Stiri

6000 de spectatori au ales Festivalul Filmului European 2024

Cea de a 28-a ediție a Festivalului Filmului European, inaugurată la București de Ziua Europei (9 mai) și încheiată la Chișinău în weekendul alegerilor europarlamentare din iunie, a înregistrat aproape 6000 spectatori în cele 8 orașe în care a organizat proiecții cu 41 de filme. Dintre acestea, 39 au fost lungmetraje de ficțiune, documentare și de animație și 2 calupuri de scurtmetraje. 34 dintre filmele festivalului au fost prezentate în premieră națională. Câștigătorul Premiului de popularitate oferit de spectatorii FFE a fost filmul Alive in Mo… (Republica Moldova, 2024, regia: Grigore Bechet).

„Am încheiat un maraton de film de o lună, în care spectatorii Festivalului Filmului European au avut acces la filme de tot felul și la o mare varietate de tehnici cinematografice, care le-au oferit o amplă panoplie de senzații, perspective noi și idei îndrăznețe. Noutatea față de edițiile anterioare a fost selecția orașelor în care au avut loc proiecțiile, care s-a făcut pe baza solicitărilor primite de la parteneri interesați din aceste localități, organizații și oameni care și-au pus la dispoziție timpul, resursele, energiile și mai ales entuziasmul pentru a le aduce concetățenilor lor film european de calitate. Le mulțumesc pentru acest maraton de diversitate și democrație – încheiat chiar înainte de alegerile europene – tuturor colaboratorilor noștri tradiționali și celor care ni s-au alăturat în acest an; am convingerea că am construit o comunitate a valorilor europene alături de care sper să organizăm și edițiile viitoare ale Festivalului”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Festivalul, organizat de ICR, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, EUNIC Romania, Uniunea Cineaștilor din România, ambasadele și institutele culturale ale statelor europene, a debutat pe 9 mai, la București, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul Lecțiile Blagăi / Blaga’s Lessons, în regia lui Stephan Komandarev, coproducție bulgaro-germană. La București proiecțiile au avut loc în perioada 10-15 mai la Cinema Elvire Popesco și Cinema Union, precum și la Cinemateca Eforie (11-12 mai). Programul ediției din 2024 a continuat la Botoșani (Cinema Unirea) între 10-12 mai; la Târgu Mureș (Muzeul Județean Mureș – Secţia de Istorie (Cetate) Sala Multimedia) între 16-18 mai; la Sibiu (Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia și Forumul Democrat al Germanilor – Sala Oglinzilor) între 17-19 mai; la Chitila (Parcul Valea Mangului) între 17-19 mai; la Curtea de Argeș (La Conac) între 18-19 mai; la Brașov (Centrul Cultural Reduta) între 24-26 mai și s-a încheia la Chișinău (Cinema Odeon), cu spectacole în perioada 6 – 8 iunie.

La fel ca în fiecare an, o parte din producții au fost propuse și oferite de ambasadele și institutele culturale ale statelor Uniunii Europene, iar selecția finală a fost asigurată de criticul de film Cătălin Olaru, directorul artistic al 28.FFE: „La 35 de ani de la Revoluție, am tradus în filme dorința de altceva, pumnul ridicat în aer și revolta. Contează să ne împotrivim, măcar din când în când, sistemelor de orice fel, iar sistemul de distribuție cinematografică nu face excepție. Contează să nu uităm cum e să ne uităm la film european”.

Ambasadorul onorific al Festivalului a fost, în acest an, Mihai Sofronea, regizorul român premiat în 2022 la Festivalul de film de la Sofia pentru Căutătorul de vânt. Prin tradiție, rolul ambasadorului FFE este acela de a oferi o perspectivă proprie asupra filmului european, prin realizarea spotului de promovare a Festivalului, care a subliniat puterea evocatoare și de memorie colectivă a filmului, atrăgând atenția asupra „amneziei societății”, care pare să fi uitat unde eram acum 35 de ani și cât de mult s-au schimbat lucrurile în România după 1989. Acesta poate fi vizionat aici: https://ffe.ro/2024/.

În completarea proiecțiilor, FFE 2024 a oferit cinefililor dezbateri, colecții de mărturii Cinefemina și întâlniri cu echipele filmelor sau alți invitați.

  • Pe 11 mai, la Cinemateca Eforie, a avut loc o interesantă discuție cu regizorul bielorus Nikita Lavretski (numit de Cahiers du Cinema drept cel mai interesant gagman al scenei invizibile din Belarus), în completarea proiecției filmului său, Întâlnire la Minsk / A Date in Minsk, recompensat anul trecut cu premiul pentru cel mai bun film la Doc Lisboa;
  • pe 13 mai, la Cinema Union, regizorii documentarului Mâine mă duc / Tomorrow I Leave, Maria Lisa Pichler, Lukas Schöffel, și protagonista acestuia, Maria Gliga, au participat la o întâlnire cu publicul, facilitată de Forumul Cultural Austriac;
  • Ziua Cinefemina din 15 mai a oferit, la București, o selecție de filme regizate de femei și s-a finalizat cu o crestomație de mărturii, amintiri și texte de opinie oferite de profesioniste din lumea filmului și experte preocupate de condiția femeii în societatea contemporană: Aurora Liiceanu, Crina Semciuc, Ilinca Manolache, Nicoleta Lefter, Olimpia Melinte, Silva Helena Schmidt și Teona Galgoțiu (eveniment realizat în parteneriat cu Ambasada Suediei în România și publicația Films in Frame);
  • Pe 14 mai, la Cinema Union în București și 8 iunie, la Cinema Odeon la Chișinău, regizorul Grigore Bechet și o parte din echipa sa au fost prezenți pentru o sesiune de Q&A după proiecția filmului său, Alive in Mo, desemnat drept cel mai popular film al FFE de către publicul din București a actualei ediții a Festivalului.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), ambasadele, centrele și institutele culturale europene.

Parteneri în organizarea edițiilor locale: Institutul Francez din România, Ambasada Franței în România și Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română (București), Primăria Municipiului Botoșani, Teatrul Mihai Eminescu și Cinema Unirea (Botoșani), Primăria Orașului Chitila (Chitila), Consiliul Județean Brașov și Centrul Cultural Reduta (Brașov), Asociația Fresh Community (Curtea de Argeș), Consiliul Județean Sibiu, Filarmonica de Stat din Sibiu și Forumul Democrat al Germanilor din România (Sibiu), Consiliul Județean Mureș și Muzeul Județean Mureș – Secţia de Istorie (Târgu Mureș).

www.ffe.ro

Partener media principal: Radio Guerrilla

Parteneri media: Bumper Club, Zile și Nopți, Cinemap, Agerpres, Adevărul de Weekend, Blitz Television, Bookhub, All About Romanian Cinema, Cinefan, Cinefilia, Cinemil, Din filme, Daily Magazine, Filme-carti.ro, Films in Frame, Film Menu, Happ.ro, Haute Culture, Igloo, IQads, Liternet, Like 5, Modernism.ro, MovieNews, News.ro, Observator cultural, Pagina de media, Răsfoiala, Revista Film, Spotmedia, The Institute, Urban.ro, Ziarul Metropolis, Blog de cinema, Zeppelin.

Articole similare

Glissando pe Cinepub.ro

Jovi Ene

Marfa și banii, de Cristi Puiu: Premieră eveniment la un an de CINEPUB

Jovi Ene

Apariţie la Polirom: Incertitudini literare

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult