Stiri

Autobiografia lui Emir Kusturica, la Polirom

Publicat prima oară la Belgrad, în octombrie 2010, cu titlul Moartea e un zvon neverificat, volumul Unde sînt eu în toată povestea asta?a apărut săptămîna aceasta în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză şi note de Daniel Nicolescu şi Dan Radu Stănescu.

Cartea îndrăgitului regizor, debutul său editorial, deapănă o poveste ce porneşte din vremurile de şcoală, cînd Iuri Gagarin zbura prima oară în spaţiu, traversează tragedia destrămării Iugoslaviei şi a războiului din Bosnia-Herţegovina şi ajunge pînă în ziua de azi, la prietenia cu celebrul star hollywoodian Johnny Depp şi la expatrierea în Franţa. Cele mai fascinante sînt divagaţiile, care cuprind, de data aceasta în scris, într-un stil deosebit de plastic şi antrenant, minunatele imagini cu care sîntem deja familiarizaţi din filmele sale: poveştile nebuneşti din Balcani, personajele sentimentale, uneori groteşti, însă debordînd de viaţă.

„Cred în arta ca formă de terapie pentru oamenii care s-au săturat să fie manipulaţi, şi sînt din ce în ce mai mulţi. Paradoxul acestei cărţi este că vorbeşte în acelaşi timp despre memorie şi despre uitare într-o epocă în care fiinţa umană are tendinţa să uite din ce în ce mai repede, ba chiar să ignore trecutul ce nu este pus în mod voit în lumină.” (Emir Kusturica)

„Acest film baroc, unde ironia se dispută cu extravaganţa, e semnat de Emir Kusturica. De fapt, este viaţa sa, pe care o povesteşte într-o autobiografie minunat de balcanică, la fel ca şi titlul său.” (Le Figaro Magazine)

Volumul Unde sînt eu în toată povestea asta? este disponibil şi în ediţie digitală. Click aici pentru a vizualiza întreaga listă de eBook-uri  Polirom şi Cartea Românească.

Emir Kusturica s-a născut în 1954, la Sarajevo, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. În 1978, a absolvit Academia de Arte Frumoase din Praga (celebra FAMU) şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai apreciaţi regizori sîrbi. Este cunoscut publicului datorită filmelor sale: Ce mai ştii de Dolly Bell? (1981), Tata în călătorie de afaceri (1985), Vremea ţiganilor (1988), Arizona Dream (1993), Underground (1995), Pisica albă, pisica neagră (1998), Viaţa e un miracol (2004), Promisiunea (2007). A fost premiat cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia şi de două ori cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. De asemenea, din 1999, de la lansarea albumului muzical Unza Unza Time, face turnee internaţionale împreună cu trupa sa, The No Smoking Orchestra.

Articole similare

Curtea Veche Publishing, la sfârşit de Bookfest 2012

Jovi Ene

Interviu Vasile Ernu, despre Bandiții: ”Ceea ce construiesc eu în carte ajută mult să înţelegem acea lume, ne ajută pe noi să fim mai toleranţi, mai înţelegători cu ei şi ne ajută mai ales să ne înţelegem pe noi”

Jovi Ene

Cătălin Dorian Florescu – Interviu în exclusivitate pentru Filme-carti.ro

Jovi Ene

2 comments

bibliodevafiliala3 22 mai 2012 at 14:52

Mi-a plăcut prezentarea făcută cărţii. Îmi place Emir Kusturica şi voi citi neapărat această carte. Mulţumesc

Reply
Jovi 22 mai 2012 at 15:43

Merci si noi, este prezentarea facuta de editura Polirom in pagina de promovare a cartii.
Cartea o vom avea si noi si va urma o recenzie personala in viitorul apropiat…

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult