Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”România în Primul Război Mondial”, de Glenn E. Torrey, apărut de curând la Editura Meteor Press (cartea se găsește deja în librării). Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
În pofida unei poziţii strategice vulnerabile, a unei armate prost pregătite şi a unor promisiuni discutabile de sprijin militar din partea Forţelor Aliate, România a intrat în Primul Război Mondial în august 1916. În schimb, a primit o sancţionare formală pentru anexarea regiunilor cu populaţie română din Austro-Ungaria. Aşa cum Glenn Torrey dezvăluie în studiul său, decizia se va dovedi curând impulsivă şi riscantă pentru ambele părţi.
Torrey detaliază felul cum, la sfârşitul lui 1916, armatele Puterilor Centrale, conduse de generalii Falkenhayn şi Mackensen, au ocupat două treimi din teritoriul românesc, dar cu preţul dislocării unor importante forţe militare necesare pe alte fronturi. Aliaţii, cu precădere ruşii, au fost constrânşi să procedeze la fel pentru a preveni prăbuşirea definitivă a României.
Torrey prezintă cea mai competentă relatare – de până la această oră – asupra luptelor dure din timpul campaniei din 1916 şi a tentativei reînnoite a forţelor austro-ungare de a înfrânge armata română în vara anului 1917. În această din urmă campanie, reliefată aici, dar ignorată în relatările din afara spaţiului românesc, are loc o reorganizare şi o reînarmare a soldaţilor români, cu sprijin din partea Armatei Roşii aflate în dezintegrare, iar inamicul suferă o înfrângere uluitoare. Totuşi, în haosul provocat de Revoluţia Rusă, Puterile Centrale au forţat România să semneze o pace separată la începutul lui 1918. În cele din urmă, aceasta i-a permis României să reintre în război şi să ocupe cea mai mare parte a teritoriului promis în 1916.
Inegalabila stăpânire a mijloacelor de cercetare a surselor din arhive şi a celor auxiliare de informare şi îndelungatele sale studii asupra subiectului conferă autoritate şi echilibru relatării sale privind evenimentele militare, strategice, diplomatice şi politice petrecute de ambele părţi ale frontului de luptă. Pe deasupra, apelul făcut la memoriile unor persoane aduce în prim plan trăirile oamenilor pe timp de război. Conducători militari importanţi în cel de-Al Doilea Război Mondial, ca Ion Antonescu şi Erwin Rommel, şi-au construit cariera în timpul Primului Război Mondial şi joacă un rol proeminent în această carte.
„O excelentă relatare, reprezentând o importantă contribuţie la literatura istorică despre Primul Război Mondial în sud-estul Europei.” —Slavic Review
„Torrey prezintă un studiu de caz al unei puteri de dimensiuni medii prinse în angrenajul războiului total şi constrânse să exploateze cât mai bine situaţia şi oportunităţile. Bazându-se pe cunoaşterea limbii române şi pe accesul inegalabil la sursele româneşti, el restructurează fundamental modul de înţelegere a teatrelor de operaţie balcanice şi din sudul Rusiei în ultimii ani ai Marelui Război.” —Dennis E. Showalter, autor Tannenberg: Clash of Empires, 1914
GLENN E. TORREY este profesor emerit de istorie la Emporia State University şi autor al lucrărilor Henri Mathias Berthelot: Soldier of France, Defender of Romania; Romania and World War I: A Collection of Studies; and The Revolutionary Russian Army and Romania, 1917.
Fragment:
Cu sprijinul regelui şi al unei largi majorităţi liberale în parlament, Brătianu a început în 1914 un atent şi temeinic proces de pregătire a României în vederea participării la lichidarea Austro-Ungariei. Principala lui problemă internă era existenţa unei coaliţii de politicieni şi intelectuali care, după ce primele bătălii demonstraseră că Dubla Monarhie era slabă şi că Germania nu era invincibilă, au cerut invadarea imediată a Transilvaniei. Brătianu, care era conştient de vulnerabilitatea poziţiei strategice a României şi de faptul că ţara nu era pregătită din punct de vedere militar, ştia că o eventuală invazie s-ar fi încheiat în mod sigur cu un dezastru. Aşa cum îi spusese cândva ministrului francez, el nu avea intenţia să meargă la război până când nu existau „75 de şanse dintr-o sută de a învinge”. Principala problemă diplomatică a lui Brătianu era aceea de a negocia cu Antanta o alianţă care să asigure că România îşi va atinge obiectivele în cazul participării la război, dar şi să evite o ruptură cu Puterile Centrale. Brătianu, „un maestru de primă clasă al jocului diplomatic”, şi-a ascuns atât de bine adevăratele intenţii, încât Antanta a şovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit până în ultima clipă.
