Știrile săptămânii: Cum să faci primul milion, de Bogdan Costin, tradus în Franţa; Targul pentru Scoala EXCELSIOR; Inegalitatea economică pe înțelesul tuturor, la Editura Publica; Iubești limba română?; Pinguinul care voia să afle mai multe vine la editura pentru copii Nemi; Adrian Cioroianu spune Cea mai frumoasă poveste pe 31 august la Casa Artelor Sector 3.
Cum să faci primul milion, de Bogdan Costin, tradus în Franţa
Romanul Cum să faci primul milion, de Bogdan Costin, va apărea în limba franceză, în traducerea Floricăi Courriol, la Editura Autrement, editură ce face parte, începînd din 2010, din prestigiosul grup Flammarion.
Parodie la adresa cărţilor motivaţionale şi inspiraţionale pline de „sfaturi de aur”, Cum să faci primul milion, romanul lui Bogdan Costin – sau poate nu –, e filmul tragi-comic al lumii de azi, o lume dispusă la compromisuri groteşti, o lume în care totul e de vînzare.
Cînd îţi vine ideea de a te îmbogăţi rapid şi esti un tînăr publicitar, nu-ţi rămîne decît să o pui în practică. Renunţi la jobul bine plătit din agenţia de publicitate şi o iei pe cont propriu, cu unicul scop de a face un milion de dolari.
Naratorul anonim din acest roman, un „erou al zilelor noastre”, îşi aplică ideea în cele mai cinice şi neobişnuite moduri, sub deviza: Death sells. Tot ce face e să se folosească de moarte, în scopul de a vinde produsele clienţilor săi, transformînd boli, accidente, sinucideri, supradoze în poveşti emoţionante care să ajungă la inima celor care, în foamea lor de senzaţional, se hrănesc cu paginile colorate din ziare şi se luminează cu ecranul televizorului. Ajutat de complici lipsiţi de scrupule şi de un sistem fragil şi amoral, reuseşte să-şi împlinească visul.
Bogdan Costin (n. 1975), scriitor şi publicitar, a debutat în proză cu romanul Cum sa faci primul million, publicat la Editura Cartea Romaneasca în 2013. În 2016 a revenit cu un nou roman, Sfîrşitul a fost aproape, la aceeaşi editura. A mai scris texte pentru teatru, cu care a cîştigat de două ori marele premiu la concursul de dramaturgie al Festivalului de Comedie Românească (2007, 2011).
Targul pentru Scoala EXCELSIOR
În perioada 24 august – 18 septembrie 2016, Librăriile SEDCOM LIBRIS Iaşi vă prezintă Târgul pentru Școală EXCELSIOR, ediţia a III-a, platforma ideală de unde se pot face, confortabil, relaxat şi informat, toate cumpărăturile pentru noul an şcolar: ghiozdane, rechizite, manuale și bibliografie școlară, seturi creative și mii de alte articole folositoare.
EXCELSIOR este organizat în incinta Palas Mall Iaşi, Atrium, nivel 0, zilnic de la ora 10.00 la ora 22.00, de pe 24 august până pe 18 septembrie 2016, şi va reuni, și anul acesta, sub trinomul calitate – diversitate – popularitate, zeci de branduri îndrăgite de papetărie și birotică, precum şi cele mai apreciate edituri de profil din România, în total peste 50.000 de articole diverse (produse de papetărie și cărți) la preţuri pentru toate buzunarele.
EXCELSIOR prezintă cele mai cool rechizite, cele mai dorite instrumente de scris, diverse materiale pentru colorat şi desenat, produse speciale pentru activităţile artistice, genţi şi ghiozdane, materiale didactice pentru lucru acasă şi în laboratoarele şcolare, hărţi şi globuri pământeşti, mii de jocuri şi jucării, manuale şi caiete şcolare, atlase, culegeri şi teste pentru examenele finale, dicţionare, cărţi cu lecturi esenţiale din bibliografia şcolară, lucrări de metodică şi psihopedagogie şcolară, enciclopedii uluitoare şi sute de cărţi de cultură generală, toate lucrurile frumoase şi folositoare unui bun start de nou an școlar.
Orice cumpărător participă automat la una sau ambele tombole alte Târgului: Tombola BUY-BACK GHIOZDANE și Tombola EXCELSIOR cu premii atractive: 1.000 euro, respectiv un laptop, cinci perechi de role patinaj și skateboard, cinci rucsacuri pentru timp liber și cinci pachete de cărți.
În paralel, EXCELSIOR dezvoltă săptămânal o AGENDĂ cu activități deosebite, dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani: piese de teatru, ateliere de creaţie, jocuri, lecturi de poveşti, concursuri de cultură generală, activităţi culturale, educative şi distractive, lansări de cărţi pentru copii, prezentări de produse de papetărie, cursuri şi meditaţii, spectacole susţinute de trupe şi artişti consacraţi, dar şi multe alte surprize. Participarea la aceste activități este gratuită, în limita numărului de locuri disponibil.
Alegem EXCELSIOR, pentru că:
EXCELSIOR reprezintă startul cel mai bun și, în același timp, inspirat pentru un nou început de an şcolar.
Oferă optimism, energie, profesionalism, dinamism şi încredere în forţele proprii şi în viaţă!
EXCELSIOR te face să înveţi de plăcere şi să fii cel mai bun!
EXCELSIOR aduce tot ce ai nevoie pentru cea mai bună formă de organizare a tuturor materialelor didactice necesare pentru noul an şcolar și pentru toate nivelurile din sistemul de învăţământ. Acest lucru se dovedește eficient pentru toţi clienţii EXCELSIOR, din toate punctele de vedere, oferind o abordare modernă şi o viziune complexă asupra a ceea ce înseamnă industria actuală a materialelor didactice şi a rechizitelor şcolare.
Mai multe informaţii pe https://www.facebook.com/targulpentruscoalaexcelsior
Inegalitatea economică pe înțelesul tuturor
Clasa, rangul, averea, venitul, cetățenia sunt doar câteva dintre formele inegalității economice și sociale. Despre inegalitate este un ghid cuprinzător și concis al uneia dintre cele mai stringente probleme actuale, bazat pe o investigație originală a creșterii inegalității pe glob.
Economistul american James Galbraith explică, într-un format ușor de citit și înțeles, ce înseamnă inegalitatea economică și de ce ar trebui să ne pese despre acest subiect. De asemenea, autorul avansează teorii moderne despre cauzele și efectele creșterii inegalității din întreaga lume și propune o serie de măsuri politice în acest sens.
Inegalitatea socială și economică are mai multe forme, însă economiștii tind să fie interesați de studiul formelor sale de plată, venit și avere și de efectele pozitive sau negative ale acestora asupra performanțelor unui sistem economic. Te invităm să citești această carte și să descoperi teoriile economice privind indicatorii și cauzele majore ale distribuției inegalității, pentru a înțelege mai bine ce ne rezervă viitorul economic.
Despre autor:
James Galbraith este profesor la Universitatea Texas din Austin; a studiat la Harvard și Yale și a primit o bursă Marshall la Colegiul King al Universității Cambridge. A fost director executiv al Comitetului Economic Reunit din Congresul Statelor Unite și e membru al Accademia Nazionale dei Lincei. Este președintele Asociației pentru Economie Evolutivă și e câștigător al Premiului Leontief pentru dezvoltarea domeniului gândirii economice.
Iubești limba română?
Adenium oferă o reducere de 35% pentru orice volum Ortografia pe înțelesul școlarilor: ghid pentru elevii din învățământul primar comandat, în perioada 25-31 august de pe site-ul Adenium: www.adenium.ro
Sărbătorim deja ziua limbii române și îți oferim o reducere de 35% pentru orice volum Ortografia pe înțelesul școlarilor: ghid pentru elevii din învățământul primar comandat de pe site-ul Adenium.
Secretul ortogramelor și Caruselul cuvintelor buclucașe au fost reunite sub egida Adenium într-un excelent Ghid pentru elevii din învățământul primar.
Autoarele Genoveva Farcas, Daniela Palaga, Marcela Gorgan își asumă misiunea de face cunoscută Ortografia pe înțelesul copiilor.
Lucrarea răspunde necesității de a forma la școlarii mici deprinderi de scriere corectă, propunând o varietate de situații ortografice, teme dezvoltate de curriculumul-nucleu, dar și extins, prefigurat de programele școlare în vigoare pentru învățământul primar. Sunt abordate numeroase cazuri ortografice de actualitate, conform prevederilor DOOM.
Pentru a putea comanda de pe site-ul Adenium va trebui să vă creați un cont și apoi să puneți în coșul virtual cărțile care vă interesează. Alegeți modalitatea de livrare (prin curier sau prin Poșta Română) și finalizați comanda.
Promoția este valabilă doar în perioada 25-31 august și doar pentru comenzile plasate pe site-ul Adenium- www.adenium.ro.
Pinguinul care voia să afle mai multe vine la editura pentru copii Nemi!
Acum în librării găsiți toate cele trei cărți de povești educative cu animale scrise de Jill Tomlinson și apărute la editura pentru copii Nemi: Bufnița care se temea de întuneric, Gorila care voia să se facă mare, Pinguinul care voia să afle mai multe. Ele se adresează copiilor de peste 7 ani pe și îi ajută pe părinți și învățători să le transmită celor mici într-un mod amuzant cât de important este să învețe lucruri noi, să descopere lumea cu propriile instrumente de cunoaștere, prin exemple și aventuri.
Otto este un pui de pinguin care vrea să-i învețe pe ceilalți pui tot ce trebuie să știe ca să devină niște pinguini adevărați. La fel ca Buf, puiul de bufniță care învață să nu se mai teamă de întuneric și să fie la fel ca ceilalți frați ai lui și ca Pongo, puiul de gorilă care voia să ajungă curajos ca tatăl său. (Răsfoiește câteva pagini aici.)
