎN BAIA MARE. Percuții în rafale și un violoncel rebel, etno și rock, apă și foc, mângâieri șoptite și ritmuri « Tari ca piatra »: un spectacol eveniment va avea loc joi, 7 decembrie, începând de la ora 19.00, la Teatrul Municipal din Baia Mare. Având deja o tradiție de șapte ani, Asociaţia Prietenii Spitalului “Dr. Costantin Opriş” organizează în pragul sărbătorilor de iarnă un Concert Caritabil sub sloganul „Ajută pentru a fi ajutat”. Cea de-a VII-a ediţie va fi una deosebită, prin prezenţa pentru prima dată, la Baia Mare, în această formulă, a doi artişti speciali. Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment vor fi utilizate pentru înfiinţarea Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară al Spitalului Judeţean de Urgenţă ” Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare. Așa cum și-au obișnuit prietenii şi spectatorii, organizatorii îi așteaptă pe toți cei prezenți în sală, la finalul spectacolului, în foaierul teatrului, pentru câteva clipe de poveste, îndulcite cu prăjituri de  „Lapte și miere”, cu pancovele tradiționale și cu un vin cald de la Crama Millennium.

TÂRGU LĂPUȘ. Violoncelul lui Adrian Naidin spune povești. Sună ca o întreagă orchestră uneori, alteori șoptește sau îngână versuri. Strălucitor în partiturile clasice, ingenios și tehnic în jazz, plin de forță și har în folclor, Adrian Naidin explorează, delicat, dispoziții și nuanțe, pentru a ajunge la esențe. Îl secundează Ionuț Micu, de la trupa Compact, percuționist cu o admirabilă deschidere spre genuri contemporane, care adaugă un viguros filon etno-rock celor mai sofisticate acorduri fusion europene. Cei doi își vor întâlni pentru prima oară publicul din Târgu Lăpuș vineri, 8 decembrie, la Casa de Cultură Vasile Grigore Latiș. Spectacolul începe de la ora 17.00.

Biletele pentru cele spectacole din Satu Mare și Târgu Lăpuș costă 30 de lei și au fost puse în vânzare la Casele de Bilete ale instituțiilor organizatoare. Studenții, elevii și pensionarii beneficiază de o reducere de 50 la sută.

DESPRE PROIECT ȘI ARTIȘTI. Pornit dintr-o mare prietenie și desăvârșit în incredibile exerciții de virtuozitate, spectacolul îmbină ritmuri în forță și povești de demult, simboluri și refrene vechi, înnobilate cu un glam cult contemporan. Excepționalul violoncelist Adrian Naidin și toboșarul de geniu Ionuț Micu, doi muzicieni desăvârșiți, ambii trecuți și prin proba de foc a legendarilor Phoenix, au imaginat impresionante compoziții hibride, explorând, fiecare în manieră proprie, filonul etno și ritmicitatea tradițională, pentru a le reinterpreta în manieră actuală.

« Două instrumente: violoncel și tobe. Două sunete distincte. Două chipuri ale omului. Cel blajin, cald, adânc, interiorizat până la lacrimă. Celălalt, puternic, masculin, provocator. Vulcanic. Exploziv. Două lacrimi, care te ridică din scaun. Sunetele au o forță vulcanică, scot la lumină tot ceea ce oamenii nu îndrăznesc să spună. Mută munții din loc! », spune violoncelistul Adrian Naidin.

ADRIAN NAIDIN. L-a inspirat pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit “Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai talentați dintre ucenicii săi. Și-a consolidat locul privilegiat în seria muzicienilor de elită prin recitalurile oferite în cadrul evenimentelor culturale importante, statut confirmat apoi în colaborări cu artiști de prim rang, printre care Horațiu Mălăele, Ion Caramitru sau Daniela Nane. Admirat și iubit de un public foarte fidel, Adrian Naidin își spune povestea, fie în cheia jazz-ului inspirat dintr-un filon etno autentic, fie dând sensuri noi compozițiilor imaginate de Bach, Brahms sau Paganini. Este un artist carismatic și pasional, care și-a sedus publicul cu o voce incredibilă: un ambitus excepţional, un timbru de baladă românească din aceea care-ţi smulge sufletul din piept, o gradare şi un control pe care le auzi numai la marii cântăreţi de operă.  Adrian Naidin a cântat în proiecte speciale alături de trupa Phoenix începând 2013, anul în care legendarii rock-ului românesc sărbătoreau 50 de ani de strălucită istorie. Pe John la întâlnit cu această ocazie și, alături de el, și-a trecut în palmares un spectacol aniversar memorabil, susținut pe scena Ateneului Român din București. Din prietenie s-a născut muzică și apoi, mai departe, au apărut simboluri, poate la fel de puternice ca cele de demult.

IONUȚ MICU. Strălucește alături de trupa Compact și bate în tobe ca nimeni altul ! Considerat cel mai inspirat ucenic al lui Ovidiu-Lipan Țăndărică, Ionuț Micu și-a câștigat renumele de cel mai bun percuționist al generației sale. La rândul său experimental și rebel, Ionuț este un muzician vulcanic și pasional, care reinventează rockul prin incredibile experimente, adăugând oricărei secvențe acustice vigoare și forță. Fascinează cu rafale sălbatice de percuții, exersate cândva alături de legendarii Phoenix și desăvârșite alături de trupa Compact. A fost îndrumat, încă de la vârsta de 14 ani, de Ovidiu Lipan Țăndărică, căruia inițial i-a fost tehnician, iar mai apoi ucenic. În martie 2000 era deja în măsură să se confrunte cu marele public, pe care l-a provocat alături de nume de legendă. A început în formația Talisman, pe vremea când aceasta aduna succes după succes în topurile din România, a continuat cu Krypton și Phoenix, înainte de a deveni membru permanent al trupei Compact, o formație pe care o numește de suflet.


Noutate editoriala: Terapia prin ras de Lenny Ravich

Terapia prin ras – Un lucru amuzant intamplat pe calea spre iluminare.   

In domeniul psihologiei rasul este de mult timp recunoscut pentru calitatile sale benefice. Oamenii de stiinta au confirmat faptul ca simtul umorului este un atribut necesar pentru cei care vor sa functioneze la capacitate maxima. In timpul unei portii copioase de ras, organismul inhaleaza mai mult oxigen, face muschii sa se contracte, activeaza organele interne, hipotalamusul, glanda pituitara si glanda suprarenala. Drept urmare, secretia de endorfine va creste.

Umorul sporeste creativitatea si este unul dintre instrumentele-cheie folosite pentru combaterea stresului. Rasul poate fi folosit cu succes la scoala, la locul de munca, in terapie si consiliere, precum si in medicina, ca adjuvant in procesul de vindecare. Rasul imbunatateste respectul de sine, sporeste interactiunea sociala si, in general, face viata mult mai placuta.

Lenny Ravich este unul dintre sustinatorii terapiei prin ras, cartea sa fiind o oglinda vie a optimismului. Terapia prin ras s-a vandut in peste 50 000 de exemplare, fiind un bestseller in Israel. La 1 iulie 2001 a castigat premiul „The Israeli Book Award’s Platinum Plaque.”

Traieste‑ti viata, dragul meu cititor, dar nu te atasa de ea. E un dar temporar. Alege dragostea in locul fricii. Opusul dragostei nu este ura. Este frica. Priveste lumea cu iubire, rasete, umor si optimism – si toate ti se vor intoarce din abundenta…

Incurajez pe fiecare sa‑si urmeze inima. Daca facem ceva fara inima, nu merita facut. Trebuie sa facem ceea ce iubim cu adevarat.” Lenny Ravich

In prezent, Lenny Ravich este directorul Institutului de Gestalt Terapie din Tel Aviv si sustine in intreaga lume workshopuri, seminarii si conferinte pe subiecte ca „Rasul este cea mai buna terapie”, „Inteligenta umoristica pentru un management mai bun” sau „Umor si stima de sine pentru performante de varf”, iar cartea Endless Optimism (Terapia prin ras. Un lucru amuzant petrecut pe calea spre iluminare) a devenit bestseller, inregistrand vanzari de peste 50 000 de exemplare intr-un singur an.


La Două Bufnițe, prima librărie din România membru asociat în European and International Bookseller Federation (EIBF)

Librăria independentă din Timișoara La Două Bufnițe este prima librărie din România care face parte din Federația Europeană și Internațională a Librarilor – European and Internațional Bookseller Federation (EIBF), organizația care reprezintă asociațiile de librari din Europa și nu numai, ca membru asociat.

EIBF promovează interesele librăriilor față de instituțiile europene și alte organizații internaționale, oferă factorilor de decizie informații profesionale cu privire la rolul librăriilor ca actori economici și culturali și promovează politici favorabile cărților, în beneficiul tuturor cititorilor. Prin consolidarea legăturii dintre asociațiile de librari din întreaga Europă și în întreaga lume, EIBF promovează și schimbul de bune practici între membrii săi și acționează ca un forum de discuții și cooperare între organismele reprezentative ale comercianților de cărți din întreaga Europă și dincolo de aceasta.

Librăria La Două Bufnițe, reprezentată de Oana Doboși – Potcoavă și Raluca Selejan, a participat în luna octombrie, în cadrul Târgului de carte de la Frankfurt, la conferința EIBF. Aceasta a fost împărțită în două secțiuni: prima parte a avut ca temă ”Cele mai bune lucruri pe care le-am făcut pentru librăria mea” și cea de-a doua a avut ca temă ”Ce a făcut Asociația de librari pentru piața de carte din țară”. După participarea la conferință, librăria și-a depus candidatura pentru a deveni parte din EIBF.

”EIBF dorește să felicite cu căldură La Două Bufnițe! Un an de activitate este un reper pentru activitatea unei librării și vrem să salutăm profesionalismul Oanei și Ralucăi, fiindcă, fără îndoială, acestea sunt cele două ingrediente importante pentru succesul unei librării. EIBF este convinsă că La Două Bufnițe este destinată unui viitor reușit și transmite cele mai bune urări celor două bufnițe!” Fran Dubruille, Director EIBF.

”Suntem bucuroase că la nici un an de la deschiderea librăriei am devenit membru asociat al EIBF. E important pentru noi să fim la curent cu ce fac colegii noștri librari din alte țări și cu inițiativele legislative europene și internaționale care reglementează piața de carte. Ar fi important ca în România să existe o asociație a librarilor care să fie membru întreg al EIBF, așa cum editorii fac parte din FER (Federația Editorilor din România) care face parte din FEP (Federation of European Publishers). Iar până când va apărea această asociație a librăriilor din România, noi am ales ca librăria noastră să fie membru asociat EIBF.”, spun Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan.


La Naționalul ieșean – lansare expoziție interactivă dedicată Centenarului Marii Uniri

Inedit, special, modern și interactiv – acestea sunt atributele evenimentului pe care Teatrul Național Iași îl lansează în aceste zile. 

Din 29 noiembrie, timp de un an, în foaier, va fi deschisă expoziția interactivă „Teatrul Național Iași, scena marilor reprezentații”, un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918, menit să informeze asupra rolului major pe care l-a jucat instituția ieșeană de teatru în perioada 1916-1918.

Expoziția propune un concept modern, bazat pe implicarea publicului în tematica abordată, concretizat într-o structură modulară, cu tehnologii de informare integrate (tablete, display-uri, căști audio). Structura este alcătuită din patru module: un modul principal, aflat la parter, și trei module satelit, amplasate în foaierul de la etajul întâi. Având în vedere evenimentele desfășurate în clădirea Teatrului Național în acea perioadă, expoziția cuprinde trei secțiuni principale: „Teatrul Național Iași între 1916-1918”, „Parlamentul” și „George Enescu”.

Publicul va avea ocazia să răsfoiască documentele și presa vremii, să îi cunoască atât pe marii artiști de teatru și operă care au urcat pe această scena în cei doi ani de pribegie, cât și pe actorii faimoasei trupei ieșene de teatru, să asculte la căști discursurile celor mai importanți oameni politici ai timpului, Regele Ferdinand I, Nicolae Iorga, I.C. Brătianu și Take Ionescu, în interpretarea actorilor Naționalului (Călin Chirilă, Doru Aftanasiu, Adi Carauleanu, Daniel Busuioc),  să se delecteze cu celebrele creații muzicale ale lui George Enescu, „Rapsodia română”, „Poema română”, „Impresii din copilărie”.

Cristian Hadji-Culea, Director General al Teatrului Național Iași:

Iașii și-au pierdut, urmare a Unirii din 1859, pe vecie se părea, calitatea de capitală în favoarea Bucureștilor. Deodată, urmare a dezastrelor militare din 1916, a ocupării a trei sferturi din teritoriul României de către militarii Puterilor Centrale, Iașii s-au pomenit transformați în capitală vremelnică, de facto, a cât mai rămăsese din țară. Curtea regală, Guvernul, Parlamentul au fost mutate în Iași. Teatrul Național s-a găsit în mijlocul acestor schimbări. În teatru jucau pe rând trupele Naționalelor din Iași și București, în teatru s-a mutat Parlamentul și a ținut ședințele, în teatru cânta Enescu …

În acest proiect, Teatrul Național Iași, susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale, a colaborat cu: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Arhivele Naționale Iași, Muzeul Național „George Enescu” București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. Consultant de specialitate: dr. Sorin Iftimi, istoric și muzeograf.


Conferință Internațională – Teatrul aplicat în Educația Contemporană Teorie și practici

În perioada 4 – 6 decembrie, sunteți invitați la Conferința Internațională Teatrul aplicat în Educația Contemporană Teorie și practici care va avea loc în Sala Ileana Berlogea – UNATC.

Program

4 Decembrie – Sala Berlogea

10:00-10:30 Prezentare: Conf. univ. dr. Nicolae Mandea, Rector UNATC, „Educația socio-emoțională – componentă a educației reflectată în strategiile de dezvoltare naționale și europene și în programul de guvernare al României”
10:30-10:45 Prezentare: Conf. univ. dr. Liviu Lucaci, Departamentul Arta Actorului UNATC, „Formarea artistului-formator”
10:45-11:00 Prezentare: Lect. univ. dr. Thomas Ciocșirescu, Departamentul Arta Actorului UNATC, „Cercetarea prin sinteza sistematică a implicațiilor în educație a aplicațiilor teatral-educative pentru copii”
11:00-11:20 Prezentare: Dr. Géza Máté Novák, professor și decan al institutului la Universitatea Eötvös Loránd, Facultatea pentru Nevoi Speciale “Barczi Gusztav”, „Aspecte privind conceptul de Drama in Education în contextul Ungariei actuale”
11:20-11:30 Pauză de cafea
11:30-13:30 Atelier: Dr. Géza Máté Novák, professor și decan al institutului la Universitatea Eötvös Loránd, Facultatea pentru Nevoi Speciale “Barczi Gusztav”, „Educația prin teatru pentru incluziune socială”
13:30-15:00 Pauză
15:00-16:20 Prezentare: Stefano Perocco di Meduna, scenograf și maestru constructor de măști, „Rolul măștii în didactica teatrului”
16:20-16:30 Pauză de cafea
16.30-18:00 Prezentare: Stefano Perocco di Meduna, scenograf și maestru constructor de măști, „Rolul măștii în didactica teatrului”

5 Decembrie – Sala Berlogea

10:00-10:30 Prezentare: Prof. univ. dr. Adrian Titieni, Președinte Onorific UNATC, „Umanitatea actorului”
10:30-10:50 Prezentare: Dr. Alicia Angélica López Campos, Universitatea Națională Autonomă din Mexic, „Pedagogie Teatrală. Tendințe și inovații contemporane”
11:00-14:00 Atelier: Dr. Alicia Angélica López Campos, Universitatea Națională Autonomă din Mexic, „Pedagogie Teatrală. Tendințe și inovații contemporane”
14:00-15:30 Pauză
19:00-21:00 “Idiotul”, după romanul lui F.M. Dostoievski, regie Bogdana Darie (Teatrul Elisabeta)

6 Decembrie – Sala Berlogea

10:00-10:30 Prezentare: Prof. univ. dr. Tania Filip, Directorul Departamentului Arta Actorului, „Educația teatrală, factor determinant în dezvoltarea și conturarea personalității umane”
10:30-10:50 Prezentare: Gizeh Muñiz, Universitatea Panamericană, „Arta educației incluzive”
11:00-14:00 Atelier: Gizeh Muñiz, Universitatea Panamericană, “Bodyground”
14:00-15:30 Pauză
15:30-16:30 Teatru aplicat pentru incluziunea socială. Atelier „Întoarcerea la Elsinore”, text de Csaba Kiss, proiect al anului I Master Pedagogie Teatrală, coordonat de lect. univ. dr. Bogdana Darie și Drd. Romina Sehlanec
Invitați: grup de tineri nevăzători, membri ai Asociației Nevăzătorilor din România
16:30-16:40 Discuții pe baza atelierului. Sesiunea de închidere

Prezența profesorilor din străinătate este inițiată și finanțată prin proiectul UNATC Junior, prin Programul Erasmus+ și sprijinul Universității Naționale Autonome din Mexic.
UNATC Junior este un proiect de promovare a beneficiilor implementării Artei Teatrului în educație, coordonat de lector univ. dr. Bogdana Darie (manager proiect) și drd. Romina Sehlanec, drd. Andreea Jicman, Master I Pedagogie Teatrală, Victor Bădoi (asistenți). Proiectul este finanțat de MEN, prin linia de finanțare FSS 2017.
Adrese:
Sala Berlogea, etaj 1, UNATC – Strada Matei Voievod, nr. 75-77, sector 2, București
Teatrul Elisabeta – Blv. Regina Elisabeta, nr. 45, București


Attila BARTIS vine în România – Lecturi publice din romanul Sfîrșitul la Timișoara, Cluj, Tîrgu Mureș, Bistrița

În perioada 4-8 decembrie 2017, Attila Bartis, unul dintre cei mai importanţi prozatori maghiari contemporani, va susține mai multe lecturi publice în România, cu prilejul lansării romanului Sfîrșitul, apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), în traducerea lui Marius Tabacu. Mai jos, programul complet de evenimente.