Chiar înainte ca regele Carol să înceteze din viaţă, Brătianu negociase acorduri de neutralitate cu Italia (23 septembrie) şi Rusia (1 octombrie). Ultimul prevedea ca, în schimbul neutralităţii binevoitoare a României, Rusia să-i recunoască dreptul de a anexa provinciile din Austro-Ungaria locuite de români, cu încuviinţarea de a alege momentul în care le va ocupa. Acest acord n-a fost decât un acont pentru ceea ce dorea să obţină Brătianu; Rusia nu garanta faptul că România va dobândi acest teritoriu, iar Marea Britanie şi Franţa nu erau părtaşe la înţelegere. La începutul lui 1915, Marea Britanie şi Franţa s-au alăturat Rusiei la negocieri, dar, pe atunci, niciuna nu era dispusă să accepte preţul mare cerut de Brătianu: Bucovina, Banatul, Transilvania şi toată Crişana şi Maramureşul sau cea mai mare parte a acestora. Atitudinea lor s-a schimbat însă în vara lui 1915. Impasul cu pierderi enorme pentru armatele britanice şi franceze de pe Frontul de Vest, înfrângerea Aliaţilor la Dardanele şi retragerea dezastruoasă a armatei ruseşti din Polonia le-au convins că ajutorul României era acum o necesitate.
La începutul lui iulie, Puterile Antantei şi-au exprimat disponibilitatea de a semna un acord prin care să fie acceptate, în esenţă, toate pretenţiile teritoriale ale României în schimbul angajamentului acesteia de a intra în război într-un interval de cinci săptămâni. Având însă în vedere ultimele succese militare ale Puterilor Centrale, Brătianu a obiectat, spunând că intrarea României în război în acel moment ar fi fost curată „sinucidere”. Spre sfârşitul verii, el nu era dispus nici măcar să semneze o înţelegere cu data intrării în vigoare nespecificată, ca nu cumva compromisul cu privire la caracterul ei secret să provoace un atac preventiv din partea Puterilor Centrale. Cabinetul său, înştiinţat pentru prima dată despre aceste negocieri, l-a susţinut pe Brătianu în decizia sa de a se abţine. Deşi în 1915 nu s-a semnat nicio înţelegere, Brătianu se angajase din punct de vedere moral faţă de Antanta, iar aceasta din urmă aprobase vastele aspiraţii teritoriale ale României. În vara lui 1916, când situaţia militară a Aliaţilor s-a îmbunătăţit, negocierile au fost reluate în baza acestor condiţii. Până atunci, România s-a aflat într-o situaţie îngrijorătoare. Bulgaria, care s-a alăturat Puterilor Centrale (octombrie 1915) şi a participat la înfrângerea şi ocuparea Serbiei, devenise un vecin periculos. Puterile Centrale au apelat la presiuni diplomatice şi au dat de înţeles că vor trece la acţiuni militare pentru a-l sili pe Brătianu să dea înapoi şi, în plus, să le vândă grânele şi petrolul de care aveau disperată nevoie.
În vara lui 1916 însă, a avut loc o altă schimbare de situaţie. Armata germană n-a reuşit să cucerească Verdunul, Aliaţii strângeau o forţă considerabilă la Salonic sub conducerea generalului francez Maurice Sarrail, britanicii pregăteau o mare ofensivă pe Somme, iar ruşii au lansat o ofensivă condusă de generalul Alexei Brusilov. Începând cu luna iunie, forţele lui Brusilov au străpuns liniile austro-ungare în Galiţia şi Bucovina, ameninţând să pătrundă până în inima Ungariei. Era un motiv întemeiat ca Brătianu să se teamă că armata rusă putea ocupa Transilvania, că Austro-Ungaria putea fi obligată să ceară pace sau că Antanta, exasperată de tergiversările sale, putea hotărî că nu mai are nevoie de ajutorul României. Oricare dintre aceste scenarii putea pune în pericol atingerea obiectivelor României. Brătianu şi-a dat seama că venise vremea să-şi ia un angajament. Prin urmare, pe 4 iulie, a anunţat că este pregătit să încheie o alianţă. Cum liderii Antantei acceptaseră deja pretenţiile teritoriale esenţiale ale României, ei se aşteptau la o încheiere grabnică a acordurilor politice şi militare. Negocierile s-au întins în schimb pe durata a cinci săptămâni, întârziind intrarea României în război până la 27 august. Spre sfârşitul acestei perioade, ofensiva lui Brusilov s-a oprit.