Cărțile lui Jill Tomlinson sunt traduse și citite în lumea întreagă de copii și părinți deopotrivă, cu aceeași plăcere de decenii întregi.
Pornind de la ideea că „un copil care citește este un adult care gândește”, linia editorială aediturii Nemi are drept cuvinte-cheie: educație, aventură, umor, imaginație sau cunoaștere.
Colecțiile Nemi se adresează copiilor de la 0 la 12 ani și cuprind atât cărți ilustrate, cărți de ficțiune, cât și non-ficțiune ce urmăresc să întregească educația celor mici. Componenta educativă a cărților pentru copii este principala miză a selecției de titluri, alături de alte elemente esențiale precum încurajarea creativității și a imaginației, umorul, pasiunea pentru aventură și mister.
Jill Tomlinson (1931-1976) a fost o îndrăgită autoare de cărți pentru copii, cel mai bine cunoscută pentru seria „Poveștile preferate cu animale” („Favourite Animal Tales”), din care fac parte, printre altele, „Bufnița care se temea de întuneric”, „Gorila care voia care voia să se facă mare” și „Pinguinul care voia să afle mai multe”. Trăsăturile care se regăsesc în toate cărțile sale sunt iubirea pentru animale, umorul și o anumită duioșie specifică copilăriei, dar pe care ne dorim s-o regăsim la orice vârstă.
Adrian Cioroianu spune Cea mai frumoasă poveste pe 31 august la Casa Artelor Sector 3
Curtea Veche Publishing are plăcerea de a anunța participarea domnului Adrian Cioroianu la Ziua Limbii Române ediția a IV-a, miercuri, 31 august, începând cu ora 18.00, unde va vorbi despre cărțile apărute la Curtea Veche Publishing. Prin acestea autorul a reușit să facă în ultimii ani istoria mai accesibilă publicului larg și să demonstreze celor mici că istoria poate fi cea mai frumoasă poveste.
Evenimentul, organizat cu ocazia Zilei Naționale a Limbii Române, este realizat de Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3 și finanțat de Primăria și Consiliul Local al Sectorului 3. Timp de două zile, pe 30 și 31 august, între orele 11:00 – 21:00, publicul este așteptat în “Amfiteatrul cu Cărți” din Curtea Casei Artelor de pe Bulevardul Mircea Vodă nr.5, unde organizatorii au pregătit un Târg de Carte Românească, Spațiu pentru lectură, Ateliere de creație pentru copii, Concursuri de recitat cu premii în cărți, Prezentări de carte cu invitați speciali și Recitaluri de muzică și poezie românească.
Adrian Cioroianu va vorbi despre cele două volume inspirate de emisiunea 5 minute de istorie (TVR): “Cea mai frumoasă poveste vol II: Nu putem evada din istoria noastră” (Curtea Veche Publishing, 2016) și “Cea mai frumoasă poveste vol I: Câteva adevăruri simple despre istoria românilor” (Curtea Veche Publishing, 2013).
De asemenea, autorul va vorbi despre proiectul inițiat de Curtea Veche Publishing și pe care îl coordonează pentru a-i prezenta pe înțelesul copiilor și tinerilor pe cei opt regi și regine ale României într-o colecție frumos ilustrată: “Carol I. Primul și cel mai mare rege al românilor” (volum scris de Adrian Cioroianu alături de Andrei Radu) și “Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (volum scris alături de Mihaela Simina). Ambele volume au apărut la Curtea Veche Publishing în 2015 în colecția pentru copii “Regii și reginele noastre”.
Cel mai recent volum al autorului, “Cea mai frumoasă poveste vol II: Nu putem evada din istoria noastră”, tratează perioada imediată celui de-al Doilea Război Mondial, când România a intrat în sfera intereselor sovietice, pierzându-și identitățile care plasaseră țara în elita națiunilor. Instaurarea regimului comunist, existența unui aparat represiv și industrializarea țării au dus la mărirea și decăderea unor corifei ai politicii culturale, totul încheindu-se cu declinul și prăbușirea regimului și, implicit, a conducătorului. Așadar este vorba despre o istorie la care mulți dintre noi au participat și pe care trebuie să o acceptăm, fiindcă nu putem evada din istoria noastră.
Ambasadorul Adrian Cioroianu, Delegat permanent al României pe lângă UNESCO, profesor doctor la Facultatea de Istorie al Universităţii din Bucureşti, a publicat consistent în multe ziare şi reviste din ţară şi adesea a putut fi văzut — în calitate de colaborator sau realizator — în programe ale televiziunilor din România. Este autor al mai multor volume de istorie, culegeri de eseuri pe teme istorice sau politice, scenarii pentru documentare istorice de televiziune şi, mai recent, al unui roman.