TIMIȘOARA

Luni, 4 decembrie, ora 18.00, Librăria La Două Bufnițe din Timișoara

(Pța Unirii nr. 11)

Fragmente în limba maghiară, în lectura autorului.

Verisunea în limba română: Radu Pavel Gheo

Lectura va fi urmată de un dialog cu cititorii, la care vor lua parte, alături de autor, Dana Crăciun și Radu Pavel Gheo.

Un eveniment organizat de Editura Polirom, în parteneriat cu Librăria La Două Bufnițe. 

CLUJ

Marți, 5 decembrie, ora 18.00, Librăria Book Corner
(Bulevardul Eroilor nr. 15)

Fragmente în limba maghiară, în lectura autorului.

Invitați, alături de autor: Ruxandra Cesereanu, Marius Tabacu

Un eveniment: Polirom
Partener: Book Corner Librarium

TÎRGU MUREȘ
Fragmente în limba maghiară, în lectura autorului.
Versiunea în limba română: actorul Nicu Mihoc
• Joi, 7 decembrie, ora 11.00, Biblioteca Facultății de Științe și Litere, Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș (Str. Nicolae Iorga nr. 1)
Invitat special: conf. univ. dr. Giordano Altarozzi, decanul Facultății de Științe și Litere
• Joi, 7 decembrie, ora 16.00, Teatru 74 (Str. Avram Iancu nr. 2)
Amfitrionul evenimentelor. Dumitru-Mircea Buda

Un eveniment: Polirom
Parteneri: Facultatea de Științe și Litere, Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, Teatru 74

BISTRIȚA

Vineri, 8 decembrie, ora 18.00, Librăria Aletheia  Casa Cărții „N. Steinhardt”
(Str. Mihai Eminescu 4-5)
Fragmente în limba maghiară, în lectura autorului.

Dialog cu Dan Coman si Marin Mălaicu-Hondrari

Eveniment organizat de Editura Polirom, în colaborare cu Centrul Județean pentru Cultură Bistrița si Librăria Casa Cărții „N. Steinhardt”.

Ajuns la vîrsta de cincizeci şi doi de ani şi suspectat de o boală mortală, faimosul fotograf András Szabad se hotărăşte să-şi rememoreze viaţa, pentru a o înţelege mai bine el însuşi.

Maturizat în Ungaria comunistă a lui János Kádár, cu o mamă pe care o adoră, dar care moare devreme, şi un tată fost deţinut politic, András se arată refractar la lumea din jur. Renunţă la şcoală, are o relaţie tensionată cu tatăl său, cu care locuieşte într-un apartament din Budapesta, şi îşi găseşte refugiul în arta fotografică. Face fotografii artistice, mai întîi pe cont propriu, iar apoi ca ucenic al unui fotograf bătrîn, care are un atelier pentru poze de legitimaţii.

Inevitabil, pasiunea lui ajunge să se împletească, chiar foarte strîns, cu viaţa erotică. Pînă şi viitoarea sa carieră internaţională îşi are originea – într-un mod subtil şi imprevizibil – în fotografia făcută într-o seară, pe furiş, unui cuplu ce face dragoste într-un parc public.

Relatînd povestea vieţii lui András Szabad, Sfîrșitul oferă în acelaşi timp o panoramă a vieţii din perioada comunistă, adesea cenuşie şi sordidă, dar şi stranie, absurdă, disperată. Privirea fotografică a protagonistului, detaşată pînă la limita autismului, reuşeşte să emoţioneze şi să tulbure, iar construcţia impecabilă a naraţiunii dovedeşte încă o dată calităţile de mare prozator european ale lui Attila Bartis.

De curînd, de același autor, la Editura Polirom a apărut și romanul Tihna, traducere din limba maghiară şi note de Anamaria Pop, colecția Top 10+.

Attila Bartis s-a născut în 1968 la Tîrgu Mureş şi a emigrat în Ungaria împreună cu familia în anul 1984. Considerat astăzi unul dintre cei mai importanţi prozatori maghiari contemporani, a debutat în 1995 cu romanul A séta (Plimbarea, Polirom, 2008). În 1998 a publicat volumul de nuvele A kéklő pára (Aburul albăstrui), urmat în 2001 de romanul A nyugalom (Tihna, Polirom, 2017), care a inspirat drama Anyám, Kleopátra (2002; Mama mea, Cleopatra), şi de volumul de nuvele A Lázár apokrifek (2005; Apocrifele lui Lazăr). În 2015 îi apare romanul A vége (Sfîrşitul). De-a lungul carierei i-au fost decernate numeroase distincţii literare importante, printre care se numără Premiul Tibor Déry (1997), Premiul Sándor Márai (2002), Premiul Attila József (2005), Premiul Szép Ernő (2010), dar şi Ordinul de Merit Marea Cruce a Ungariei în grad de cavaler (2006), oferit de statul maghiar ca recompensă pentru promovarea literaturii maghiare peste hotare. De altfel, Bartis este unul dintre cei mai traduşi scriitori maghiari de azi. Romanul Plimbarea a apărut în 1999 în germană, în 2009 în franceză, în 2016 în spaniolă, iar Tihna a cunoscut mai multe traduceri (în germană, franceză, engleză, suedeză, slovenă, italiană, spaniolă, română etc.), fiind pînă în prezent cel mai popular roman al său. Prozatorul maghiar este cunoscut şi pentru pasiunea sa pentru arta fotografică, una dintre cele mai cunoscute expoziţii ale lui fiind Moştenirea Engelhard. În 2010 a publicat albumul fotografic A csöndet úgy (Liniştea aşa). În prezent Attila Bartis trăieşte în Budapesta.


„5 ingrediente. Mese rapide și ușoare”, noua carte a lui Jamie Oliver printre bestseller-urile de la Gaudeamus

Noua carte de bucate a lui Jamie Oliver, „5 ingrediente. Mese rapide și ușoare” s-a aflat pe locul al 4-lea în preferințele cumpărătorilor din standul Curtea Veche Publishing de la cea de-a XXIV-a ediția a Târgului Internațional de Carte Gaudeamus.

Nu aveți destul timp pentru gătit? V-au mai rămas doar câteva lucruri în frigider și aveți nevoie de inspirație? Nicio grijă! „5 ingrediente”, noua carte a lui Jamie Oliver, se concentrează fără menajamente pe combinații culinare geniale de doar cinci ingrediente. Acestea se potrivesc de minune laolaltă, rezultând preparate delicioase, cu maximum de aromă, și totodată cu minimum de efort din partea voastră. Sunt rețete incredibil de ușor de preparat, de la start și până la final, cu un timp de pregătire de doar 10 minute, după care cuptorul (ori aragazul) vă va desăvârși efortul.

Toate rețetele sunt încercate cu atenție înainte de a intra în această carte plină de bucate pentru fiecare, care pot fi preparate fără nicio bătaie de cap. Cu peste 130 de rețete și capitole despre pui, vită, porc, miel, pește, legume, salate, paste, orez și tăiței, deserturi, veți avea cu ce să vă potoliți nevoia de inspirație pentru mese rapide și ușoare.

Fiecare rețetă include un ghid vizual al ingredientelor, timpul de preparare, o metodă rapidă și ușor de urmărit, dar și câteva informații nutriționale, pentru ca totul să fie cât mai simplu și pe înțelesul tuturor.

În zilele noastre, lumea își arată dragostea pentru mâncare în toate modurile posibile – pe Facebook, Pinterest, YouTube, din vorbă în vorbă și cam peste tot pe unde au ocazia. Așa aflăm diverse trucuri, ponturi și tehnici pe care le putem pune ușor în practică, mai ales că avem și din ce în ce mai multe referințe vizuale atrăgătoare. Intenția lui Jamie cu această carte este de a împacheta toate acestea și a le face disponibile într-un singur loc, împărtășind astfel rețete incitante, care prin natura lor sunt bazate pe trucuri, ponturi și tehnici inteligente.

„Odată înarmat cu această carte, aș vrea ca fiecare dintre voi să gătească orice, cu plăcere, pornind de la zero – nu mai există nicio scuză să nu izbutiți! Am conceput-o  cât mai simplu cu putință, astfel încât orice novice să poată deveni autorul unor mâncăruri extraordinare, celebrând savorile a doar cinci ingrediente în oricare zi. Iar asta, indiferent de ocazie – de la o cină rapidă în timpul săptămânii până la un îmbelșugat ospăț de weekend cu prietenii.”, spune Jamie.

„5 ingrediente. Mese rapide și ușoare”, de Jamie Oliver este disponibilă pe curteaveche.ro la prețul de 90 lei: https://goo.gl/6sHjNW


Guerilla Verde sau de ce companiile investesc în educație ecologică

De ce trebuie să investim în educație pentru o societate durabilă? Din 2009, caravana Guerilla Verde aduce răspuns la această întrebare companiilor din România care aleg să se implice în educaţia tinerilor şi implicit, în viitorul acestora, încercând să le arate că educaţia este cea mai bună investiţie în viitorul nostru prin faptul că favorizează formarea de competențe, capacitatea de angajare, spiritul antreprenorial, etica şi responsabilitatea faţă de ce ne înconjoară. Din 2015, Guerilla Verde este eveniment sateliat al Green Week – cel mai mare eveniment european dedicat mediului, care anul acesta a avut  temă  „Green Jobs for a Greener Future”. Tema evenimenutlui a pornit de la ideea că unele meserii sunt înlocuite, iar altele redefinite, de unde şi necesitatea de a ne adapta pieţei muncii şi de a ne dezvolta abilităţi conforme cu cerinţele – cunoştinţe în eco-design pentru arhitecţi sau tehnologii care să nu dăuneze mediului.

În cele şaisprezece ediţii, programul educaţional a favorizat implicarea companiilor în educaţia unui număr de peste 33.000 de tineri, din 25 de oraşe din ţară. La cea mai recentă ediţie a caravanei, organizatorii au intrat în contact cu peste 2000 de tineri dornici să ştie mai multe despre bunăstarea mediului şi despre cum pot contribui la asigurarea unui viitor sustentabil. În cadrul întâlnirilor cu tinerii, au fost prezentate filme documentare şi scurtmetraje educaţionale despre mediu, completate de discuţii cu invitaţi speciali.

„Caravana educaţională Guerilla Verde, în cadrul căreia EveryCanCounts este partener de 4 ani, reprezintă un instrument ideal pentru elevi şi profesori de a înţelege schimbările care se petrec în jurul nostru. Vorbim despre reciclarea dozelor sub diferite forme, aducem exemple concrete în cadrul proiecţiilor din şcoli, explicăm de ce aluminiul este atât de valoros şi de ce este aproape vital să-l reciclăm. De la an la an, întâlnim generaţii care au devenit mai responsabile şi mai interesate de acţiuni de protecţie a mediului.  Guerilla Verde este de fapt un marathon de educaţie informală de succes la care am subscris cu încredere încă de la început şi în care credem în continuare.” declară Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro – Every Can Counts România.

Cea de-a XVI-a ediţie a caravanei Guerilla Verde a facilitat implicarea partenerilor într-un nou tip de acţiune de mediu, aceea a educaţiei prin film şi dezbatere. Prin susţinerea oferită de partenerii proiectului, Lidl România, Yves Rocher România şi Every  Can Counts România, mesajul de încurajare a ecologiei în rândul tinerilor a ajuns în perioada octombrie – noiembrie în şcoli din oraşele Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Timişoara.

Caravana educaţională Guerilla Verde este un concept Media Image Factory, organizat împreună cu Asociaţia Charity Gift şi Asociaţia Alucro. Mai multe detalii despre Guerilla Verde sunt disponibile pe www.guerillaverde.ro şi pe www.facebook.com/GuerillaVerde.


Cel mai frumos cadou de Sărbători: lansarea volumului „Zile de Crăciun“ de Jeanette Winterson

Editura Humanitas Fiction vă îndeamnă să intrați în atmosfera Sărbătorilor de iarnă participând la lansarea cărții Zile de Crăciun de Jeanette Winterson, bestseller Humanitas Fiction la Gaudeamus 2017, un volum inedit cu 12 povestiri și 12 rețete îmbietoare pentru cele 12 zile ale Crăciunului. Evenimentul va avea loc joi7 decembrieora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).  Vă așteptăm alături de Jeanette Winterson, care va participa via Skype la această întâlnire, Marius Tudosiei, antreprenor, fondatorul proiectelor Băcănia Veche, realizatorul emisiunii  Sănătatea în Bucate, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare și jurnalist cultural, realizatoarea emisiunii Orașul vorbește şi Vali Florescu, traducătoarea volumului. Seara va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. În partea a două a evenimentului, publicul este invitat să participe la un recital al celor mai îndrăgite cântece de Crăciun din repertoriul internațional ,care se regăsesc dealtfel și în volumul lansat, interpretate de Viorica Pintilie (voce) și  Johnny Bică (pian).

Pentru Jeanette Winterson, una dintre cele mai inventive și mai îndrăznețe voci narative contemporane, Crăciunul e un moment fericit, „celebrarea neprevăzutului“. De aceea îi place să-l întâmpine scriind o poveste. Cele doăusprezece alese aici, de o imaginație debordantă, pline de prospețime și umor, ne oferă un portal către „spiritul Crăciunului“, unde timpul parcă stă în loc, iar magicul pune stăpânire pe lume. Crăciunul e o sărbătoare a intimității, în cadrul căreia orele petrecute alături de persoanele dragi sunt esențiale. Să gătim împreună, ne îndeamnă Jeanette Winterson, savurând cele douăsprezece feluri festive ale căror rețete însoțesc povestirile. Fiecare rețetă tradițională sau nou-inventată pentru Crăciun devine ea însăși un dar și ne readuce în suflet bucuria și speranța că nu suntem și nu vom fi niciodată singuri.

„Îmi place să gătesc, dar prefer să scriu.
Poveștile sunt spaţiul în care locuiesc – pentru mine, ele sunt locuri fizice, tridimensionale. Când eram copil și stăteam încuiată în pivniţa cu cărbuni, ispășind diverse păcate, aveam de ales: să număr cărbuni – o activitate limitată. Să-mi spun o poveste – o lume fără limite, cea a imaginaţiei.
Scriu pentru că lucrul acesta îmi face o mare plăcere. Să mă așez în faţa unei claviaturi, la care să cânt. Crăciunul aduce cu el o bucurie aparte – de parcă aceste zile sunt menite să te înveselească. E un anotimp al poveștilor, guvernat de Stăpânul Dezordinii generale, care trebuie să fie spiritul ocrotitor al creativităţii, așa cum și este, de altfel, pentru cele douăsprezece zile ale sezonului de Crăciun.
Și, în mod ciudat, într-o casă în general nefericită, Crăciunul era totuși un răstimp fericit pentru mine în copilărie. Nu pierdem aceste asocieri; trecutul vine cu noi și, cu puţin noroc, îl reinventăm, ceea ce propun să facem și în cazul Crăciunului. Și totul e o poveste.
Poveștile din jurul focului ce arde de Crăciun, ori spuse cu respiraţia aburindă în timpul unei plimbări de iarnă, au un farmec și un mister care fac parte din acest anotimp.
Scrisul e o epifanie în sine, în sensul că el dezvăluie ceva neașteptat. Crăciunul, care pare atât de familiar, poate chiar perimat, e o celebrare a întâmplărilor neașteptate.
Iată poveștile pe care le-am scris până acum. Sunt douăsprezece, pentru cele douăsprezece zile ale perioadei. Sunt povești cu stafii, intervenţii magice, întâlniri obișnuite ce se dovedesc departe de a fi obișnuite, mici minuni și saluturi adresate luminii renăscute.“ (Jeanette Winterson)

Născută în 1959, la Manchester, JEANETTE WINTERSON este crescută de o familie de evangheliști penticostali, în orășelul Accrington din Lancashire. La 15 ani, adolescenta, pe care părinții o destinaseră unei cariere de misionariat în Africa, își părăsește căminul. Pentru a-și putea continua studiile, lucrează ca vânzătoare de înghețată, îngrijitoare într-un ospiciu, asistentă a unui antreprenor de pompe funebre. Este admisă la Colegiul St Catherine din Oxford, unde absolvă cursurile de literatură engleză. Stabilită la Londra, publică în 1985 prima carte, cu o pronunțată tentă autobiografică, Portocalele nu sunt singurele fructe (Oranges Are Not the Only Fruit; Humanitas Fiction, 2008), care îi aduce Whitbread First Novel Award. Romanul Pasiunea (The Passion; Humanitas, 2006) este distins în 1987 cu John Llewelyn Rhys Memorial Prize, iar Sexul cireșilor (Sexing the Cherry, 1989; Humanitas Fiction, 2009), cu E.M. Forster Award. Următoarele romane – printre care Scris pe trup(Written on the Body, 1992; Humanitas Fiction, 2008, 2017), The PowerBook (2000), Lighthousekeeping (2004), aflat în 2005 pe lista scurtă la Commonwealth Writers’ Prize, Stone Gods (2007) și O paranteză în timp (The Gap of Time – Hogarth Shakespeare Project, 2015; Humanitas Fiction, 2016) – confirmă extraordinara originalitate și forța literară ale autoarei. A mai scris nuvele, cărți pentru copii și scenarii de film. În 2011 a publicat o carte de memorii, Why Be Happy When You Could Be Normal. În decembrie 2016 i-a apărut volumul Zile de Crăciun. 12 povestiri și 12 sărbători pentru 12 zile (Christmas Days: 12 Stories and 12 Feasts for 12 Days).

Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Băcănia veche. Accesul este gratuit, în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Articole similare

Mihail Hodorkovski, Bob Marley și filme multi-premiate – la TIFF 2012

Jovi Ene

Semnal TV filme: weekend 29-31 iulie 2011

Delia Marc

Peter Falk (1927-2011)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult